Noi servicii premium disponibile acum pentru clienţii business

BUCURESTI - 26 aprilie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Afaceri, IT&C, Internet

Începând cu data de 26 Aprilie 2012, RADIOCOM lansează serviciile de tip VPN Layer 2 (Reţele Private Virtuale la nivel legătură de date) sub brandul, RADIOCOM TGV (Transport à Grande Vitesse), furnizându-le clienţilor business soluţia ideală de care au nevoie pentru a-şi extinde şi optimiza afacerile, fără investiţii. Lansând RADIOCOM TGV, compania oferă clienţilor, la cerere, libertate totală în a-şi administra şi configura singuri conexiunea, furnizorul de servicii fiind responsabil doar de asigurarea legăturii de date.

Noi servicii premium disponibile acum pentru clienţii business

RADIOCOM TGV reprezintă un serviciu de tip premium care permite crearea unui canal de comunicaţii permanent, garantat, dedicat, simetric, furnizat în topologie punct-la-punct, între două locaţii, folosind viteze de transport începând de la 128 Kpbs. RADIOCOM TGV este soluţia ideală pentru crearea unei reţele private virtuale (VPN) prin intermediul căreia clienţii pot transmite şi partaja date în condiţii de maximă siguranţă între punctele de lucru ale companiei.

Cu RADIOCOM TGV companiile au posibilitatea de a-şi conecta la aceeaşi reţea propriile puncte de lucru pentru a utiliza informaţii care sunt accesibile doar persoanelor autorizate să se conecteze la reţeaua privată virtuală fără a periclita confidenţialitatea datelor care rămâne astfel protejată. Practic, o reţea privată virtuală reprezintă o extindere securizată a reţelei clientului care foloseşte infrastructura RADIOCOM putând astfel să folosească resursele companiei reducând costurile de comunicaţii şi crescând productivitatea angajaţilor prin satisfacerea tuturor nevoilor de comunicare.

Astfel, clienţii care aleg serviciile RADIOCOM TGV pot face schimb de date între mai multe locaţii şi au posibilitatea de a instala aplicaţii precum Intranet, e-mail, aplicaţii CRM/ERP, voce, video, Internet, conexiune către un centru de date, dar şi servicii de backup şi recuperare a datelor. În plus, serviciul este unul scalabil şi poate fi adaptat în funcţie de nevoile clienţilor care au la dispoziţie o paletă largă de lărgimi de bandă. Posibilitatea de upgrade la o lărgime de bandă superioară se realizează gratuit.

"Suntem siguri că RADIOCOM TGV este o ofertă binevenită pentru companii şi pentru operatorii de telecomunicaţii care îşi pot implementa şi gestiona singuri diverse aplicaţii IP peste o conexiune Layer 2. Aceste noi servicii se lansează astăzi ca răspuns la cererea numeroasă din partea clienţilor noştri pentru viteze mari de transfer de date, dar şi pentru a le satisface nevoia de noi tehnologii şi soluţii garantate, sigure şi avantajoase", a declarat Cristian Niţu, director general al RADIOCOM.

Serviciul are trei tipuri de abonamente RADIOCOM TGV Core, Distant şi Core&Distant cu preţuri începând de la 27 de euro pe lună (fară TVA) şi opţiuni suplimentare. Clientul nu trebuie să facă investiţii iniţiale în echipamente şi mentenanţă plătind doar tariful lunar fix pentru tipul de serviciu achiziţionat, iar echipamentele sunt oferite în custodie.

Spre deosebire de serviciul actual Business VPN comercializat de RADIOCOM, noul serviciu RADIOCOM TGV poate oferi clienţilor posibilitatea de a-şi administra şi configura conexiunea singuri, responsabilitatea RADIOCOM, în acest caz, fiind aceea de a configura legătura punct-la-punct. În plus, toate datele transmise peste conexiunea de tip VPN Layer 2 nu pot fi interceptate de către alţi utilizatori din afara reţelei clientului.

"RADIOCOM TGV pune accent pe productivitatea personală a clienţilor prin posibilitatea de a instala numeroase aplicaţii. Relaţia pe care o cultivăm cu clienţii este esenţială pentru strategia noastră de a le oferi noi servicii garantate care asigură securitatea, integritatea şi confidenţialitatea datelor transmise. Ne-am propus să sprijinim afacerile clienţilor să devină mult mai competitive şi eficiente prin oferirea celui mai bun raport calitate - preţ", a adăugat Cristian Niţu, director general al RADIOCOM.

Alte avantaje ale serviciilor RADIOCOM TGV sunt acoperire naţională, trafic nelimitat (nu există nicio politică de restricţionare a traficului), posibilitatea monitorizării traficului efectuat, disponibilitate garantată a parametrilor tehnici ai serviciului prin SLA (Service Level Agreement) şi, nu în ultimul rând, suport tehnic specializat pre şi post vânzare.

Serviciile RADIOCOM TGV sunt comercializate exclusiv prin intermediul Forţei de Vânzări Directe RADIOCOM. Informaţii Suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 031.500.3TGV, prin e-mail, la adresa telemarketing@radiocom.ro sau accesând site-ul web www.radiocom.ro.

Despre Societatea Nationala de Radiocomunicatii S.A. - RADIOCOM

***RADIOCOM, marcă înregistrată a Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A., este în prezent lider de piaţă în domeniul broadcasting-ului şi, în acelaşi timp, unul dintre principalii furnizori de reţele şi servicii de comunicaţii electronice din România. Portofoliul de clienţi RADIOCOM include, în prezent, aproape toţi operatorii de telecomunicaţii din România, dar şi utilizatorii finali de servicii de comunicaţii din domenii importante: bănci, instituţii financiare, companii multinaţionale, etc.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/societatea-nationala-de-radiocomunicatii-s-a-radiocom/noi-servicii-premium-disponibile-acum-pentru-clienii-business