UNTRR salută decizia Germaniei de a suspenda temporar noul salariu minim

BUCURESTI - 2 februarie 2015

Comunicat tip Produse / Servicii in Auto, Industrie, Logistica/Transport

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România salută decizia Germaniei de a suspenda temporar noul salariu minim pentru transportatorii care traverseaza aceasta tara şi consideră că este un prim pas spre soluţionarea acestei problematici.

UNTRR salută decizia Germaniei de a suspenda temporar noul salariu minim

UNTRR s-a implicat activ în soluţionarea acestei legislaţii care prevedea ca începând cu 1 ianuarie 2015, introducerea unui salariu minim legal în valoare brută de 8,50 Euro pe oră, care se va aplica și șoferilor profesioniști străini care efectuează operațiuni de transport internațional de marfă și persoane către și din Germania, cabotaj sau tranzit pe teritoriul Germaniei. Pentru fiecare oră lucrată de un șofer român pe teritoriul german, se va aplica salariul minim din Germania – și nu cel din România. Amenda pentru nerespectarea salariului minim în Germania poate ajunge până la 500.000 Euro!

De asemenea, UNTRR a realizat numeroase demersuri (vezi mai jos) la nivel național, european și internațional, împotriva aplicării legii salariului minim din Germania transportatorilor romani, avertizând că această lege afectează libera circulație a serviciilor în cadrul UE.

UNTRR a solicitat, încă de la anunţarea introducerii acestei legi, Guvernului României să sprijine transportatorii rutieri români prin măsuri urgente împotriva aplicării abuzive a noii legi privind salariul minim din Germania (MiLoG). Germania creează un precedent periculos pentru UE, impunând regulile sale naționale celorlalte 27 State Membre UE, fără Comisia Europeană sau Parlamentul European!

UNTRR a solicitat încă din data de 19 ianuarie 2015 Guvernului României să se alăture demersurilor celorlalte guverne europene și să solicite Guvernului Germaniei să introducă un moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania, având în vedere că aceștia reprezintă companii care nu sunt stabilite în Germania.

UNTRR a realizat numeroase intervenții atât la autoritățile române, germane și europene, cât și la instituțiile naționale și internaționale relevante:

- solicitând clarificări privind aplicarea legii salariului minim în Germania transportatorilor străini (români);

- solicitând măsuri urgente pentru a se evita sancționarea abuzivă a operatorilor de transport rutier români de către autoritățile germane începând cu data de 1 ianuarie 2015, pentru neaplicarea legii salariului minim din Germania;

- semnalând gravitatea măsurilor recent adoptate de Germania, care afectează libertatea serviciilor pe piața europeană și avertizând că aplicarea unor astfel de măsuri împinge Europa pe un drum al neoprotecționismului care în final îi va afecta competitivitatea sa de ansamblu în fața altor competitori globali.

1. Intervenții UNTRR împotriva aplicării salariului minim din Germania pentru români:

 Comisarului CE pentru Transporturi , dna. Violeta Bulc,

Excelenței Sale dl. Werner Hans Lauk, Ambasadorul Germaniei în România,

- Răspunsul ambasadei Germaniei în România

Președintelui FIATA-Uniunea Internationala a Asociatiilor Expeditorilor de Marfa, dl. Francesco S. Parisi Secretarului General IRU, dl. Umberto de Pretto  

- Răspunsul dlui. Umberto de Pretto, Secretar General IRU (traducere lb. română)

- Cancelarului Germaniei, dna. Angela Merkel

Comisarului CE pentru Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și mobilitate,dna. Marianne Thyssen

Comisarului CE responsabil cu Concurența, dna. Margrethe Vestager Miniștrilor de Transporturi din statele membre UE și următoarelor state non UE: Turcia, Rusia Ucraina, Belarus și Serbia. Președintelui TRAN – Parlamentul European, dl. Michael Cramer Comisarului CE responsabil cu Piața internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, dna. Elzbieta Bienkowska,(27.01.2015)

 - email transmis de Secretarul General UNTRR în data de 24.12.2014 la toți cei 732 Membri ai Parlamentului European

    am primit și răspunsuri potrivnice din partea europarlamentarilor britanici

 - email transmis de Secretarul General UNTRR în data de 11.12.2014 la toate asociațiile de transport rutier membre IRU și corespondența cu asociațiile profesionale din Ungaria și Polonia - UNTRR a încercat activarea transportatorilor non-UE - turci și belaruși, pentru că aceștia au o forță sporită ca state non-UE

 2. Intervenții UNTRR la autoritățile române și instituțiile relevante:  

- 19.01.2015, intervenții UNTRR ref. Moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania către:

Prim - Ministrul României, dl. Victor PontaMinistrul Transporturilor, dl. Ioan Rus

Ministrul Muncii, Protecției Sociale și persoanelor Vârstnice, dna. Rovana Plumb

Ministrul Afacerilor Externe, dl. Bogdan Aurescu

 

-       Intervenții UNTRR împotriva aplicării salariului minim din Germania:

Prim - Ministrului României, dl. Victor PontaMinistrului Transporturilor, dl. Ioan Rus

Ministrului Muncii, Protecției Sociale și persoanelor Vârstnice, dna. Rovana Plumb

