Vanzarile Senior Software au crescut cu 26% in semestrul I 2012

BUCURESTI - 17 septembrie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, IT&C, Tehnologie

Senior Software anunta o crestere de 26% a vanzarilor in S1 2012, fata de perioada similara a anului trecut. Evolutia pozitiva se datoreaza atat investitiilor permanente in cresterea intuitivitatii sistemelor oferite, cat si a specializarii si pregatirii angajatilor. Alaturi de sistemele destinate managementului lantului logistic adaugate in portofoliu in anul curent, compania anunta pentru aceasta toamna lansarea unor noi solutii dedicate automatizarii si optimizarii activitatilor de promovare si vanzare.

Senior Software a incheiat semestrul 1 2012 cu o crestere de 26% a vanzarilor fata de perioada similara a anului trecut, datorata abordarii directe a celor mai stringente probleme ale clientilor: reducerea presiunii asupra cash-flow-ului si cresterea calitatii vanzarilor.

„Piata de sisteme informatice pentru managementul afacerilor a atins o etapa in care reputatia calitatii si profesionalismului manifestat in proiectele de implementare devine un criteriu din ce in ce mai important pentru clienti. Acestia au nevoie de solutii complexe, dar usor de gestionat, care sa le acopere complet necesitatile dinamice de urmarire a activitatii, si nu in ultimul rand de anticipare si intelegere a nevoilor din partea furnizorului de software. In consecinta, reusim sa crestem constant pentru ca nu ne abatem de la obiectivul asumat: de a oferi sisteme performante de ultima generatie tehnologica valorificate prin know-how si investitii permanente in dezvoltarea resursei umane”, a declarat Daniel Toma, Directorul General al Senior Software.

Companiile care au ales anul acesta sa-si gestioneze afacerile cu sistemele oferite de Senior Software apartin unor domenii variate precum distributie de bauturi, productia si distributia de materiale de constructii, industria farmaceutica sau agricultura. Principalele motive ale alegerii facute sunt enuntate chiar de clientii Senior Software. Astfel, doamna Lucica Cioaca, Director Economic al Distrigrup, liderul distributiei de bauturi din judetul Teleorman, cu o cifra de afaceri de peste 11 mil EUR, mentioneaza ca: „Recomandarile partenerilor si specializarea solutiei ERP pe profilul nostru au fost principalii factori in alegerea Senior Software ca furnizor de sisteme informatice.”

Domnul Bogdan Pirnea, Directorul Financiar al Tis Farmaceutic, un laborator de productie de medicamente aflat in plina dezvoltare, motiveaza alegerea ca fiind datorata “promptitudinii si profesionalismului intregii echipe precum si flexibilitatii de care a dat dovada pe intreaga perioada de analiza, testare si implementare a sistemelor. SeniorERP respecta in totalitate cerintele aplicabile industriei farmaceutice si totodata este un instrument complet de gestiune a resurselor.”

Acestora li s-au mai alaturat jucatori importanti din piata locala precum Dufa Tec, compania care a readus in Romania dupa o pauza de 5 ani cunscuta vopsea lavabila Dufa, Duraziv, important producator de materiale de constructii, Sipex Company, distribuitor de materiale pentru finisari in constructii, Hellimed, distribuitor de echipamente medicale, Heinrig Distribution, distribuitor de tigarete, bauturi spirtoase si vinuri,  RIGK - filiala companiei germane cu acelasi nume, specializata in recuperarea si colectarea materialelor secundare din activitatea clientilor sai etc. In prezent, solutiile Senior Software gestioneaza afaceri in valoare totala de peste 950 de milioane de EUR.

Cresterea din 2012 are la baza efortul constant al companiei de a oferi plus valoare clientilor sai prin integrarea de noi functionalitati si optimizarea celor existente. In acest sens, semestrul I al acestui an a insemnat:

• Facilitarea accesului la functionalitatile inovatoare oferite de ultima generatie de software prin asigurarea compatibilitatii sistemului SeniorERP cu cele mai noi tehnologii de la Microsoft: Windows 8 si SQL Server 2012.

• Lansarea SeniorERP in limba engleza, ca un prim pas in proiectul de pregatire a sistemului ERP pentru export.

• Lansarea unei suite noi de sisteme: SeniorSCM, formata din: SeniorWMS, pentru gestiunea depozitelor, SeniorFMS pentru managementul flotei auto si SeniorINVENTORY pentru previzionarea si planificarea procesului de aprovizionare.

SeniorINVENTORY permite micsorarea timpului de planificare a stocurilor cu 85% si reducerea in siguranta a stocurilor cu 20%, eliminand astfel din presiunea asupra cash-flow-ului. Spre exemplu, o companie cu stocuri in valoare de 1 mil. EUR poate economisi 200 000 EUR, economii care pot fi directionate spre dezvoltarea business-ului.

“Unul dintre atuurile Senior Software este capacitatea de sincronizare cu ultimele trenduri din mediul tehnologic. Cautam sa oferim clientilor cele mai noi functionalitati in materie de software, care se traduc in performanta crescuta, fluxuri de lucru configurabile si costuri de intretinere reduse. In plus, in aceasta toamna vom veni cu solutii axate pe cresterea calitatii activitatilor de marketing si vanzari. Sunt instrumente inovatoare, care vor oferi avantaje competitive puternice clientilor nostri.", a precizat Lori Haiducescu, Director de Operatiuni al Senior Software.

In ceea ce priveste investitiile facute in 2012, mare parte dintre acestea s-au realizat in angajati, numarul lor crescand cu 23%, si in punctul de lucru din Constanta, care a beneficiat de o extindere a spatiului de birouri cu 50%, in principal datorita maririi echipei.

Pentru mai multe detalii accesati www.SeniorERP.ro

Despre Senior Software:

Senior Software este o companie infiintata in anul 2003, care s-a extins in 2008 prin infiintarea punctului de lucru din Constanta. 2009 a insemnat lansarea sistemul SeniorCRM, dezvoltat pe platforma Microsoft XRM, cu peste un milion de utilizatori la nivel mondial, iar 2010 lansarea SeniorVisualBI, sistemul de analize manageriale dezvoltat pe platforma Tableau Software, numarul unu mondial in vizualizarea datelor. Cresterea constanta din fiecare an s-a datorat profesionalismului echipei Senior si calitatii solutiilor oferite. Inteligenta, dezvoltarea personala si inovatia tehnologica caracterizeaza un mediu de lucru dinamic, cu oportunitati de dezvoltare profesionala. Senior Software este Microsoft Gold Certified Partner si detine certificare Microsoft pentru SeniorERP in conformitate cu cerintele Microsoft Windows Server, Web Services si .NET Framework. Senior Software este certificata conform standardelor ISO 9001:2000 pentru sistemul de management al calitatii. Implementarea standardelor ISO pentru managementul calitatii a avut ca scop principal definirea unor procese si obiective masurabile si garantarea replicarii calitatii la standarde inalte in orice activitate desfasurata pentru clientii companiei.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/senior-software-agency/vanzarile-senior-software-au-crescut-cu-26-in-semestrul-i-2012