SIVECO Romania şi World Vision Romania se implică în susţinerea învăţământului din mediul rural

BUCURESTI - 18 aprilie 2006

Comunicat tip General in IT&C

Proiectul 'Să învăţăm să învăţăm' oferă profesorilor şi elevilor din comuna Breasta posibilitatea de a se perfecţiona în utilizarea platformei AeL

Proiectul 'Să învăţăm să învăţam' iniţiat de SIVECO România în parteneriat cu World Vision România, are drept obiectiv dezvoltarea societătii informatice în Romania, asigurarea accesului nediscriminatoriu la tehnologie, inclusiv prin perfecţionarea profesorilor şi elevilor din mediul rural în utilizarea soluţiei de e-learning AeL şi a lecţiilor interactive dezvoltate pe această platformă.
Demersul face totodată parte dintr-un proiect mai amplu de dezvoltare comunitară derulat de World Vision România în parteneriat cu reprezentanţii comunităţilor rurale din judeţul Dolj care vizează 4 domenii de interes: educaţia şcolară, sănătatea, educaţia spirituală şi iniţiativa economică.
Varianta pilot a acestui proiect ambiţios se va derula în comuna Breasta, din judeţul Dolj.
Pentru instruirea celor 24 de cadre didactice de la Scoala Breasta, partenerii acestui proiect au obtinut, cu acordul Inspectoratului Scolar Judetean Dolj, sprijinul Liceului de Informatica „Ştefan Odobleja” din Craiova, care va pune la dispoziţie un laborator de informatică.

În comuna Breasta funcţionează două grădiniţe, două şcoli primare cu clase I-IV şi o şcoală clasele I-VIII, în care învaţă 165 de preşcolari şi 425 elevi.
Şcoala cu clasele I-VIII beneficiază, în cadrul programului guvernamental Sistem Educaţional Informatizat (SEI), de un laborator informatic dotat cu 10 calculatoare, server, scanner, imprimantă, platformă AeL de eLearning şi lecţii interactive pentru disciplinele matematică, limba şi literatura română, fizică, chimie, biologie, limba engleză, tehnologie, informatică etc.

Dorinţa profesorilor şi a elevilor de a “învăţa inteligent”, de a utiliza computerul la clasă ca instrument complementar de predare - învăţare, a reprezentat punctul de plecare al acestui proiect, care va consta in organizarea de cursuri de instruire susţinute de profesori formatori atestaţi.
Cursurile se adresează atât profesorilor şi elevilor cât şi reprezentanţilor comunităţii locale.
În prezent, sunt în curs de desfăşurare cursurile de instruire în utilizarea platformei AeL pentru 24 cadre didactice, şi de iniţiere în utilizarea calculatorului a 10 funcţionari publici din comuna Breasta.

“Să învăţăm să învăţăm - proiect derulat în parteneriat de către comunităţile rurale, SIVECO Romania si World Vision, promovează dezvoltarea şi implementarea instruirii asistate de calculator. Cele trei direcţii de acţiune ale proiectului vizează dezvoltarea aptitudinilor cadrelor didactice şi ale elevilor de a utiliza calculatorul în procesul de predare - învăţare, iniţierea membrilor grupului de iniţiativă al comunităţii în IT şi facilitarea accesului tinerilor şi cetăţenilor comunei Breasta la informaţie prin punerea la dispoziţie a unui birou de informare. Deschiderea către inovaţie a cetăţenilor comunei Breasta asigură fără tăgadă succesul acestei acţiun”, declară Dana Vlădoiu, responsabil cu instruirea cadrelor didactice, în cadrul SIVECO România.

“ Proiectul SEI nu înseamnă doar asigurarea accesului la tehnologie, ci şi elaborarea unei metodologii pentru utilizarea tehnologiilor informaţionale în educatie şi instruirea profesorilor. Adevărata provocare a programului SEI, nu mai este acum distribuirea de computere, software educaţional sau conectarea la Internet, ci pregătirea resurselor umane – sutele de mii de profesori angajaţi în sistemul educaţional românesc, prin crearea de programe de instruire continuă care să le permită să-şi formeze noi competenţe şi abilităţi necesare pentru integrarea noilor tehnologii în activitatea didactică” spune Emil Dragomirescu, responsabil pentru implementarea AeL în cadrul proiectului SEI.

„Acest proiect vine in completarea nevoii comunitatii de a se dezvolta, contribuind la motivarea copiilor si la formarea personalitatii lor” a declarat Marin Marcu, Primarul din Breasta.

'Proiectul 'Să învăţăm, să învăţam' oferă copiilor din mediul rural şansa de a beneficia de un învăţământ accesibil şi de calitate. Totodată, prin instruirea funcţionarilor din cadrul Primăriei Breasta şi a altor membri ai comunităţii, calculatorul va fi „transformat” din „maşina de scris” într-un instrument care va facilita gestionarea informaţiilor pentru a răspunde mai bine nevoilor comunităţii” consideră Viorel Popescu, Coordonatorul acestui proiect din cadrul Organizatiei World Vision.

Despre SIVECO Romania

Despre SIVECO România

Înfiinţată la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importantă firma producătoare de software din România, asigurând cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în tari din Comunitatea Europeana si Statele Unite ale Americii. Între actionarii SIVECO România se numara Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investitii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
SIVECO România detine pozitii de top pe piata interna de solutii de afaceri (EAS) si de servicii IT. Adresandu-se cu precadere organizatiilor mari si mijlocii, compania ofera solutii eficiente de e-business, eLearning si e-Health.
În decursul celor 14 ani de existenta, SIVECO România si-a dobândit o solida reputatie pe piata internationala, produsele sale fiind utilizate de catre 1800 de clienti din 35 de tari care se alatura celor 450 de beneficiari interni. De asemenea, compania s-a specializat în executia de proiecte informatice majore care implica dezvoltari la cerere de solutii software accesibile prin Internet si Intranet, integrarea cu alte sisteme, distributie geografica a locatiilor de acces si numar mare de utilizatori.
SIVECO România a implementat cu succes proiecte de eGovernment în cadrul unor institutii publice importante - Ministerul Educatiei si Cercetarii din România, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Afacerilor Externe , Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Autoritatea Nationala a Vamilor - si a oferit solutii performante unor companii private de referinta - PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacau etc.
SIVECO România SA este certificata ISO 9001:2000 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, cotata printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectueaza si are incheiate parteneriate solide cu cele mai mari companii de software (Oracle Certified Partner, Microsoft Certified Partner) si hardware (IBM Business Partner, HP Sales and Service Partner) din lume.
Compania SIVECO Romania este membra a mai multor asociatii profesionale si de afaceri din România - AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP - dar si a unor importante organisme internationale - Asociatia Europeana pentru Tehnologia Informatiei (EITA), UNPD Global Compact, WEF Transparency si UNESCO.
Mai multe informatii despre companie si produsele sale puteti obtine vizitând http://siveco.ro/.
SIVECO ROMANIA SA
Bd. Maresal Averescu 8-10
Corp Stefan Odobleja
Sector 1, cod 011455
Tel: +40 (21) 3181200, 3181201
Fax: +40 (21) 3181202
marketing@siveco.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/siveco-romania/siveco-romania-si-world-vision-romania-se-implica-in-sustinerea-invatamantului-din-mediul-rural