La CERF 2007, Vodafone Romania prezinta prima demonstratie de servicii 3G broadband – HSDPA cu viteze de retea de pana la 3,6 Mbps

BUCURESTI - 9 mai 2007

Comunicat tip General in IT&C

Vodafone Romania a prezentat astazi, la CERF, prima demonstratie de 3G broadband - HSDPA, care aduce cele mai mari viteze de date mobile de pe piata romaneasca, de pana la 3,6 Mbps – viteze de retea. Noile servicii 3G broadband vor aduce o viteza maxima dubla, pentru o experienta obisnuita de utilizare a serviciilor Vodafone, de la 1,4 Mbps, cat este in prezent, la 2,8 Mbps.

La CERF 2007, Vodafone Romania prezinta prima demonstratie de servicii 3G broadband – HSDPA cu viteze de retea de pana la 3,6 Mbps

„Pana la sfarsitul lunii mai, clientii Vodafone din 23 de orase vor beneficia de cea mai mare viteza de transfer de date mobile din Romania, de pana la 2,8 Mbps, cu noile servicii 3G broadband. Astazi, am prezentat la CERF prima demonstratie a noilor servicii 3G broadband, prefigurand urmatoarea etapa a strategiei noastre de dezvoltare a serviciilor mobile in banda larga. De asemenea, tot astazi am anuntat lansarea propriei numerotatii fixe, pentru companiile care utilizeaza serviciile noastre integrate de comunicatii. Prin completarea ofertei de servicii integrate de comunicatii cu propriile numere fixe, am dorit sa ne consolidam pozitia de furnizor de servicii de comunicatii complete pentru clientii din mediul de afaceri ”, a spus Liliana Solomon, Presedinte si Chief Executive Officer, Vodafone Romania.
Noile servicii Vodafone 3G broadband vor fi lansate comercial, pana la sfarsitul lunii mai, in toate cele 23 de orase din Romania care au deja acoperire 3G broadband 1,8 Mbps : Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Iasi, Constanta, Craiova, Ploiesti, Sibiu, Oradea, Targu Mures, Arad, Pitesti, Galati, Braila, Satu Mare, Baia Mare, Bistrita, Bacau, Buzau, Alba Iulia, Turda si Deva.

Vodafone a anuntat la CERF alocarea, in cursul saptamanii urmatoare, de numere fixe proprii, pentru clientii solutiilor integrate de comunicatii. Alocarea de numere fixe in reteaua Vodafone va reduce semnificativ costurile totale de comunicatii pentru cele aproximativ 6 mii de companii care utilizeaza aceste servicii. Numerele fixe Vodafone vor avea prefixul „0372”, urmat de alte 6 cifre, si vor fi accesibile din principalele retele nationale de telefonie, mobile si fixe.
Vodafone este primul operator care a lansat serviciile 3G broadband – HSDPA in Romania, pe 5 octombrie 2006, permitand viteze de transfer al datelor de pana la 1,8 Mbps in retea si de pana la 1,4 Mbps in experienta obisnuita a utilizatorilor. Pe 16 aprilie 2007, Vodafone a extins reteaua 3G broadband in 23 de orase din Romania.

Despre Vodafone România

Vodafone Romania, o divizie a Vodafone Group Plc., inregistra 7.717.000 de clienti, la data de 31 decembrie 2006. Vodafone este cel mai mare grup de telecomunicatii mobile din lume, cu divizii in 25 de tari si retele partenere in alte 38 de tari. Cu o gama completa de servicii de telecomunicatii mobile de voce si de date, Vodafone ofera in prezent servicii catre 200 milioane de clienti din intreaga lume.
Relatii Publice
Vodafone Romania
publicrelations_ro@vodafone.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/vodafone-romania/la-cerf-2007-vodafone-romania-prezinta-prima-demonstratie-de-servicii-3g-broadband-hsdpa-cu-viteze-de-retea-de-pana-la-36-mbps