Un japonez pe podium la Campionatul Naţional al României

BUCURESTI - 9 martie 2010

Comunicat tip General in Sport

Un japonez a urcat duminică seară pe podiumul concursului de dans sportiv secţiunea seniori, organizat în cadrul ediţiei 2010 a Campionatului Naţional al României la Dans Sportiv.

Sâmbătă şi duminică 6-7 martie 2010 a avut loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, Campionatul Naţional de Dans Sportiv. Câteva sute de perechi de dansatori, de toate vârstele, s-au înfruntat în aceste zile pe ringul de dans, în cadrul acestei manifestări grandioase, desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv. Concursul a fost organizat de cluburile „Phoenix” şi „Pas în doi”, reprezentate de domnii Gheorghe Răducan, Virgil Grigore şi Bogdan Păun.

Au evoluat pe ringul Sălii Polivalente toate categoriile de vârstă: copii, juniori, tineret şi adulţi. Însă o premieră absolută a acestei ediţii a fost organizarea unui concurs oficial pentru categoria „seniori” (dansatori cu vârste peste 35 de ani).

În alte ţări concursurile de seniori sunt frecvente, însă la noi, din cauza absenţei unei categorii oficiale înregistrate la federaţia de resort, persoanele aparţinând acestei categorii de vârstă sunt nevoite să concureze în competiţiile pentru adulţi (16-35 ani), cu şanse corespunzător diminuate de a ocupa locuri pe podium. Se aşteaptă însă ca premiera înregistrată la această ediţie a Campionatului Naţional să constituie o deschidere de drumuri în sensul dezvoltării categoriei de performanţă pentru dansastorii cu vârste mature.

Surprinzător, unul dintre câştigătorii Campionatului Naţional al României la categoria seniori a fost... un japonez! Diplomat şi consilier al Ambasadei Japoniei la Bucureşti, Yoshihiro Katayama este membru al clubului Hobbydance alături de Elena Măruţă, partenera sa româncă. Perechea este antrenată de Virgil Boroş şi Alexandra Răuţă.

„Cei doi formează o pereche de aproximativ un an, se antrenează susţinut şi fac progrese. Este frumos să vezi cum oamenii de vârstă matură vin la o şcoală de dans doar pentru mişcare şi socializare iar apoi, descoperind frumuseţea dansului, se orientează spre performanţă”, ne spune domnul Justin Istrate, preşedintele clubului Hobbydance.

Despre Talent Media Production TV

Un japonez pe podium la Campionatul Naţional al României
Ciprian Homm
talentmediaschool@gmail.com
talentmediaschool@gmail.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/talent-media-production-tv/un-japonez-pe-podium-la-campionatul-national-al-romaniei