Curs de vorbire in public si dictie, condus de actorul Ion Kivu: stiinta unei comunicari de succes

BUCURESTI - 15 februarie 2012

Comunicat tip Produse / Servicii in Arta & Entertainment, Afaceri, Monden / Lifestyle, Media / Publicitate

Studio Galapagos, printr-un nou curs de vorbire in public si dictie (condus de Ion Kivu - actor la Teatrul Odeon si doctor in teatru), bazat pe o solida experienta, ofera instrumente specifice atat pentru sustinerea unor prezentari, conferinte, discursuri in public, cat si pentru impunerea si imbunatatirea imaginii personale.

Curs de vorbire Studio Galapagos

Curs de vorbire Studio Galapagos

 Prima impresie pe care o facem se compune din doar doua elemente: aspect exterior si vorbire, cea din urma ,,tradand" insa cel mai mult personalitatea umana. Antrenamentul vorbirii impune o individualitate puternica, lipsita de inhibitii si cu un control perfect asupra propriilor atuuri si slabiciuni.  

Ion Kivu, actor la Teatrul Odeon si doctor in teatru

  La inceputul lunii martie, Studio Galapagos incepe un nou modul  al apreciatului curs de vorbire in public si dictie, condus de Ion Kivu - actor la Teatrul Odeon si doctor in teatru. Vorbirea este semnatura mintii si a spiritului fiecaruia, o voce placuta, o pronuntie corecta, o buna formulare a ideilor si o capacitate sporita de a dialoga fiind atuuri greu de inlocuit in stabilirea unei pozitii de succes si a unei comunicari performante.

 Asadar, din 6 martie va asteptam la Studio Galapagos, la cursurile noastre bazate pe feed-back si lucru in echipa, ce vizeaza depistarea defectelor de pronuntie si respiratie precum si deprinderile gresite, dezvoltarea libertatii vocale si explorarea posibilitatilor de expresie ale fiecarui participant, expunerea si discutarea principiilor de igiena vocala, dar si stapanirea tracului si a emotivitatii, ce ne impiedica adesea sa ne facem pe deplin intelesi.

 In acest curs de vorbire vom pune accentul pe creativitate si imaginatie, in exercitii atat individuale cat si de echipa, personalizand metoda de lucru si obiectivele conform problemelor specifice ale fiecarui candidat.

 Cursurile modulului (compus din 7 sedinte), vor avea loc marti seara, incepand cu ora 19, la sediul nostru din Strada Ciresului nr. 27, iar inscrierile se pot face la numerele de telefon 0723.488.701 si 0721.700.522, precum si prin e-mail, la adresa office@studiogalapagos.ro.

Despre Studio Galapagos

Studio Galapagos este un centru de creatie artistica, oferind atat cursuri pentru copii, cat si module specifice pentru adulti, in domeniile dans, actorie si vorbire in public, coordonate de personalitati artistice cunoscute, intr-un mediu degajat si neconventional. Adresa Studioului: Strada Ciresului nr. 27, sector 2 - reper: zona Popa Nan.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/studio-galapagos/curs-de-vorbire-in-public-si-dictie-condus-de-actorul-ion-kivu-stiinta-unei-comunicari-de-succes