Smiley are de azi stickere personalizate in Stickchat app

BUCURESTI - 11 aprilie 2017

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Monden / Lifestyle, Tehnologie

Live site

Stickchat , aplicația de mobil cu stickere animate dezvoltată de T-Me Studios , anunță lansarea unei noi colecții de stickere, # CumArZiceSmiley , cu imaginea și versurile lui Smiley . Colecția #CumArZiceSmiley conține 25 de stickere, iar prin completarea colecției, utilizatorii stickchat pot câștiga peste 50 de premii.

Smiley are de azi stickere personalizate in Stickchat app
 Comunicarea online a devenit mai la îndemâna tuturor decât apelul telefonic. Pe chat stabilim și ne anunțăm diverse, ne distrăm, glumim, arătăm că ne gândim unii la alții. GIF-urile sunt instrumente cool și haioase de comunicare. Colecția #CumarziceSmiley din aplicatia Stickchat e o mare bucurie pentru mine, pentru că e tare să știu că versurile pe care eu le-am gândit sunt general valabile, iar în situațiile în care eu am fost se regăsesc mulți oameni. Așa că, hai să tot comunicăm! 

Smiley (Andrei Maria)

Concursul #CumArZiceSmiley, realizat cu participarea HaHaHa Production, promotorul unora dintre artiștii momentului din industria muzicală autohtonă, se înscrie în campania de anvergură Smiley 10, care aniversează 10 ani de la lansarea lui Smiley pe piața muzicală. Campania #CumArZiceSmiley se va derula în cadrul aplicației stickchat (stickchat.io/smiley), în perioada 11 aprilie - 9mai, și va consta în lansarea unei colecții de stickere animate (GIF) ilustrând versuri din repertoriul lui Smiley. Extrasele din versuri sunt animate comic de graficienii stickchat, pe baza fizionomiei artistului manageriat de HAHAHA. După colecționarea tuturor stickerelor din campanie, utilizatorii stickchat vor fi automați înscriși în cursa pentru un bilet VIP cu backstage pass la concertului lui Smiley din 1 iunie, un hoverboard, trei vizite la studioul HaHaHa și trei telefoane Huawei P9 Lite, precum și 50 de swag bags cu tricouri, insigne și stickere fizice.  Utilizatorii binecunoscutei aplicații de stickere vor primi din oficiu un număr de stickere virtuale (GIF) din colecție, după care vor fi încurajați să completeze colecția de stickere prin schimb de dubluri cu prieteni care fie utilizează deja stickchat, fie pot fi invitați să descarce aplicația pentru a intra și ei în joc. Prin colaborarea cu HAHAHA și sticker-izarea reportoriului lui Smiley, T-Me Studios va iniția și în România un trend popularizat de celebrități internaționale: branded emoji. Smiley este, astfel, primul artist român care va avea, de azi, propria colecție de GIF-uri personalizate. „Colaborarea dintre stickchat, o aplicație care se adresează tinerilor, și un nume din entertainment-ul autohton de talia lui Smiley, era inevitabilă”, explică Matei Pavel, co-fondator T-Me Studios. „Conform analizei noastre demografice, mulți dintre utilizatorii stickchat sunt fani ai lui Smiley; în plus, intuiția noastră este că industria tech din România (mai ales B2C) are de câștigat de pe urma unei colaborări cu cea de entertainment și ne bucurăm că HaHaHa Production au văzut că și reciproca e valabilă”. Printr-o atentă selecție a versurilor lui Smiley, folosite ca text în stickerele branded, T-Me Studios și HAHAHA nu au doar un scop pe termen scurt, de a promova campania în sine - companiile speră să le ofere fanilor o nouă modalitate de comunicare cu prietenii, prin trimiterea stickerelor din colecție pe Facebook Messenger, WhatsApp, Viber, SMS sau orice altă aplicație de chat. 

Despre T-Me Studios

T-Me Studios creează conținut digital pentru mileniali din 2013, când Matei și Laurențiu - și ei mileniali - i-au pus bazele în ideea de a schimba modul în care interacționăm cu arta. În 2016 ei au lansat stickchat, aplicația de mobil care împacă tineretul cu limba română reinventând vocabularul de ieri și azi cu ajutorul ilustrațiilor animate. Stickerele stickchat sunt animații GIF hiper-contextualizate pentru fiecare vorbă, situație și, mai nou, pentru fiecare vers memorabil din repertoriul lui Smiley, un icon al generației tinere din România. De haz, de necaz, de-men-ți-a-le în orice caz, sunt numai bune de trimis în chat-ul favorit când nici emoticoanele nu sunt de-ajuns.

HaHaHa Production este unul dintre cele mai influente label-uri independente din România și, totodată, un brand important pe piața muzicală internațională. Astăzi, cel puțin 25% din Top 100 cele mai populare piese românești poartă semnătura HaHaHa Production. Smiley, Feli, Sore, Cabron sunt doar cateva nume din portofoliul casei de productie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/t-me-studios/smiley-are-de-azi-stickere-personalizate-in-stickchat-app