Câştigătorii concursului ”Şansa de a deveni Campion” au obţinut rezultate excepţionale la competiţiile internaţionale

BUCURESTI - 11 iulie 2006

Comunicat tip General in IT&C

'Şansa de a deveni Campion', concurs organizat în cadrul Centrului de Excelenţă SIVECO,
este un stagiu valoros de pregătire pentru olimpicii la informatică

Lotul olimpic de informatică al României a participat luna aceasta la două competiţii importante: Olimpiada de Informatică a Europei Centrale şi Balcaniada de Informatică 2006.
Reprezentanţii României au obţinut rezultate remarcabile la aceste concursuri internaţionale, ocupând locurile fruntaşe ale clasamentului.

La ediţia a XIII-a a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale, desfăşurată între 1 şi 7 iulie 2006 la Vrsar (Croaţia), echipa ţării noastre a obţinut trei medalii de argint (Adrian Vladu - Colegiul Naţional „Tudor Vianu' Bucureşti, Tiberiu Lucian Florea - Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti şi Mircea Paşoi - Colegiul Naţional „I.L.Caragiale' Ploieşti) şi o medalie de bronz prin Adrian Diaconu (Colegiul Naţional „Tudor Vianu' Bucureşti). La acest concurs au participat 28 de elevi din şapte ţări: Croaţia, Cehia, Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia şi România. Conform regulamentului de organizare a concursului, fiecare stat poate înscrie în concurs o echipă formată din maximum 4 elevi a căror vârstă nu depăşeşte 19 ani la data concursului.

Performanţele obţinute la CEOI sunt dublate de rezultatele excepţionale obţinute de elevii români la Balcaniada de Informatică 2006.
La acest concurs au participat din partea României patru elevi, care au reuşit performanţa de a obţine două medalii de argint ( Alexandru Dimitriu – Colegiul Naţional “Mihai Viteazu” Ploieşti şi Mihai Ciucu – Liceul “Ştefan Odobleja” Craiova ) şi două medalii de bronz ( Dan Spătărel – Liceul “ Grigore Moisil” Bucureşti şi Codruţ Grosu - Colegiul Naţional 'Tudor Vianu' Bucureşti).

Elevii români care au participat la cele două competiţii importante confirmă pentru a atinge această performanţă un rol important l-a avut antrenamentul de la “Şansa de a deveni Campion”, competiţie organizată de SIVECO România şi dedicată elevilor pasionaţi de informatică. Un adevărat stagiu de pregătire pentru olimpici, concursul reuşeşte în fiecare an să reunească pe cei mai valoroşi elevi la această disciplină, rezultatele anticipând evoluţiile viitoare ale concurenţilor.

“Prin competiţia Şansa de a deveni Campion, desfăşurată în cadrul Centrului Virtual de Excelenţă SIVECO România, ne-am dorit să oferim tuturor elevilor şanse egale de a participa la o pregătire de performanţă în domeniul informaticii, de a le stimula pasiunea pentru acest domeniu şi se pare ca am reuşit. În perioada 2003-2006, tineri din întreaga ţara au muncit cu dăruire şi şi-au dovedit valoarea în concursuri. O dovedesc rezultatele obţinute de finaliştii „Şansa de a deveni Campion” la concursurile naţionale şi internaţionale. Prin concursurile pe care le organizează, SIVECO România oferă elevilor o modalitate de a se antrena pentru viitoarele competiţii şi de a acumula experienţa necesară participării la astfel de concursuri„ declară Radu Jugureanu, eContent Manager în cadrul SIVECO România.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO România

Înfiinţată la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importantă firmă producătoare de software din România, asigurând cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în ţări din Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Între acţionarii SIVECO România se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
SIVECO România detine poziţii de top pe piaţa internă de soluţii de afaceri (EAS) şi de servicii IT. Adresându-se cu precădere organizaţiilor mari şi mijlocii, compania oferă soluţii eficiente de e-business, eLearning şi e-Health.
În decursul celor 14 ani de existenţă, SIVECO România şi-a dobândit o solidă reputaţie pe piaţa internaţională, produsele sale fiind utilizate de către 1800 de clienţi din 30 de ţări care se alătura celor 450 de beneficiari interni. De asemenea, compania s-a specializat în execuţia de proiecte informatice majore care implică dezvoltări la cerere de soluţii software accesibile prin Internet şi Intranet, integrarea cu alte sisteme, distribuţie geografică a locaţiilor de acces şi număr mare de utilizatori.
SIVECO România a implementat cu succes proiecte de eGovernment în cadrul unor instituţii publice importante - Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Apărării Nationale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe , Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Autoritatea Naţională a Vămilor - şi a oferit soluţii performante unor companii private de referinţă - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau etc.
SIVECO România SA este certificată ISO 9001:2000 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, cotată printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectueaza şi are încheiate parteneriate solide cu cele mai mari companii de software (Oracle Certified Partner, Microsoft Certified Partner) şi hardware (IBM Business Partner, HP Sales and Service Partner) din lume.
Compania SIVECO România este membră a mai multor asociatii profesionale şi de afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP) şi internaţionale (Asociaţia Europeană pentru Tehnologia Informaţiei - EITA şi Information Society Technologies Advisory Group -ISTAG) şi a aderat la importante iniţiative globale precum UNPD Global Compact şi WEF Transparency.
Mai multe informaţii despre companie şi produsele sale puteţi obţine vizitând http://siveco.ro .
SIVECO ROMANIA SA
Bd. Maresal Averescu 8-10
Corp Stefan Odobleja
Sector 1, cod 011455
Tel: +40 (21) 3181200, 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/castigatorii-concursului-sansa-de-a-deveni-campion-au-obtinut-rezultate-exceptionale-la-competitiile-internationale