UNTRR protestează împotriva lipsei de transparenţă a Guvernului cu privire la modificarea legislaţiei fiscale

BUCURESTI - 4 martie 2011

Comunicat tip Produse / Servicii in Administratie Publica, Auto, Industrie

După creşterile succesive ale preţurilor carburanţilor, creşteri care nu şi-au aflat nici până în prezent explicaţii coerente de la producători şi distribuitori, iar de la reprezentanţii statului s-au obţinut nu răspunsuri ci „supărări” ale primului ministru prin presă şi pe la televiziuni, Guvernul modifică, din nou, legislaţia fiscală.

În acest context, UNTRR acuză Guvernul de lipsă de transparenţă şi nerespectarea Constituţiei României cu privire la procedurile legislative.

Astfel, prin modul în care a fost redactată şi datorită lipsei de transparenţă şi profesionalitate Hotărârea Guvernului nr. 150/2011 care modifică normele de aplicare ale Codului Fiscal aplică o nouă lovitură sub centură transportatorilor rutieri.

Problemele ridicate de această hotărâre sunt cel puţin două:

Contravine dispoziţiilor articolul 20660 alineatul (3) din Codul Fiscal şi nu detaliază modul de aplicare a accizelor pentru carburanţii care conţin biocombustibil, eliminând totodată detalierile prevăzute în normele precedente,Modifică dispoziţiile Codului Fiscal lăsând să se înţeleagă faptul că acciza pentru biocombustibilii folosiţi, în mod obligatoriu, în carburanţi, are acelaşi nivel cu cea a carburanţilor de bază,Prin modificarea considerată anterior nu se respectă legislaţia în vigoare care prevede că măsurile cu caracter fiscal trebuie să se aplice la şase luni de la adoptare,Dă naştere, încă odată, la incertitudine legislativă prin faptul că, în loc să fie în concordanţă cu dispoziţiile directivei 2003/30 şi ale HG 1844/2005, nu mai reglementează modul de accizare al produselor care conţin biocombustibili, deşi ar fi trebuit doar să actualizeze conţinutul minim de biocombustibil în carburant la 5,75% conform HG 1844/2005.

De acest lucru profită, încă odată, producătorii şi distribuitorii de carburanţi, care au mărit rapid preţul de vânzare al acestora, evident însă fără a ţine cont de concentraţia foarte scăzută a acestui adaos (4%) în volumul carburanţilor.

Introducerea biocombustibililor în benzină şi motorină pleacă de la cel puţin două premise europene:

Transpunerea directivei 2003/30 privind promovarea utilizării biocombustibililor,Reducerea graduală a emisiilor poluante, în special a gazelor cu efect de seră,

Pentru atingerea procentului minim de biocombustibil în carburant, directiva 2003/96 privind taxarea produselor energetice prevede că statele membre pot aplica scutirea totală sau parţială de accize a produselor din biomasă (ceea ce s-a întâmplat şi în România până la 01.03.2011).

În acest context UNTRR protestează împotriva:

Lipsei de transparenţă a Guvernului cu privire la modificarea legislaţiei, în general, şi a celei fiscale, în special,

Nerespectării de către Guvern a legislaţiei naţionale,

Lipsa predictibilităţii şi Lipsa respectului faţă de agenţii economici din România.

Despre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-transportatorilor-rutieri-din-romania/untrr-protesteaza-impotriva-lipsei-de-transparenta-a-guvernului-cu-privire-la-modificarea-legislatiei-fiscale