Senatul a incalcat Constitutia respingand deciziile CCR si ICCJ de neconstitutionalitate a excluderii medicilor de la statutul functionarilor publici
BUCURESTI - 27 martie 2015
Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Sanatate, Juridic, Farmaceutic
Contrar Jurământului depus în parlament „Jur să respect Constituţia şi legile ţării”, senatorii au respins abrogarea unui articol din Legea Sănătății declarat neconstituțional conform Deciziei nr. 2/2014 a Curții Constituționale din România „orice profesie liberală, inclusiv cea de medic, nu poate fi exonerată de la prevederile Codului penal”, dar și Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din 3.12.2014 „medicii încadraţi în unităţile Ministerului Sănătății sunt consideraţi funcţionari publici conform Codului penal”.
CCR și ÎCCJ
În şedinţa din 23 martie 2015 a plenului Senatului, cu 86 voturi pentru, 3 voturi abțineri și 1 vot împotrivă, a fost respinsă inițiativa legislativă pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 375 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, detalii aici (VIDEO) http://youtu.be/3Tb_D5oIrI0 și aici (WEB) http://www.senat.ro/Legis/Lista.aspx?cod=18661&pos=0&NR=L81&AN=2015
Urmează votul Camerei Deputaților care este forul decizional.
Senatorii, care au respins prin vot această inițiativă legislativă, nu mai pot afirma că au respectat jurământul dat față de țară și popor „Jur să respect Constituţia şi legile ţării”, pentru că au respins transpunerea în legea în cauză a deciziilor definitive ale Curții Constituționale din România (CCR) și a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Această Inițiativă Legislativă propunea abrogarea alineatului (2) al art. 375 a Legii nr. 95/2006 a Reformei din Sănătate: „(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia”.
Articolul în cauză este neconstituţional pentru că exclude de la calitatea de funcţionar public o întreagă categorie profesională, respectiv, medicii, a căror obligații în raport de Codul penal, poate fi apreciată numai individual în procesul penal, de către o instanță, în funcţie de relaţiile de muncă specifice ale persoanei respective, așa cum rezultă din deciziile CCR și ICCJ, emise pentru această speță și pe o speță similară.
Prima decizie este, a ICCJ emisă în 3 decembrie 2014, la o sesizare privind medicii încadraţi în unităţile Ministerului Sănătății (MS), cu privire la obiectul acestei inițiative legislative, respectiv Art. 375, (2) din Legea nr. 95/2006 a Reformei din Sănătate, care a stabilit că aceştia sunt consideraţi funcţionari publici conform Codului penal, Art. 175, alin. (1) b.
A doua decizie este, a CCR cu nr.2/15.01.2014, în a cărei motivare se explică de ce a fost declarată neconstituţională o altă Inițiativă legislativă care prevedea că demnitarii şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, nu sunt funcţionari publici şi, de aceea, nu ar trebui să se încadreze în articolele în care Codul penal se referă la funcţionarii publici. Iată care au fost cele trei argumente principale ale CCR:
- Profesiile liberale se organizează şi se exercită numai în condiţiile legii, aferent categoriilor cum ar fi avocaţii, notarii publici, mediatorii, medicii, farmaciştii, și alții. Astfel, CCR recunoaște profesia de medic ca fiind o profesie liberală.
- Persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate "funcţionari publici", atunci când, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuși controlului sau supravegherii unei autorităţi publice, inclusiv atunci când funcţionează în baza unei legi speciale şi chiar dacă nu sunt finanţate de la bugetul de stat. Astfel, CCR apreciază că orice profesie liberală, inclusiv cea de medic, indiferent de prevederile Legii speciale nr. 95/2006, nu poate fi exonerată de la prevederile Codului penal.
- Excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care să se poate justifica intervenţia legiuitorului. CCR apreciază că determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum: i) natura serviciului prestat, ii) temeiul juridic în baza căruia care se prestează respectiva activitate sau iii) raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice. Astfel, CCR a stabilit că, excluderea de la calitatea de funcţionar public, nu se poate face în legătură cu profesia de medic, ci de alte criterii, iar introducerea în Legea nr. 95/2006 a articolului propus spre abrogare, nu a fost justificată.
