BenQ promoveaza in 2008 proiectoarele DLP cu luminozitate mare, pentru mediile puternic luminate

BUCURESTI - 5 iunie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Modele de dimensiuni compacte, cu o greutate redusă şi cu tehnologii de top

BenQ, lider mondial în tehnologia de proiectare DLP®, răspunde cererii din ce în ce mai mari pentru proiectoarele cu o luminozitate ridicată, pregătind în acest an 5 noi modele în categoria de peste 4000 ANSI lumeni, din care trei se găsesc deja pe piaţa din România: SP870 (5000 ANSI lumeni), SP820 şi SP831 (4000 ANSI lumeni) ce includ numeroase tehnologii avansate ce optimizează imaginea proiectată pentru culori excepţionale, claritate şi luminozitate ce satifac cerinţele utilizatorilor chiar şi în medii iluminate.

BenQ doreşte să stabilească un nou standard în industrie cu modele de dimensiuni compacte, cu o greutate redusă şi accesibile din punct de vedere al preţului, dar care înglobează, în acelaşi timp, tehnologii avansate precum BrilliantColor™, procesarea Hollywood Quality Video™ (HQV™) şi funcţia Split-Screen. Nu in ultimul rând, BenQ pune accent şi pe design-ul produselor sale, reuşind, de fiecare dată, să-i impresioneze pe utilizatori.

'Piaţa evoluează rapid către segmentul de produse cu luminozitate înaltă, şi, ca întotdeauna, BenQ va oferi cea mai bună selecţie de modele pentru a satisface nevoile clienţilor”, a declarat Peter Chen, manager general al BenQ Technology Product Center. Mai mult, în opinia managerului,'luminozitatea ridicată reprezintă o caracteristică importantă pentru multe aplicaţii, dar tehnologia potrivită, care să optimizeze rezultatul este, în aceeaşi măsură, esenţială”. Având 13 ani de expertiză în tehnologia de proiectare, “BenQ a înglobat cele mai noi tehnologii în seria de proiectoare SP pentru prezentări fără egal în acurateţea culorilor, claritate şi uşurinţa în utilizare, chiar şi în încăperi cu un grad ridicat de iluminare'.

Luminozitate înaltă + tehnologie unică BenQ = o luminozitate excelentă în timpul prezentărilor

Ideale pentru încăperile mari precum sălile de conferinţă, amfiteatre, săli de consiliu şi muzee, mentionăm modelele SP870 şi SP831 care combină luminozitatea puternică cu expertiza BenQ pentru o calitate superioară a imaginii, chiar şi în medii puternic luminate. Ambele modele îmbină luminozitatea înaltă cu o rată de contrast foarte mare de 2000:1, redând detalii fine precum textul, datele şi graficele, la o claritate deosebită, cu o acurateţe maximă a culorilor – o prioritate pentru aplicaţiile din mediul de afaceri, educaţionale şi guvernamentale. Utilizatorii vor aprecia, de asemenea, luminozitatea proiectoarelor chiar şi în mediile intens luminate ce facilitează luarea de notiţe şi alte multiple activităţi.

Atât modelul SP870, cât şi SP831 utilizează tehnologia “Color wheel” dezvoltată de BenQ, precum şi tehnologia BrilliantColor pentru o fidelitate a culorii şi o strălucire ce impresionează mai mult decât capacităţile obişnuite de 3 culori întâlnite la proiectoarele convenţionale. Tonurile, observate de obicei in imaginile naturale, – precum galbenul vibrant şi cyan – care creează, în general, probleme proiectoarelor – sunt redate clar şi fără efort la un nivel maxim de saturaţie. BrilliantColor potenţează cu până la 50% luminozitatea culorilor mai estompate, precum paleta de nuanţe pastelate.Toate modelele utilizează tehnologia DLP Texas Instruments pentru a amplifica raportul de contrast nativ şi gradul de afişare. Beneficiile pot fi observate prin detalii mai precise şi mai clare şi cu o intensitate a culorilor deosebită.

Proiectoarele cu luminozitate ridicată de la BenQ sunt potrivite atât pentru întâlnirile în cerc restrâns, cât şi în corporaţii, în mediul educaţional, management, adresându-se, în acelaşi timp şi utilizatorilor individuali. La o greutate de numai 4,5 kg şi, respectiv, 4,9 kg, proiectoarele SP831 şi SP870 sunt cu aproximativ 70% mai uşoare decât modelele competitoare în categoria de proiectoare cu aceeaşi luminozitate.

Despre SMARTPOINT CONSULTING SRL

 Despre corporaţia BenQ:
Corporaţia BenQ, furnizor de top de produse digitale, este o companie cu multiple dezvoltări în comunicaţiile mobile, tehnologia de afişare a imaginii şi tehnologiile de convergenţă digitală şi de reţea. BenQ oferă produse ce beneficiază de design inovator, uşurinţă în utilizare şi tehnologii integrate în platforme care promit să împlinească motto-ul BenQ de “Bringing Enjoyment and Quality to Life,” incluzând proiectoare digitale, monitoare şi televizoare LCD, camere digitale, telefoane mobile, notebook-uri, dispozitive de stocare, media şi periferice (mausuri şi tastaturi). Veniturile din 2007 ale corporaţiei BenQ au depăşit 1.83 miliarde USD (venituri consolidate ale diviziilor de producţie şi de business pentru produsele marcă proprie).

 Despre grupul BenQ:
Grupul BenQ este format în prezent din 12 companii care operează independent folosind resurse comune şi împărtăşesc aceleaşi sinergii de extindere. Grupul BenQ include: BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (nr.3 la nivel mondial în producţia de paneluri TFT-LCD de format mare), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, Daxon Technology Inc., Daxin Materials Corp., BenQ Guru Software Co., BenQ Hospital, Darwin Precisions Ltd, Raydium Semiconductor Corporation, Cando Corporation şi Wellypower Co., Ltd. Veniturile din 2007 ale grupului BenQ au depăşit 23 miliarde USD.




www.BenQ.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/smartpoint/benq-promoveaza-in-2008-proiectoarele-dlp-cu-luminozitate-mare-pentru-mediile-puternic-luminate