În perioada 9-13 martie a.c, ASE Bucureşti organizează cea de-a doua ediţie a Forumului pentru Dezvoltare Durabilă și Antreprenoriat- FSDE

BUCURESTI - 3 martie 2015

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Stiinta / Cercetare

Organizat de prima universitate economică a României, forumul va reuni timp de cinci zile (9-13 martie) invitați şi specialişti de top din mediul de afaceri, academic, diplomatic şi guvernamental, care vor dezbate problemele economiei naționale în cadrul unor întâlniri interactive ce vor avea loc în Aula Magna și sala de conferinţe Virgil Madgearu ale Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Forumul pentru Dezvoltare Durabilă şi Antreprenoriat este un proiect iniţiat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine și a Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului, în parteneriat cu Asociația Pro Magna, care îşi propune să ofere perspective pe teme relevante pentru studiu şi implementarea și gestionarea atât a dezvoltării durabile cât și a spiritului antreprenorial.

 

Desfăşurat într-o universitate economică de elită, având drept parteneri instituţii, companii şi organizaţii internaţionale şi româneşti de top, Forumul își propune stimularea inițiativei și generarea schimbărilor în sistemul legislativ și educațional, având ca scop elaborarea de documente și strategii din principalele domenii de interes ale conferinţei.

În timpul celor 5 zile de dezbateri, vor fi discutate şi analizate aspecte ce vizează o dezvoltare durabilă a cooperării între mediul privat, Guvern şi mediul academic care să permită o anumită stabilitate prin implementarea unor proiecte pe termen lung.

 

Evenimentul are o tematică pentru fiecare zi, astfel: Ziua 1- Tech, Ziua 2- Sustainable Development, Ziua 3-  Econ Day, Ziua 4-  Finance Day și Ziua 5-  Entrepreneurship.

Printre key-note speakeri se află: Radu Graţian Gheţea (Preşedinte ARB); Werner Hans Lauk (Ambasadorul Germaniei); Petre Bunescu – (Director General Adjunct BRD); Petru Ruset (Director Divizie Energy Siemens); Andrei Tudorel (Preşedinte INS); Cosmin Marinescu (Consilier Prezidenţial), Simona Chirică (Partner Schoenherr); Mirela Iovu (Vicepreşedinte CEC Bank); Sergiu Neguţ (Partner Frufru and MindiT); Denis Todirică Glazeon (Start-Up Chile).

ASE Bucureşti este reprezentată de personalităţi din mediul academic: prof. univ. dr. Nicolae Istudor - Prorector ASE, coordonatorul Forumului, prof. univ. dr. Dan Boboc – decan, Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului, conf. univ. dr. Ionela Costică – decan, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, prof. univ. dr. Adrian Tanțău – decan, Facultatea de Administrare a afacerilor cu predare în limbi străine, conf. univ. dr. Boja Cătălin- Director de departament ICE; prof. univ. dr. Begu Liviu-Stelian - Director departamentul Statistică şi Econometrie.

Înscrierile la Forumul pentru Dezvoltare Durabilă și Antreprenoriat se fac pe site-ul www.fsde.ro.  Pentru detalii suplimentare: contact@fsde.ro

 

Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din Bucureşti

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/academia-de-studii-economice-din-bucuresti/in-perioada-9-13-martie-a-c-ase-bucuresti-organizeaza-cea-de-a-doua-editie-a-forumului-pentru-dezvoltare-durabila-i-antreprenoriat-fsde