Lansare pe piaţa românească - SPIRIT Solutions, partener autorizat Software AG

BUCURESTI - 15 iunie 2011

Comunicat tip General in Administratie Publica, Afaceri, Banci / Asigurari, IT&C, Tehnologie

Vă anunţăm lansarea, pe piaţa românească, a companiei SPIRIT Solutions, partener autorizat Software AG, lider în domeniul soluţiilor de Management al Proceselor de Afaceri şi promotorul platformelor ARIS şi webMethods.

Lansare pe piaţa românească - SPIRIT Solutions, partener autorizat Software AG

Lansarea oficială a avut loc la 8 Iunie 2011, la hotelul Radisson BLU din Bucureşti, eveniment în cadrul căruia invitaţii au putut afla mai multe detalii despre experienţa unor companii de renume în utilizarea platformelor ARIS şi webMethods, despre modul în care folosirea acestor platforme de soluţii duce la optimizarea activităţii companiei în actualul context economic.

Compania nou creată este un joint venture între doi parteneri, Computer Sharing Bucureşti (CSB) şi SPIRIT Hellas, ambele având îndelungată activitate pe piaţa soluţiilor de afaceri pentru companii.

“Managementul proceselor de business începe să devină un domeniu din ce în ce mai interesant pentru toţi managerii companiilor care doresc să depăşească actuala criza economică, iar România tinde să se alinieze acestui trend. Provocările perioadei pe care o traversăm ne obligă pe toţi la o regândire a modului în care se desfăşoară activitatea din companii, ceea ce aduce cu sine creşterea importanţei activităţilor de management al arhitecturii IT, automatizarea proceselor de business, managementul riscului şi al conformităţii. Aceste operaţiuni sunt posibile prin intermediul platformelor ARIS şi webMethods, care oferă instrumente de modelare, măsurare, gestionare şi publicare a proceselor de afaceri. Intenţia noastră este să venim în întâmpinarea acestor cerinte şi să devenim principalul actor pe piaţa românească în domeniul Managementului Proceselor de Business”, a declarat Radu Magda, Director General al Computer Sharing Bucureşti.

“Suntem interesaţi şi atraşi de piaţa românească într-un moment în care nevoile companiilor se îndreaptă spre zona de optimizare a operaţiunilor. Experienţa noastră în proiecte de managementul proceselor de afaceri şi satisfacţia clienţilor noştri ne recomandă ca şi partener de încredere pentru companiile din România, care doresc obţinerea unui avantaj competitiv în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea”, a menţionat George Koutitsas, Partner SPIRIT Hellas.

Despre SPIRIT Solutions

Computer Sharing Bucureşti (CSB) este o companie IT specializată în proiectarea şi realizarea de sisteme informatice fiind în măsură să asigure toate serviciile pe care le implică realizarea unui sistem informatic: audit şi consultanţă IT, dezvoltare programe, realizare infrastructuri de calculatoare şi programe, implementare aplicaţii, mentenanţă şi suport dezvoltări ulterioare, externalizare servicii de exploatare. Compania funcţionează în Romania din 1994, fiind partener IBM, SAP. www.csb.ro

SPIRIT Hellas este o companie grecească de consultanţă în domeniul managementului proceselor de business, cu birouri în Grecia, Italia şi în România, partener autorizat şi Premium Value Added Reseller pentru Software AG, companie ce a dezvoltat platformele de solutii lider in domeniul Managementului Proceselor de Business, ARIS BPM si webMethods/SOA. www.spirit-intl.com

Taguri: BPM
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/spirit-solutions/lansare-pe-piata-romaneasca-spirit-solutions-partener-autorizat-software-ag