Fair Value a finalizat o implementare SAP, ce aliniaza Cadbury Romania la standardele internationale ale grupului

BUCURESTI - 1 octombrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Fair Value, singurul Gold Partner al SAP Romania anunta finalizarea implementarii unui sistem informatic integrat in cadrul Cadbury Romania, ce are ca rezultate automatizarea proceselor de afaceri ale companiei si alinierea acestora la cele ale grupului international.

Gigantul britanic Cadbury Schweppes, leader mondial pe piata dulcurilor si bauturilor racoritoare a achizionat in 2007 producatorul local de ciocolata Kandia Excelent.

Integrarea noii companii in grup a impus nevoia implementarii unei solutii informatice SAP ERP All In One impreuna cu SAP ERP Production Planing. Proiectul a demarat in septembrie 2008, oferta companiei locale Fair Value fiind desemnata castigatoare, in urma unei licitatii la care au participat furnizori din mai multe tari.

Proiectul a presupus informatizarea proceselor critice: logistica (achizitie, stocuri, vanzari), financiare (contabilitate, controlling, mijloace fixe) si productie. In acelasi timp, cerintele de raportare ale Cadbury au impus implementarea a doua planuri de conturi, folosirea inregistrarii in moneda paralela dar si configurari specifice pentru a avea raportari conforme cu RAS (Romanian Accounting Sistem) si IFRS.

Sistemul integrat asigura reducerea prelucrarii manuale a datelor datorita automatizarii si integrarii proceselor, eliminarea datelor redundante dar si informatii si rapoarte online, atat pe local cat si pentru managementul grupului.

Sase consultanti Fair Value au asigurat livrarea aplicatiei, dar si asistenta privind interconectarea cu sistemele existente, implementarea unor noi proceduri de lucru si respectarea procedurilor de grup.

“Pe parcursul implementarii, s-a depus un efort sustinut din partea echipei locale Cadbury, a echipei internationale Cadbury si, nu in ultimul rand, din partea echipei Fair Value. Succesul proiectului in timp util se datoreaza faptului ca toate partile s-au implicat activ in sustinerea procesului de implementare”, a declarat Metodiu Mehmet, director general Fair Value.

“Din punctul nostru de vedere implementarea a reprezentat un succes. Inca din prima zi de utilizare a SAP All in One, am putut emite facturi catre clienti, am putut efectua miscari de stoc si am putut produce, fapt ce a condus la minimizarea disfunctionalitatilor ce pot aparea la lansarea in folosinta a unui proiect de asemenea complexitate. Succesul se datoreaza intregii echipe de proiect formata din angajati Cadbury Romania si consultanti Fair Value, precum si managementului de proiect asigurat de cele doua firme”, a completat Stefan Schwartz, IT Services Delivery Manager Cadbury Romania.

Despre TOTAL PR

Despre Cadbury
Cu peste 50.000 de angajati la nivel mondial, Cadbury are o istorie de aproape 200 de ani si este prezenta in peste 50 de tari cu piete extrem de competitive si de dinamice. Cadbury isi propune sa fie cea mai mare companie producatoare de dulciuri din lume, detinind pozitiile unu sau doi in peste 20 de tari. Compania detine multe marci globale, regionale si locale cum ar fi Cadbury si Green and Black's - ciocolata; Trident, Stimorol si Bubbaloo - guma; Halls, The Natural Confectionery Company, Jelibon si Topi Top - bomboane. In Romania, Cadbury detine acum marcile ROM, Kandia, Magura, Laura, Silvana si Sugus.


Despre Fair Value

Fair Value este o companie romaneasca orientata catre furnizarea de solutii informatice avansate pentru companiile medii din Romania.
In cadrul parteneriatului cu SAP, Fair Value implementeaza si dezvolta solutii SAP ERP, CRM, CRM Express si de Business Objects pentru clientii sai.
Fair Value este un integrator exclusiv de aplicatii SAP, avand in portofoliu peste 60% din implementarile de SAP All in One din Romania.
Peste 90% dintre proiecte Fair Value au fost desfasurate in mediul privat, la companii romanesti si internationale din domeniile distributie, productie, constructii, servicii.

Fair Value este probabil cel mai dinamic partener local SAP, fiind principalul Partener SAP Romania in 2007 si 2008 ca cifra de afaceri obtinuta din vinzarea licentelor SAP si a serviciilor de mentenanta.
Fair Value este certificata ISO 9001 in furnizare de consultanta si programe informatice.
Tel. 021-233 4437
e-mail: office@fairvalue.ro
www.fairvalue.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/total-pr/fair-value-a-finalizat-o-implementare-sap-ce-aliniaza-cadbury-romania-la-standardele-internationale-ale-grupului