SOFTWIN şi Genesys SUA îşi întăresc parteneriatul

BUCURESTI - 20 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

SOFTWIN şi GENESYS Laboratories SUA au organizat astăzi 20 octombrie, la Bucureşti, seminarul cu tema „Soluţii integrate pentru Centre de Contact”.

Evenimentul a beneficiat de prezenţa Domnului Martin Vasselka, Regional Manager Genesys şi a Domnului Roman Vavron, Customer Service Manager SkoFIN, companie membră a Volkswagen Financial Services AG şi una dintre cele mai mari firme de leasing din Cehia.

Alături de reprezentanţii SOFTWIN, cei doi invitaţi străini au oferit participanţilor informaţii despre modul în care soluţiile pentru Centre de Contact bazate pe suita Genesys pot aduce valoare adăugată serviciilor unei companii. Scenarii de succes (SkoFIN Cehia şi Banca Comercială Română), cele mai bune practici din domeniu, modalităţi de protejare a investiţiilor hardware şi software au constituit temele principale ale seminarului.

Genesys, membră a grupului Alcatel este liderul mondial al software-ului de call center, cu peste 2.700 de clienţi din circa 80 de ţări. Soluţiile Genesys gestionează zilnic mai mult de 100 de milioane de interacţiuni cu clienţii, fiind utilizate de către cele mai importante bănci, societăţi de asigurări şi telecomunicaţii din întreaga lume. SOFTWIN este partenerul Genesys în România începând din anul 2004.

SOFTWIN este un nume binecunoscut în domeniul consultanţei pentru soluţii integrate de Customer Relationship Manager (CRM) şi Business Management. Mari organizaţii româneşti, din domeniile financiar, distribuţie, telecomunicaţii, sectorul public folosesc soluţii informatice implementate de SOFTWIN.

„Beneficiind de o experienţă internaţională de 15 ani în implementarea de soluţii complexe şi mai mult de 40 de contracte de servicii Call & Contact Center în derulare, SOFTWIN şi-a asumat pe piaţa românească misiunea de implementare şi transmitere a celor mai bune practici din domeniu. Pe lângă soluţii software de top precum Genesys, pe piaţa românească oferim consultanţă în set-up-ul unui Contact Center, configurare, implementare, recrutare şi training specializat al personalului”, a declarat dl. Claudiu Bulăceanu, directorul diviziei de consultanţă a SOFTWIN.

În România, cererea pentru servicii de call center cunoaşte o rată de creştere de 20% anual fiind influenţată de necesitatea din ce în ce mai acută a companiilor de a oferi servicii de asistenţă clienţilor. În prezent, aproximativ 200 dintre acestea, în special din domeniile financiar-bancar şi telecomunicaţii oferă astfel de servicii, prin call centere proprii sau externalizate unei firme specializate. Prin comparaţie, piaţa ungară este estimată la circa 330 de centre (proprii sau externe), iar cea germană la peste 2800.

Despre SOFTWIN

Despre SOFTWIN

SOFTWIN este o companie cu capital integral românesc a cărei principală activitate o reprezintă dezvoltarea şi furnizarea de soluţii şi servicii complexe din domeniul IT&C. Înfiinţată în 1990, compania are o echipă de peste 750 de specialişti şi exportă produsele şi serviciile sale pe 6 continente. 35% din cifra de afaceri este realizată în România, unde SOFTWIN, se poziţionează ca o firma de IT de consultanţă, oferind clienţilor săi soluţii software pentru problemele complexe de afaceri. SOFTWIN are reprezentanţe externe în Germania, Marea Britanie, Spania şi SUA.

SOFTWIN SRL
Str. Fabrica de Glucoza nr. 5, sector 2, Bucuresti
tel: (021) 233.07.80
pr@softwin.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/softwin/softwin-si-genesys-sua-isi-intaresc-parteneriatul