Topex vă invită în perioada 1-12 Octombrie 2007 la principalele evenimente din America de Sud

BUCURESTI - 5 septembrie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Dorind să îşi facă simţită prezenţa pe piaţa sud-americană, TOPEX va participa la principalele evenimente din America Latină în perioada 1-12 Octombrie 2007.

Fiind permanent preocupată să îşi extindă prezenţa pe piaţa internaţională, compania TOPEX va lua parte la expoziţiile de IT şi Telecomunicaţii din America Latină – Futurecom Brazilia 1-4 Octombrie care va avea loc în Florianopolis şi Expocom Argentina 9-12 Octombrie – în centrul La Rural Predio Ferial, Buenos Aires, stand M-28.

Ambele evenimente reunesc profesionişti din sectorul IT şi Telecomunicaţii, operatori internaţionali, furnizori de servicii şi produse, clienţi corporate. Principalul interes al acestor participanţi va fi prezentarea soluţiilor tehnice şi inovaţiilor în domeniul Internet, Tehnologie VoIP şi Wireless.

“Avem plăcerea să anunţăm că TOPEX va participa la urmatorul eveniment Expocom Argentina 2007 şi dorim să folosim această oportunitate pentru a întalni profesionişti din industrie interesaţi să ne cunoască produsele. Toţi cei interesati sunt invitaţi să ne viziteze.`` a declarat Dan Hodos, Regional Sales Director for CALA region

TOPEX propune pentru aceste evenimente principalele sale direcţii din anul 2007 – Soluţiile NGN şi Router-ul Bytton.
Soluţia TOPEX NGN este utilă pentru aplicaţii precum upgrade-ul de voce pentru furnizori de internet şi companii de cablu sau pentru servicii de terminare a traficului de voce. Această soluţie este bazată pe softswitch-ul de clasa 4 şi 5 şi gama sa avansată de media gateway-uri.
Routerul TOPEX HSDPA Wireless este un echipament All-In-One care serveşte în acelaşi timp ca terminal de apeluri de voce şi acces la Internet, ca punct de acces WIFI, ca Router VPN cu Firewall, Server LAN şi Server de Supraveghere Video.
Routerul Wireless Bytton încorporează funcţionalităţi noi precum tehnologia Dual SIM care permite echipamentului să asigure comutarea automată între reţele în momentul detectării dispariţiei conexiunii cu reţeaua principală, tunele peste Internet cu securitate totală IPsec VPN, L2TP, PPTP. Router-ul acţionează şi ca instrument de optimizare a apelurilor fix-mobil cu capabilitate de Least Cost Routing.

Despre Rohde & Schwarz Topex

TOPEX este o companie romaneasca ce produce echipamente de telecomunicatii destinate operatorilor de retele fixe si mobile precum si integratorilor IT&C. Are o experienta de peste 16 ani in cercetarea, dezvoltarea si productia echipamentelor de telecomunicatii civile si militare.

Portofoliul sau de produse include: softswitch, Media Gateway-uri pentru tehnologii TDM, VoIP, GSM si CDMA (2G, 3G+), convertoare de semnalizare (SS7, ISDN, R2, SIP, H323), routere 3G WiFi, terminale fix-mobil (2G, 3G) si sisteme de comunicatii de voce ATC.

Doriana Popescu
PR Manager
doriana.popescu@topex.ro
Tel: +40-21/4083924;
Fax: +40-21/4083909;
http://www.topex.ro/

pr@topex.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/topex-sa/topex-va-invita-in-perioada-1-12-octombrie-2007-la-principalele-evenimente-din-america-de-sud