Soluţia TOPEX VCS-IP prezentată la ATC Global 11-13 martie 2008, Amsterdam

BUCURESTI - 1 martie 2008

Comunicat tip General in IT&C

Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, compania TOPEX va expune în perioada 11 - 13 martie în cadrul celui mai mare eveniment pentru controlul traficului aerian din lume, ATC Global Amsterdam, unde îşi va prezenta soluţia VCS-IP pentru comunicaţiile ATC.

TOPEX VCS-IP este un sistem digital redundant cu arhitectură flexibilă şi scalabilă ce permite configurarea lui pentru o gamă variată de aplicaţii din domeniul ATC/ATM. Componentele cheie ale acestei soluţii sunt: Controller Working Positions, Database, OAM, Media Gateway-uri, Server Radio şi Gateway-uri, Servere de Sincronizare.
Compania TOPEX a implementat deja cu succes două sisteme VCS-IP în România şi se pregăteşte pentru implementarea altora în viitorul apropiat. Compania a dezvoltat soluţii complete de semnalizare ce îndeplinesc cerinţele şi standardele regulilor internaţionale (SIP, R2S, RTP, MFC-R2, Euro-ISDN, etc.). Un aspect cheie al sistemului TOPEX este redundanţa geografică. Sistemele pot fi separate geografic astfel încât în cazul în care un server cedează, cel de-al doilea, amplasat într-o altă locaţie, va deveni activ. Redundanţa geografică face ca echipamentul TOPEX VCS-IP să reziste atât la defecţiunile hardware cât şi la cele IP-link.
Participarea companiei TOPEX la ATC Global constă nu numai în prezentarea produselor sale dar şi în susţinerea unei prezentări în cadrul Programului seminar pentru comunicaţii IP.
'VCS-IP în reţelele ATC: architectură, protocoale şi implementare' este titlul prezentării ce va fi susţinută de Radu Balaci, Business Development Manager în cadrul companiei TOPEX pe data de 11 martie. Prezentarea scoate în evidenţă flexibilitatea, scalabilitatea şi durata de viaţă a sistemului VCS IP în comparaţie cu arhitecturile convenţionale ale sistemului VCS bazate pe structura TDM. În acest fel, compania TOPEX prezintă modalităţi de optimizare ale costurile de comunicare în ATC folosind soluţii IP la cele mai înalte standarde.
'Considerăm că evenimentul ATC Global 2008 ne va oferi o metodă eficientă de prezentare a avantajelor soluţiei TOPEX VCS IP în faţa clienţilor noştri.', a declarat Radu Balaci, Business Development Manager TOPEX. 'Know-How-ul în industria comutaţiilor de voce de optsprezece ani, la care se adaugă experienţa în crearea sistemelor VCS-IP tradiţionale plus faptul că poate oferi un system VCS complet end to end, face din compania TOPEX un important cadidat în implementarea sistemului VCS-IP şi de aceea aşteptăm cu nerăbdare să întâlnim potenţiali clienţi', a adăugat Radu Balaci.
Evenimentul adună împreună furnizori şi cumpărători ai produselor şi serviciilor pentru controlul traficului aerian din întreaga lume iar echipa TOPEX se va alătura acestor participanţi în perioada 11-13 martie in hala 10, stand D131.

Despre Rohde & Schwarz Topex

Despre Topex
TOPEX este o companie romanească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 17 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.
Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.

Doriana Popescu
PR Manager
doriana.popescu@topex.ro
Tel: +40-21/4083924;
Fax: +40-21/4083909;
http://www.topex.ro/

doriana.popescu@topex.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/topex-sa/solutia-topex-vcs-ip-prezentata-la-atc-global-11-13-martie-2008-amsterdam