 Ministrului Afacerilor Externe, dl. Bogdan Aurescu

Președintelui Consiliului Concurenței, dl. Bogdan Marius Chirițoiu

- email transmis de Secretarul General UNTRR în data de 23.12.2014  la toți  europarlamentarii români

    am primit susțineri și promisiuni de intervenții  din partea europarlamentarilor Maria Grapini, Renate Weber

- email UNTRR adresat USER în data de 19.12.2014

 

3. Intervenții UNTRR la autoritățile și instituțiile relevante din Germania, prin care am solicitat clarificări privind aplicarea acestei legi operatorilor de transport străini (români)

 - UNTRR a solicitat informații asociației transportatorilor rutieri de marfă din Germania - BGL începând cu data de 25.11.2014 , UNTRR s-a întâlnit cu reprezentanții BGL și IRU Bruxelles în 18.12.14 și de asemenea a fost în contact email și telefonic cu BGL solicitând clarificări de urgență privind aplicarea legii salariului minim din Germania transportatorilor străini

    toate răspunsurile și informațiile primite de la BGL și IRU Bruxeles au fost traduse și publicate pe site-ul UNTRR

 - UNTRR a solicitat informații asociației transportatorilor rutieri de persoane din Germania - BDO în data de 30.12.2014

- UNTRR a solicitat clarificări Vămii germane în data de 30.12.2014

      răspunsurile primite de la Vama din Germania au fost traduse și publicate pe site-ul UNTRR

·    13.01.2015 - Germania - Principiile care se aplică la determinarea salariului minim și exemple de alocații  sau suplimente care sunt incluse în această determinare a salariului minim,

    08.01.2015 - Salariul minim in Germania -

    30.12.2014 Răspunsul primit de la Vama germana

- UNTRR a contactat un birou de avocatură din Germania solicitând clarificări privind aplicarea legii salariului minim în Germania transportatorilor români, ca și asistență în completarea ca model a unui formular de notificare pentru un transportator român către Vama Germană

31.12.2014-Model formular completat în limba germană,

31.12.2014-  Raportul biroului de avocatură din Germania privind legea salariului minim -MiLoG, în lb.germană și lb. engleză, click aici și traducerea în limba română, click aici

4. UNTRR a transmis următoarele comunicate de presă:

COMUNICAT DE PRESĂ, 29 ianuarie 2015: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România cere Guvernului României să solicite Guvernului Germaniei introducerea unui moratoriu pentru transportatorii români privind aplicarea legii salariului minim din Germania

COMUNICAT DE PRESĂ, 14 ianuarie 2015: Germania creează un precedent periculos pentru UE, impunând regulile sale naționale celorlalte 27 State Membre UE, fără Comisia Europeană sau Parlamentul European!

COMUNICAT DE PRESĂ: 16 decembrie 2014: Quo vadis, Uniunea Europeana? Germania impune un salariu minim transportatorilor din alte State Membre, alăturându-se statelor vestice care adoptă măsuri împotriva libertății serviciilor în UE. Amenda pentru nerespectarea salariului minim în Germania poate ajunge până la 500.000 Euro!

Comunicatul de presa din 16 decembrie 2014 a fost tradus în limbile engleză și germană și a fost transmis la media din Germania: Die Zeit, Süddeutsche Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt, Frankfurter Rundschau, Münchner Merkur, Der Tagesspiegel, Handelsblatt, die tageszeitung, Neues Deutschland, Junge Freiheit, Junge Welt, Jungle World, Berliner Tageszeitung, DPA - Deutsche Presse-Agentur, RTL television, ZDF, ProSiben, Spiegel International, Dpa-AFX.

Acest comunicat este disponibil pe site-ul UNTRR în limbile engleză și germană:

PRESS RELEASE, 06.01.2015: Quo vadis, the European Union? Germany imposes a minimum wage to the carriers of other Member States, joining the Western States which have adopted measures against freedom of services in the EU. Penalty for non-compliance with the minimum wage per hour in Germany can reach EUR 500.000!

PRESSEERKLÄRUNG, 7.Januar 2015: Quo vadis,Europäische Union? Deutschland verpflichtet die Verkehrsunternehmen anderer Mitgliedsstaaten zu einem Mindestlohn und schliesst sich somit den westlichen Staaten an,die Massnahmen gegen Erbringung freier Dienstleistungen innerhalb der EU ergreifen.Die Strafe für die Nichtgewährleistung des deutschen Mindestlohns kann sich auf 500.000 Euro belaufen.

5. UNTRR a transmis un Formular de plângere la Comisia Europeană cu privire la legea salariului minim din Germania

Toate intervențiile UNTRR și răspunsurile primite de asociația noastră privind aplicarea legii salariului minim din Germania transportatorilor străini (români) sunt publicate pe site-ul UNTRR – www.untrr.ro - pe prima pagină și la secțiunile de Intervenții și Comunicate de presă.

 

 

Despre Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania

UNTRR - Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 13.000 de membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/uniunea-nationala-a-transportatorilor-rutieri-din-romania/untrr-saluta-decizia-germaniei-de-a-suspenda-temporar-noul-salariu-minim