TOPEX şi Epygi: un parteneriat pentru Mobilink IP

BUCURESTI - 15 decembrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

TOPEX, producător European de echipamente de telecomunicaţii si provider de soluţii NGN, şi Epygi Technologies, Ltd., au anunţat un parteneriat care oferă dezvoltatorilor Epygi aplicaţii TOPEX MobiLink IP.

TOPEX şi Epygi: un parteneriat pentru Mobilink IP

Epygi Technologies, Ltd. este un furnizor mondial de sisteme de telefonie IP PBX pentru sectorul de afaceri mici şi mijlocii şi deţine un proces riguros de certificare pentru partenerii de noi tehnologii. TOPEX oferă utilizatorilor finali Epygi o soluţie complementară pentru Quadro IP PBX, Mobilink IP, soluţie care oferă clienţilor reduceri semnificative ale costurilor apelurilor de la IP la reţelele celulare şi vice-versa.

TOPEX MobiLink IP este un gateway GSM/UMTS de capacitate mică cu interfeţe VoIP. Principala sa funcţionalitate este de a interconecta centralele IP sau cele tradiţionale cu reţelele mobile.
Cu acest nou produs, TOPEX doreşte să ofere clienţilor săi soluţii care să răspundă cerinţelor acestora. TOPEX Mobilink IP suportă până la 2 operatori mobili, este soluţia perfectă pentru reducerea costurilor cu recuperarea rapidă a investiţiilor şi, de asemenea, se interconectează cu orice IP-PBX sau Softswitch bazat pe protocoalele SIP sau H323 suportând şi NAT traversal.

Fiabile, sigure, uşor de instalat şi de folosit, gama de centrale IP PBX Epygi Quadro oferă utilizatorilor beneficii deosebite, precum şi caracteristici la preţuri economice. Echipamentul oferă calitate superioară a sunetului şi o recuperare rapidă a investiţiei datorită costurilor de întreţinere reduse.

'Epygi şi TOPEX şi-au propus să ofere un pachet total de produse şi servicii integrate de comunicaţii. Acesta este motivul pentru care suntem permanent în căutare de noi parteneri care să completeze pachetele noastre excelente de soluţii disponibile astăzi pe piaţă. Prin intermediul acestui parteneriat Epygi/TOPEX, aşteptăm un nivel ridicat de satisfacţie a clienţilor şi de succes în vânzări, pentru că sunt combinate în mod eficient recunoaşterea globală a echipamentului Quadro Epygi IP PBX cu soluţiile profesionale oferite de TOPEX, ', a declarat Warren Sonnen, Director Product Management pentru Epygi.

Comentând cu privire la semnarea acestui contract, Constantin Dumitrescu, Director de Marketing şi Vânzări al companiei TOPEX, a declarat următoarele:

'Arhitectura echipamentului TOPEX MobiLink IP, împreună cu soluţia Quadro IP PBX de la Epygi s-au dovedit a fi pe deplin compatibile în testele de interoperabilitate şi suntem pregătiţi pentru a asigura succesul partenerilor noştri şi de a menţine standardele noastre de înaltă fiabilitate. Sperăm că acest parteneriat special cu Epygi va oferi oportunităţi de dezvoltare pentru ambele părţi şi va reprezenta un câştig pentru pieţele unde activează companiile. '

Despre Epygi

Epygi Technologies, Ltd., o companie privată din SUA, a fost fondată în anul 2000 şi are sediul în Texas. Proiectează şi produce produsele sale de vârf folosind propriile sale echipamente IP PBX bazate pe tehnologia standard SIP.
Epygi Technologies proiectează, produce şi distribuie la nivel global centrale IP PBX şi gateway-uri Voice over IP.


Despre Rohde & Schwarz Topex

Despre Topex:
TOPEX este o companie românească ce produce echipamente de telecomunicaţii destinate operatorilor de reţele fixe şi mobile precum şi integratorilor IT&C. Are o experienţă de peste 19 ani în cercetarea, dezvoltarea şi producţia echipamentelor de telecomunicaţii civile şi militare.

Portofoliul său de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) şi sisteme de comunicaţii de voce ATC.

Doriana Popescu
PR Manager
doriana.popescu@topex.ro
tel: +4021/4083900
fax: +4021/4083909
http://www.topex.ro/

doriana.popescu@topex.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/topex-sa/topex-si-epygi-un-parteneriat-pentru-mobilink-ip