Software pentru reabilitarea infrastructurii disponibil acum şi în rate

BUCURESTI - 3 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

A&C INTERNATIONAL SA – distribuitor autorizat în România al companiilor de software CGS plus Ltd şi StudioArs d.o.o, anunţă comunitatea locală a specialiştilor din proiectarea asistată, că începând cu luna octombrie a acestui an, soluţiile software Plateia, Canalis, Hydra şi Aquaterra pot fi achiziţionate şi în rate.

Producătorul StudioArs dezvoltă aplicaţii software dedicate proiectării şi realizării cadastrului sistemelor de alimentare cu apă (Hydra şi Aquaterra) iar compania CGS dezvoltă soluţii pentru proiectarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale şi menajere (Canalis) şi proiectarea şi reabilitarea căilor de comunicaţie (Plateia).

Fiind soluţii necesare în proiectarea şi reabilitarea infrastructurii şi datorită faptului că au fost special adaptate standardelor tehnice de proiectare din ţările Europei Centrale şi de Est, aceste aplicaţii sunt extrem de importante şi în ţara noastră, cu atât mai mult în ultima perioadă, când inundaţiile au afectat masiv regiuni extinse din România.

Această iniţiativă a firmei A&C INTERNATIONAL s-a realizat graţie eforturilor şi demersurilor sale întreprinse pentru a convinge producătorii străini de software de nevoia ce se resimte în ţara noastră pentru aceste soluţii în vederea utilizării lor în special în lucrările de consolidare şi de reconstrucţie a infrastructurilor afectate de inundaţii.

A&C INTERNATIONAL SA oferă servicii de consultanţă, instruire şi suport tehnic pentru proiectarea asistată de calculator în domenii precum arhitectura, construcţiile, infrastructura şi mecanica.

La baza funcţionalităţii programelor CGS şi StudioArs stau produsele Autodesk, ele rulând peste platforma AutoCAD sau una dintre aplicaţiile Autodesk Map 3D şi Autodesk Civil 3D.

De asemenea, A&C INTERNATIONAL oferă partenerilor săi şi toată gama de produse Autodesk, fiind de peste 15 ani distribuitorul autorizat din România al liderului mondial în proiectarea asistată de calculator.

Despre A&C INTERNATIONAL

A&C INTERNATIONAL
Firmă româno-canadiană cu capital privat înfiinţată în anul 1990, A&C INTERNATIONAL SA este distribuitorul autorizat al produselor Autodesk în România. Compania certificată ISO 9001:2000 furnizează soluţii integrate software şi hardware pentru proiectare, producţie şi analiză asistată de calculator (CAD/CAM/CAE) necesare în următoarele domenii: mecanică, energetică, arhitectură, construcţii civile, telecomunicaţii, infrastructură, geodezie, cartografie, cadastru şi multimedia. A&C INTERNATIONAL este Microsoft Certified partner, IBM Business partner, dealer Adobe, Symantec şi Novell, distribuitor Contex, Mutoh, GTX, Nikon-Trimble (staţii totale) şi Thales Navigation (sisteme GPS).


AUTODESK
Compania americană Autodesk a luat fiinţă în urmă cu 23 de ani, dispune de 6 milioane de utilizatori în întreaga lume şi este cel mai mare producător mondial de software de proiectare pentru PC. Compania a înregistrat în anul fiscal 2005 o cifră de afaceri de peste 1,23 miliarde de dolari, fiind a şasea companie de software din lume. Programele Autodesk încorporează tehnologii de ultimă oră şi au o vastă aplicabilitate - mecanică, infrastructură, arhitectură, construcţii civile, digital media şi servicii wireless de transfer al datelor, îmbunătăţind considerabil procesul de proiectare şi de management al ciclului de viaţă al produselor (PLM). Prin intermediul si la iniţiativa A&C INTERNATIONAL SA, Autodesk a donat în anul 2002, 10.898 de licenţe software în valoare comercială de peste 64 de milioane de Euro, către 100 de facultăţi şi catedre tehnice din 23 de centre universitare de stat din România. www.autodesk.com

Informaţii suplimentare la tel.: 021-250 5315, fax: 021-250 7774, e-mail: office@acintl.ro, www.acintl.ro, www.maxcadmagazine.ro.

oana.lapadat@acintl.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ac-international/software-pentru-reabilitarea-infrastructurii-disponibil-acum-si-in-rate