Consumul de alcool poate opri artrita

BUCURESTI - 31 iulie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Cand artrita ne arde, a bea un pahar cu vin cu degetele umflate poate sa nu fie primul gand care ne trece prin minte. Dar n-ar fi o idee chiar atat de rea, dupa cum afirma numarul din 2 ianuarie al Revistei Academiei Nationale de Stiinte a Suediei.

O echipa de cercetatori de la Universitatea Göteborg au descoperit ca doze mici si regulate de alcool incetinesc debutul artritei reumatoide (A.R.) la soarecii de laborator. Soarecii carora li s-a administrat alcool sunt mai putin predispusi sa faca artrita si sunt mai putin afectati de ea. Descoperirea s-ar putea dovedi utila in prevenirea dureroaselor si distructivelor boli autoimune la oameni.

„Scopul nostru a fost sa evaluam daca un consum mic, dar constant, de alcool etilic, in cantitati non-toxice pentru ficat ar putea influenta incidenta artritei reumatoide (A.R.) la oameni” scriu cercetatorii de la Departamentul de Reumatologie si Studiul Inflamatiilor al Centrului de Cercetare Osoasa. „Rezultatele noastre sugereaza ca ingestia de alcool etilic intarzie aparitia si opreste progresul bolii in artrita distructiva.”

Cauza artritei este necunoscuta, desi teoriile abunda: de la istoricul familiei pana la obiceiul trosnirii degetelor. In A.R., sistemul imunitar al omului se intoarce impotriva sa, induce in confuzie tesuturile sanatoase cu invadatori straini si apoi ataca si inflameaza parti ale corpului. Distrugerea articulatiilor se produce la aproape un an de la debutul bolii.

Autorii explica ca, de vreme ce alte studii au descoperit o legatura intre bautul moderat si ratele scazute ale bolilor de inima si infarcturilor, au decis sa verifice daca alcoolul ar putea proteja incheieturile si tesuturile din jur prin suprimarea raspunsului autoimun in artrita reumatoida.

Cercetatorii au folosit doua grupuri de soareci. Primulul grup i s-a administrat doar apa, iar celalalt grup a primit o solutie de 90% apa si 10% alcool etilic, intr-o cantiate similara celei consumate de oamenii care beau moderat. Apoi, soarecilor li s-a facut o injectie asemanatoare celei cu colagen, pentru a induce simptomele artritei.

Dupa noua zile, 85% din soarecii grupului de control prezentau simptome artritice, in vreme ce numai 20% din soarecii care bausera alcool sufereau de aceleasi probleme.

Alcoolul etilic, de asemenea, pare sa reduca severitatea inflamatiilor. Pana in ziua 25, soarecii din grupul cu etanol suferisera crize de artrita 5% din timp. Soarecii care bausera apa, suferisera crize 20% din timp. Pana in ziua 35, cei din grupul cu apa erau invalizi, prezentand simptome 100% din timp. Cei din grupul cu alcool etilic aveau crize doar 40% din timp.

Examinari ulterioare au aratat ca soarecii care au consumat alcool etilic au avut o densitate minerala osoasa in general mai mare; studii pe oameni au descoperit, in mod similar, ca bautul vinului si a berii poate contribui la sporirea masei osoase. De asemenea, splinele soarecilor din grupul cu alcool au produs mai putine proteine inflamatoare care ar fi putut contribui la debutul artritei. Autorii nu au observat efecte secundare la soarecii consumatori de alcool care chiar si-au pastrat o greutate sanatoasa.

Cercetatorii au descoperit ca acetaldehida, un metabolit al etanolului, poate fi responsabila pentru ameliorarea inflamatiilor articulare, afirma Nick Zagorski, un membru al revistei Academiei Suedeze. Aceasta suna promitator, spune el, pentru o terapie fara alcool, care intr-o buna zi se va adresa unei game largi de pacienti. Cercetatorii au observat ca terapiile bazate pe alcool sunt problematice intrucat consumul excesiv deprima sistemul imunitar si sporeste sansa de infectii bacteriene.

O noua abordare ar putea furniza o alternativa la tratamentul curent al artritei, care variaza de la exercitii, in cazurile blande, la corticosteroizi in cazurile mai severe. Multe tratamente au efecte secundare, iar corticosteroizii se presupun a avea legatura cu hipertensiunea arteriala, subtierea oaselor si pierderea in greutate. Doctorii, adesea, prescriu medicamente pentru a combate acele efecte secundare.

Este nevoie de mai multe cercetari pentru a intelege mai bine cum bautul moderat poate ajuta la prevenirea artritei, au notat cercetatorii. Dar au fost impresionati cum soarecii consumatori de alcool au fost mai bine pregatiti pentru a rezista inflamatiei. „Chiar mai important” scriu ei „este ca artrita a ramas non-distructiva chiar in stadiile finale ale bolii”.

Cercetatorii sunt increzatori ca beneficiile vor fi similare in ceea ce priveste oamenii, sustine co-autorul Andrej Tarkowski, desi raman cateva intrebari la care nu s-a raspuns. „In prezent este neclar care ar fi doza optima” spune el. „Poate, speculativ, 1-2 pahare de vin pe zi, ca in cazul bolilor cardio-vasculare.”

(dupa un articol de Jacob Gaffney, revista 'Wine Spectator', mai 2007)

Despre VINEXPERT

VINEXPERT - Cea mai mare colectie, cea mai buna selectie.
(021) 326 85 39
office@vinexpert.info

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/vinexpert/consumul-de-alcool-poate-opri-artrita