Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) primeşte evaluarea European Energy Network pentru activitatea în domeniul eficienţei energetice

BUCURESTI - 15 septembrie 2005

Comunicat tip General in Industrie

În perioada 15-16 septembrie 2005 va avea loc la sediul Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE) din Bucureşti un eveniment privind politicile energetice implementate de ARCE în România şi aportul adus de această agenţie privind promovarea noţiunii de “eficienţă energetică”. Evenimentul constă în prezentarea misiunii de evaluare a ARCE realizată de organizaţia europeană non-guvernamentală EnR (în engleză European Energy Network) privind activitatile ARCE în domeniul eficienţei energetice.

Cu ocazia acestui eveniment se va stabili de asemenea poziţia ARCE în cadrul acestei organizaţii, ca membru cu drepturi depline. Comisia de evaluare a ARCE este formată din membri ai companiei SenterNovem precum şi ai Centrului pentru Surse Regenerabile de Energie (în engleză CRES – Centre for Renewable Energy Sources).

Programul evenimentului include discuţii de lucru pe 15 septembrie începând cu ora 09.00 la sediul ARCE din Bucureşti, iar pe 16 septembrie de la ora 09.30, la filiala ARCE din Galaţi. Seminariile susţinute în cadrul acestui eveniment vor avea ca invitaţi personalităţi de marcă din cadrul ARCE (dl. Ioan-Silviu Lefter, Preşedinte ARCE, dl Corneliu Rotaru—vicepreşedinte ARCE, dl. Cătălin Oprescu – Ofiţer de Presă), din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (dl. Gheorghe Indre - Director Departament Politică Energetică), precum şi din cadrul instituţiilor de profil din ţară şi din străinătate: dl. Director Cristian Ţânţăreanu din partea ENERO, dl. Mihai Voronca -- Director Executiv al Fondului Român pentru Eficienţa Energiei, dl. Mark Velody -- Project Manager al proiectului GEF al UNDP, dl. Dimitri Papastefanakis din partea CRES.

Printre temele dezbaterii se numără:

- Misiunea de evaluare a organizaţiei EnR;
- EnR - obiective şi activităţi;
- ARCE – activităţi curente şi perspective de viitor;
- Strategia Naţională de Eficienţă Energetică şi rolul ARCE în implementarea acestei Strategii;
- Promovarea conceptului de “Eficienţa Energetică” de către Agenţia Româna pentru Conservarea Energiei;
- Rolul filialei ARCE din Galaţi în promovarea conceptului de “Eficienţă Energetică”, şi a resurselor alternative de energie la nivel local.


EnR este o asociaţie europeană non-guvernamentală, aflată în subordinea Preşedinţiei UE, a cărei responsabilitate majoră constă în planificarea, managementul şi revizuirea cercetărilor naţionale, al dezvoltărilor şi al programelor investiţionale în domeniul eficienţei energetice şi al energiilor regenerabile.

Actionând ca o reţea informală de comunicare, organizaţia reprezintă un prim şi esenţial punct de informare privind conceptul de “Eficienţă Energetică” în statele membre al Uniunii Europene. Principalul obiectiv al acestei organizaţii constă în a încuraja şi facilita schimbul de informaţii şi experienţă cu privire la conceptul de Eficienţă Energetică printre membrii săi.

În prezent organizaţia numără aproximativ 12 membri cum ar fi: ADEME în Franţa, AEL în Luxembourg, PTJ în Germania, ADENE în Portugalia, CRES în Grecia, DEA în Danemarca, ENEA în Italia, EST în Marea Britanie, E.V.A. în Austria, IDAE în Spania, SEI în Irlanda şi Norvegia, STEM in Suedia, MOTIVA în Finlanda.

Despre organizaţia EnR puteţi afla mai multe accesând pagina de web: http://www.enr-network.org/index.php-index=886.htm

Despre Synergy Communications

Pentru mai multe informaţii:
Geo Scripcariu – Ofiţer Comunicare la TPF România

Tel: +4 021 322.17.74, int. 122
+4 021 322.17.75
Fax: +4 021 322.17.76

EELL@tpf.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/synergy-communications/agentia-romana-pentru-conservarea-energiei-arce-primeste-evaluarea-european-energy-network-pentru-activitatea-in-domeniul-eficientei-energetice