Deputatul Dan-Radu Zatreanu il invita pe prietenul lui Adrian Nastase, ministrul Ioan Rus, sa-si dea demisia din "guvernul de 30 de secunde"!

BUCURESTI - 28 iunie 2012

Comunicat tip General in Administratie Publica, Politic, Juridic

Considerand ca ministrul de Interne, Ioan Rus, s-a comportat cu totul si cu totul neprofesionist in cazul Adrian Nastase, deputatul Dan Radu-Zatreanu, vicelider al grupului parlamentar al PDL, ii va cere acestuia demisia in plenul Camerei Deputatilor.

“Am sa-i adresez ministrului Rus o interpelare pentru a-i solicita explicatii asupra modului defectuos in care a gestionat cazul Adrian Nastase, dupa pronuntarea sentintei ICCJ – a aratat Dan-Radu Zatreanu. Ca ministru, daca se considera ca este un caz care merita un tratament special, ar fi trebuit sa consulte specialistii ministerului, nu sa-l  sune “ca prieten” pe Adrian Nastase si sa-l intrebe ce masina vrea sa-i trimita ca sa-l aduca la penitenciar.  Bine ca nu l-a intrebat daca vrea si antemergator! Asa cum ministrul se lauda acum ca telefonul sau a dus la aflarea gandurilor suicidale ale lui Nastase, tot asa putem spune ca, dimpotriva, un astfel de telefon a fost de natura a-i pune fostului prim-ministru in miscare resorturile psihologice ale unei asemenea decizii!”

In continuare, Dan-Radu Zatreanu a apreciat ca nici dupa acest telefon evenimentele nu s-au desfasurat in firescul lor si ca s-a intrat intr-o sarabanda a erorilor de procedura. “Rus trebuie sa ia imediat masuri ca sa-l predea pe Adrian Nastase in custodia Administratiei Penitenciarelor. Ori, ministrul a permis ca, fiind la spital, Adrian Nastase sa primeasca vizite nenumarate si nejustificate din perspectiva medicala, care ar fi putut sa-i afecteze starea grava in care se afla, fiind la terapie intensiva”

In incheiere, deputatul democrat-liberal a tinut sa precizeze ca demisia ministrului Ioan Rus se impune si pentru faptul ca nu a gestionat problemele de comunicare, nu a informat presa si opinia publica cu privire la cele petrecute in seara asa-zisei sinucideri, si nici dupa aceea, dand astfel nastere la tot felul de speculatii si suspiciuni asupra evenimentelor.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/zebra-media-advertising/deputatul-dan-radu-zatreanu-il-invita-pe-prietenul-lui-adrian-nastase-ministrul-ioan-rus-sa-si-dea-demisia-din-guvernul-de-30-de-secunde