SIVECO Romania ramane si in 2017 locul 1 in Topul Firmelor High Tech din Bucuresti

BUCURESTI - 31 octombrie 2017

Comunicat tip General in Afaceri, IT&C, Tehnologie

Topul Firmelor din Bucuresti realizat de Camera de Comert si Industrie Bucuresti (CCIB) este singurul clasament al companiilor bucurestene realizat conform unei metodologii complexe, implementate unitar la nivel national

SIVECO Romania

SIVECO Romania

Camera de Comert si Industrie Bucuresti (CCIB) a organizat recent traditionala sa gala anuala dedicata Topului Firmelor din Bucuresti, in cadrul careia premiaza cele mai performante companii din Capitala din domeniile cercetare-dezvoltare si high-tech, industrie, agricultura, silvicultura si pescuit, constructii si servicii. Ajuns anul acesta la a XXIV-a editie, evenimentul este unul de referinta, topul fiind considerat un barometru al evolutiei economice a celui mai mare oras din Romania. 

Topul Firmelor din Bucuresti este singurul clasament al companiilor bucurestene realizat conform cadrului legal si unei metodologii complexe, implementate unitar de sistemul cameral, la nivel national. La baza realizarii clasamentului stau indicatori precum cifra de afaceri neta, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienta utilizarii resurselor umane, eficienta utilizarii capitalului angajat. 

„Anul acesta premiem liderii! Adica pe acei manageri si antreprenori care au inteles ca etica in afaceri nu este doar un concept, ca reputatia se construieste greu si au invatat ca forta unui proiect reusit sta in oamenii din spatele lui, in creativitatea, pasiunea, implicarea si tenacitatea pe care acestia le arata zilnic”, a declarat presedintele CCIB, prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu in deschiderea celei de a XXIV-a editii a evenimentului. 

SIVECO Romania si-a pastrat si in 2017 Locul 1 in domeniul “Cercetare-Dezvoltare si High Tech”, la categoria intreprinderilor mari. 

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 125.236 de firme cu sediul social in Capitala, care au depus bilantul aferent anului 2016, au indeplinit criteriile de eligibilitate 37.816 firme, adica 30,2% din total. Dintre acestea, CCIB considera ca au obtinut performante deosebite 6.840 firme, adica 18,1% din totalul firmelor considerate eligibile si care reprezinta 5,5% din totalul firmelor care au depus bilantul aferent anului trecut. 

Dintre cele 6.840 firme, 3.374 de firme au fost incluse si in Topul national, reprezentand 27% din totalul companiilor premiate la nivelul intregii tari. 

„Suntem foarte onorati sa ne aflam si in acest an pe primul loc in topul realizat de CCIB. Aceasta realizare confirma faptul ca SIVECO este o organizatie reconstruita pe model european, cu centre de competenta unice si specialisti competitivi la nivel international, specializata in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare pentru educatie, sanatate, agricultura, institutii vamale, organizatii europene, firme private, institutii publice. Totodata, valideaza noul model de business al organizatiei, bazat pe inovatie si pe extinderea catre noi piete si categorii de beneficiari. Ne bucura sa vedem ca CCIB se preocupa de masurarea performantei economice, un subiect vital pentru mediul nostru de afaceri”, a declarat Florin Ilia, Presedinte si Director General SIVECO.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO Romania
SIVECO Romania dezvolta si exporta solutii IT si proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Organizatie reconstruita pe model european, cu centre de competenta unice si specialisti competitivi la nivel international, SIVECO Romania este singura firma romaneasca de software care furnizeaza servicii informatice direct catre organisme ale Comisiei Europene.

Compania s-a specializat in executia de proiecte informatice complexe si de mare amploare pentru educatie, sanatate, agricultura, institutii vamale, organizatii europene, firme private, institutii publice. In ultimii ani, portofoliul de produse si servicii al companiei a fost completat cu noi solutii inovative, adaptate actualului model de business al organizatiei, vizand extinderea catre noi piete si categorii de beneficiari.

De-a lungul celor 25 de ani de existenta, compania a fost recompensata cu peste 200 de premii interne si internationale.

Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitand www.siveco.ro si www.linkedin.com/company/siveco-romania.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/siveco-romania-ramane-si-in-2017-locul-1-in-topul-firmelor-high-tech-din-bucuresti