CONFERINTA – MEDIEREA FINANCIAR-BANCARA, PREZENT SI VIITOR – CLUJ 24.04.2010

Locul desfasurarii: Hotel Central Melody, Cluj - Piata Unirii 29Cluj

Organizator: UNIUNEA MEDIATORILOR BANCARI

Uniunea Mediatorilor Bancari din Romania (UMBR) organizeaza la Cluj conferinta Medierea financiar-bancara, prezent si viitor.

Evenimentul va avea loc in data de 24.04.2010, ora 10, la Hotel Central Melody din Piata Unirii nr.29.

La eveniment vor participa membrii fondatori ai UMBR, experti in domeniul medierii din tara si din strainatate, reprezentanti ai bancilor, ai societatilor de leasing si de asigurari care isi desfasoara activitatea in judetul Cluj, reprezentanti ai asociatiilor de protectie a consumatorilor, clienti ai institutiilor financiar-bancare, reprezentanti ai instantelor de judecata si ai autoritatilor publice locale, precum si mediatori autorizati.

Evenimentul are ca scop infiintarea Sucursalei Cluj a UMBR, precum si promovarea medierii ca solutie alternativa de rezolvare a conflictelor din sistemul financiar-bancar, tinand cont de principiile medierii: impartialitate, neutralitate, confidentialitate.

Uniunea Mediatorilor Bancari din Romania isi propune ca prin activitatea membrilor sai, mediatori autorizati din toate judetele, sa contribuie in mod real la rezolvarea cat mai rapida a situatiilor conflictuale aparute la nivelul institutiilor financiar-bancare, constituirea de parteneriate cu asociatii ale mediatorilor din tara si strainatate, pentru schimburi de informatii si experiente, si organizarea de mese rotunde pentru informare cu privire la avantajele medierii.

Uniunea Mediatorilor Bancari din Romania este specializata in medierea conflictelor dintre institutiile financiar-bancare (banci, societati de leasing sau de asigurari) si clientii lor, respectand Standardele Europene ale Medierii elaborate de Institutul International de Mediere (IMI) din Irlanda.

Conducerea Uniunii va face toate eforturile pentru ca mediatorii autorizati membri ai UMBR, prin intermediul formelor legale de exercitare a profesiei, sa asigure servicii de mediere la standarde ridicate, cu respectarea principiilor fundamentale ale profesiei.

Toti mediatorii autorizati membri ai UMBR au pregatirea necesara medierii conflictelor in domeniul financiar-bancar, fiind de profesie juristi, economisti, experti contabili autorizati, specialisti finante-banci, precum si absolventi ai unor cursuri de pregatire suplimentara in domeniu, efectuate atat in tara, cat si in state ale Comunitatii Europene.

Evenimentul va fi urmat de o conferinta de presa sustinuta de conducerea Uniunii Mediatorilor Bancari din Romania.

Consiliul Director al UMBR

UNIUNEA MEDIATORILOR BANCARI

bd.Chisinau nr.8, bl. M2, sc.C, P, ap.81, sector 2, Bucuresti

tel/fax 021-628 12 18

0744-75.00.36 / 0745-51.55.42

office@mediatorbancar.ro

Despre TATU TUDOR - BIROU MEDIATOR

Comunicatul se adreseaza bancilor,societatilor de leasing,societatilor de asigurare/reasigurare si clientilor acestoara interesati de a-si rezolva litiigiile folosind procedura medierii inainte de a apela la ANPC si instantele de judecata.
Deasemenea comunicatul se adreseaza si mediatorilor autorizati care doresc sa isi desfasoare activitatea de mediator in aceste sectoare.

Participare: Intrare libera