SISTEM SI LUMINITA ANGHEL – O PIESA DE REZISTENTA LA EUROVISION

BUCURESTI - 25 februarie 2005

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Colaborarea dintre SISTEM, Luminita Anghel si Cristian Faur pentru piesa “Let Me Try”, s-a soldat cu un prim succes: calificarea la selectia nationala pentru Eurovision 2005 in primele trei. Pe site-ul TVR, voturile publicului au clasat piesa tot in primele preferate.

SISTEM SI LUMINITA ANGHEL – O PIESA DE REZISTENTA LA EUROVISION

Desi usor dezavantajat de statutul sau de prima auditie, cintecul interpretat de SISTEM si Luminita Anghel, va concura in spectacolul organizat de TVR pe 5 martie cu o piesa la fel de valoroasa, dar mult mai cunoscuta (fiind lansata la sfarsitul anului 2004) si mai promovata - “Le le” a Loredanei.

Vocea de exceptie si prezenta scenica ale Luminitei Anghel, precum si talentul, profesionalismul si ingeniozitatea celor cinci percutionisti de la SISTEM imbinate in interpretarea creatiei deosebit de inspirate a lui Cristian Faur reprezinta cu siguranta o combinatie ideala pentru a reprezenta Romania in lumea muzicala internationala.

Grupul SISTEM este unul dintre cele mai de succes grupuri lansate in Romania in ultimii 4 ani. Show-ul lor absolut neconventional include efecte speciale cu apa, cu pamant si foc si orice alte obiecte care rezoneaza la lovire. SISTEM inseamna Robi si Phlo - inca studenti la Sectia de Percutie a Facultatii de Interpretare din cadrul Academiei de Muzica "Gh Dima" din Cluj - Napoca si Nasu, Cici si Zoli - absolventi ai aceleiasi institutii. Fiecare aparitie a grupului inseamna un show complex, care implica regie, efecte pirotehnice si o coregrafie speciala. Iar aparitia de la selectia pentru Eurovision promite sa fie una dintre cele mai spectaculoase.

Talentul Luminitei Anghel nu a trecut niciodata neobservat la festivalurile nationale si internationale la care artista a participat. Aproape toate aparitiile sale la concursurile de mare anvergura, in cadrul carora a reprezentat Romania, i-au adus, daca nu trofeul, unul dintre locurile fruntase. A castigat Locul I si Premiul de popularitate la Cerbul de Aur din 2001, si-a adjudecat trofeele concursurilor de interpretare din Malta si Bulgaria, a primit premiul pentru “Best International Voice” doi ani la rand in Kazahstan si lista ar putea continua.
Pe 5 martie, in cadrul Selectiei nationale pentru Eurovision 2005, SISTEM si Luminita Anghel promit o prezenta de exceptie. La aceasta data, un juriu format din specialisti si publicul telespectator vor alege reprezentantul Romaniei la concursul cintecului european. Anul acesta, Romania va intra in semifinala din capitala Ucrainei in 19 mai si, daca se califica, in finala concursului Eurovision din 21 mai.

Despre STAR MANAGEMENT

STAR MANAGEMENT este singura agentie de impresariat din Romania care practica rezervari de artisti on-line.

STAR MANAGEMENT isi propune sa ofere asistenta artistilor sai in ce priveste relatiile acestora cu toate institutiile cu care interactioneaza - case de discuri, mass-media, organizatori de spectacole etc.

Echipa STAR MANAGEMENT este formata din profesionisti ai music business-ului dintre care unul dintre cei mai in voga artisti ai momentului - Zoli (Sistem). Succesul lui poate fi si succesul tau.

Cu STAR MANAGEMENT nu va trebui sa fii decat un STAR, de restul se va ocupa echipa ta.

Anca Lupes
Director
Star Management
tel/fax: 021/322.00.52
mobil +40.722.39.66.40
www.StarManagement.ro


pr@starmanagement.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/star-management/sistem-si-luminita-anghel-o-piesa-de-rezistenta-la-eurovision