Expozitia de pictura "Locuri, lucruri si chipuri inchipuite" a artistului clujean Radu Serban

Locul desfasurarii: Galeria UAP Sibiu, Piata Mare nr 12

Organizator: Uniunea Artistilor Plastici Filiala Sibiu

Motivele care au alimentat preocupările mele din ultimii doi ani sunt de cele mai multe ori lesne de descifrat, pentru că fac trimitere la surse figurative, la locuri, lucruri si chipuri care nu aparţin vreunui spaţiu nepământean, abstract ori virtual, ci unuia foarte cald, intim, care intră în rezonanţă cu prezenţa şi iniţiativa umană. Fie ca este vorba de ziduri care poartă în structura lor o anume încărcătură de palimpsest, fie că se pun în discuţie obiecte atemporale, impregnate de magma mediului din care provin, sau chipuri cu privirea impietrită, într-o continuă stare de reverie, ele devin motive, pretexte de a problematiza cadrul pictural. Toate acestea păstrează doar aparenţa realului şi se constiutie în proiecţii şi ţesături de forme, trasee, relaţii cromatice şi texturale care populează un format prestabilit.
Motivele sunt redefinite în urma scormonirii memoriei, şi îşi găsesc o nouă viaţă în câmpul plastic al suprafeţei fiind transfigurate şi adaptate convenţiilor cadrului, arhitecturii investigaţiilor formale, în funcţie de statutul iconic al imaginii proiectate. Cadrul, ca limită a spaţiului pictural, devine propriul subiect al picturii, generând deconstrucţia imaginii şi reducţia ei la câmpuri largi, care se juxtapun ori se suprapun, se micşorează sau se măresc, se colorează sau se decolorează, se texturează ori se detexturează. Sub presiunea subiectivităţii, obiectul conotat îşi pierde uneori caracterul consacrat, iconic (recognoscibil), fiind supus unei asceze care-i absoarbe senzorialitatea, aducându-l până la stadiul de semn. Din element conţinut, obiectul se transformă în conţinător al culturii, ieşind din scara banalităţii cotidiene.
În demersul personal există un drum asumat care ţinteşte o epurare a formelor, până la concizia extremă a gestului şi la investigarea rafinată a culorii. Pictura trăieşte în componentele sale intrinseci, în cromatica atent controlată şi în jocul traseelor de materie vibrată care-i conferă transparenţă şi o anume surdinizată muzicalitate.
Materia picturală este manipulată şi antrenată pentru o continuă transformare şi reformare, prin reveniri succesive asupra aceleaşi construcţii, din nou şi din nou, până la o unică înţelegere între plasma picturală şi imaginea asociată acesteia, până la identificarea imaginii finale cu suprafaţa însăşi a lucrării.



Radu Şerban, august 2009


0745 587121

Despre UNIUNEA ARTISTILOR PLASTICI FILIALA CLUJ

Titlul expozitiei: \'Locuri, lucruri si chipuri inchipuite\'

Participare: Intrare libera