Brand-ul românesc Vedda va lansa peste 23 de produse noi toamna aceasta

BUCURESTI - 25 septembrie 2014

Comunicat tip Produse / Servicii in Media / Publicitate, Sanatate, Retail

Firma Kalpo S.R.L., deţinătoarea brand-urilor: VEDDA , Land Of Tea şi EVOLET, va lansa o gamă nouă de produse începând cu luna octombrie a acestui an.

Brand-ul  românesc Vedda va lansa peste 23 de produse noi toamna aceasta

Brand-ul VEDDA îşi măreşte portofoliul produselor începând cu luna octombrie anul curent. O gamă de 23 de infuzii de plante medicinale şi 2 produse tip Green Coffee vor fi lansate atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă sub acest brand.

VEDDA susţine sănătatea şi starea de bine a consumatorilor săi şi aduce in prim plan plantele medicinale româneşti şi fructele de pădure de pe teritoriul ţării noastre.

„Prin acest proiect dorim să ne extindem aria consumatorilor. Întreaga gamă este dedicată magazinelor de tip plafar. De asemenea ne dorim să creăm o imagine cât mai bună produselor româneşti şi să le clasăm cât mai aproape de primul loc în top-ul preferinţelor consumatorilor de pe întregul mapamond. Din acest motiv am ales ca în design-ul ambalajului să includem câteva motive din folclorul nostru”, a declarat conducerea firmei.

În portofoliul mărcii  româneşti VEDDA se vor număra: Menta, Sunătoarea, Muşeţelul, Urzica, Gălbenelele, Florile de tei, Coada Şoricelului, Coada Calului, Florile de Soc, Roiniţa, Salvia, Vâscul, Cimbrişorul, Echinacea , Mătasea de porumb, Cozile de Cireşe, Frunzele şi Florile de Păducel şi Frunzele de Afin. Iar ca fructe enumerăm: Măceşele, Afinele, Cătina, Merişoarele şi Goji Berry.

Cafeaua Verde simplă şi cea cu ghimbir vor completa noua gamă.

Despre VEDDA EVOLET LAND OF TEA

Compania KALPO este o societate din România, o afacere de familie fondată de doi buzoieni în anul 1992. Obiectivul principal de activitate este producţia şi ambalarea ceaiurilor din plante, fructe, a ceaiului verde şi negru, iar ca activitate complementară colectarea plantelor medicinale, a fructelor de pădure şi condiţionarea lor în vederea comercializării pe piaţa internă dar şi pe cea externă.

VEDDA este una din mărcile sub care se identifică produsele companiei Kalpo şi are ca motto „Vedda – Ceaiul familiei tale”.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/vedda-evolet-land-of-tea/brand-ul-romanesc-vedda-va-lansa-peste-23-de-produse-noi-toamna-aceasta