Tot ce interpretează ICCJ, dar în special ce judecă CCR, deci inclusiv și ce se menționează în argumentaţia pentru susţinerea neconstituţionalităţii unei prevederi, are putere egală cu decizia CCR şi este obligatoriu să fie aplicată în procesul legislativ.
Lista senatorilor care au respins, prin vot, inițiativa legislativă pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 375 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, 24 martie 2015, 15:24: http://www.senat.ro/VoturiPlenDetaliu.aspx?AppID=8be6898e-8aa7-4330-a021-80826e96d6b8
PSD, Agrigoroaei Ionel
PSD, Andronescu Ecaterina
PSD, Arcaş Viorel
PSD, Bădălău Niculae
PSD, Badea Leonardo
PSD, Bereanu Neculai
PSD, Bodog Florian-Dorel
PSD, Bota Marius-Sorin-Ovidiu
PSD, Bujor Dumitru-Marcel
PSD, Bumbu Octavian-Liviu
PSD, Butnaru Florinel
PSD, Chelaru Ioan
PSD, Chiriac Viorel
PSD, Coca Laurenţiu Florian
PSD, Constantinescu Florin
PSD, Cordoş Alexandru
PSD, Corlăţean Titus
PSD, Creţu Gabriela
PSD, Deneş Ioan
PSD, Donţu Ovidiu-Liviu
PSD, Dumitrescu Florinel
PSD, Dumitrescu Cristian-Sorin
PSD, Duruţ Aurel
PSD, Federovici Doina-Elena
PSD, Filip Petru
PSD, Firea Gabriela
PSD, Frătean Petru-Alexandru
PSD, Jipa Florina-Ruxandra
PSD, Lazăr Sorin-Constantin
PSD, Mitu Augustin-Constantin
PSD, Mocanu Victor
PSD, Mohanu Nicolae
PSD, Mutu Gabriel
PSD, Nicolae Şerban
PSD, Oprea Ştefan-Radu
PSD, Pavel Marian
PSD, Pop Gheorghe
PSD, Popa Florian
PSD, Purec Ion-Simeon
PSD, Rotaru Ion
PSD, Saghian Gheorghe
PSD, Sârbu Ilie
PSD, Savu Daniel
PSD, Severin Georgică
PSD, Silistru Doina
PSD, Stuparu Timotei
PSD, Tămagă Constantin
PSD, Valeca Şerban-Constantin
PSD, Vochiţoiu Haralambie
PSD, Voinea Florea
UDMR, Klárik László-Attila
UDMR, László Attila
UDMR, Pataki Csaba
UDMR, Vegh Alexandru
Neafiliați, Croitoru Cătălin
Neafiliați, Ghişe Ioan
Neafiliați, Ilieşiu Sorin
Neafiliați, Tătaru Dan
LC, Mihai Cristian-Dănuţ
LC, Nistor Vasile
LC, Niţă Mihai
LC, Pelican Dumitru
PNL, Boeriu Valeriu-Victor
PNL, Grapă Sebastian
PNL, Ichim Paul
PNL, Igaş Traian-Constantin
PNL, Iliescu Lucian
PNL, Luchian Ion
PNL, Motoc Octavian
PNL, Neculoiu Marius
PNL, Obreja Marius-Lucian
PNL, Oprea Mario-Ovidiu
PNL, Oprea Dumitru
PNL, Păran Dorin
PNL, Paşca Liviu-Titus
PNL, Paşcan Emil-Marius
PNL, Popa Mihaela
PNL, Popa Ion
PNL, Ţapu Nazare-Eugen
PNL, Tătaru Nelu
PNL, Zisu Ionuţ-Elie
COMUNICAT DE PRESĂ
București, 27 martie 2015
Senator Valeriu Todirașcu
Despre Senat, cabinet senatorial Valeriu Todirascu
http://www.tody.ro/document/Senator-Valeriu-Todirascu-detalii-activitate-parlamentara-2012-2016
-
Valeriu Todirascu - senator
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- SENAT, CABINET SENATORIAL VALERIU TODIRASCU