Cercetarea vechilor genomuri umane aduce elemente noi asupra primilor europeni şi relaţiilor lor cu neandertalienii

BUCURESTI - 8 aprilie 2021

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Media / Publicitate, Social

O echipă internaţională, incluzând şi doi cercetători români de la Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, a secvenţiat genomurile celor mai vechi oameni moderni din Europa, care au trăit cu circa 45.000 de ani în urmă în peştera Bacho Kiro din Bulgaria. Comparând aceste genomuri cu cele ale oamenilor care au trăit ulterior în Europa şi Asia, cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară (Leipzig, Germania) au demonstrat că oamenii din Bacho Kiro au transmis genele urmaşilor, cu precădere celor din estul Asiei. Cercetătorii au identificat, de asemenea, secvenţe importante de ADN neandertalian în genomul oamenilor de Bacho Kiro demonstrând ca aceştia au avut strămoşi neandertalieni cu 5-7 generaţii înainte. Descoperirile sugerează că încrucişarea dintre omul modern şi cel de Neanderthal nu era nicidecum o excepţie pentru primii oameni moderni ajunşi în Europa din Africa. Până în prezent, singurul om modern timpuriu despre care se demonstrase că a avut strămoşi neandertalieni era cel din Peştera cu Oase din România.

Stefan Milotă, unul dintre descoperitorii mandibulei umane din Peştera cu Oase (stânga), împreună cu Helene Rougier (Belgia) şi Oana Teodora Moldovan (dreapta) în timpul unei campanii de săpătură

Stefan Milotă, unul dintre descoperitorii mandibulei umane din Peştera cu Oase (stânga), împreună cu Helene Rougier (Belgia) şi Oana Teodora Moldovan (dreapta) în timpul unei campanii de săpătură

Anul trecut, o echipă de cercetători de la Institutul Naţional de Arheologie al Academiei Bulgare de Ştiinţe şi Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluţionară din Leipzig au făcut publică descoperirea în peştera Bacho Kiro a unor resturi ale omului modern asociate cu unelte de piatră caracteristice începutului Paleoliticului superior. Cele mai vechi oase fosile datate prin metoda radiocarbonului aveau vârste de 43.000-46.000 ani, devenind astfel cele mai vechi resturi de om modern cunoscute la latitudini medii în Eurasia.

Mateja Hajdinjak şi colegii săi au reuşit să secvenţieze genomurile a cinci indivizi din Bacho Kiro, dintre care patru sunt asociaţi cu începutul Paleoliticului superior (43.000-46.000 ani). Al cincilea are circa 35.000 de ani vechime şi a fost descoperit în asociaţie cu unelte litice mai noi. Până acum se credea că oamenii de la începutul Paleoliticului superior au pierit fără să-şi aducă contribuţia la bagajul genetic al oamenilor moderni care au ajuns mai târziu în Europa. Acum, cercetătorii au arătat că cei mai vechi indivizi de la Bacho Kiro sau grupuri aflate în legătură cu aceştia şi-au transmis genele oamenilor moderni. In mod surprinzător, această contribuţie este mai importantă la oamenii din Asia de est şi America decât la populaţiile europene. Aceste legături genetice cu Asia sunt dublate de legăturile observate între uneltele de piatră şi ornamentele personale de la începutul Paleoliticului superior descoperite în Bacho Kiro şi cele descoperite în Eurasia, până în Mongolia. Este important de subliniat că individul cu vechimea de circa 35.000 de ani aparţine unui grup genetic cu totul diferit de cel al locuitorilor mai vechi. Acest fapt ne arată că istoria oamenilor moderni din Europa a implicat frecvente schimbări de populaţii.

Cei mai vechi oameni de la Bacho Kiro au trăit într-o perioadă în care neanderthalienii erau încă prezenţi în Europa. Din acest motiv, cercetătorii au căutat fragmente de ADN neanderthalian în genomurile oamenilor moderni. „Am descoperit că indivizii de la Bacho Kiro aveau niveluri mai ridicate ale fondului genetic neanderthalian decât oricare alţi oameni moderni timpurii, cu excepţia individului de circa 40.500 ani din Peştera cu Oase, România. Esenţială a fost descoperirea că cea mai mare parte a acestui ADN era conservat în secvenţe foarte lungi, ceea ce arată că aceşti indivizi avuseseră strămoşi neanderthalieni cu 5-7 generaţii înainte”, a declarat Mateja Hajdanjak. Chiar dacă până acum au fost determinate puţine genomuri ale oamenilor moderni care au trăit în Eurasia contemporani cu ultimii neanderthalieni, în aproape toate cazurile a fost detectată o moştenire neandertaliană. „Rezultatele sugerează că primii oameni moderni ajunşi în Eurasia se încrucişau frecvent cu neandertalienii şi ar fi putut chiar să fi fost absorbiţi de populaţiile acestora. Abia mai târziu au început să ajungă în Europa grupuri mai mari de oameni moderni care au înlocuit populaţiile de neanderthalieni” a declarat Svante Pääbo, coordonatorul cercetărilor genetice.

„Omul modern de la Peștera cu Oase din România pierde locul de cel mai vechi Homo sapiens din Europa, dar rămâne reprezentantul cel mai interesant al oamenilor moderni fosili datorită celui mai mare procentul de neanderthalian din genom (6-9%) și a faptului că este reprezentantul unei populații care a dispărut din Europa, moștenirea lui genetică nefiind regăsită în populațiile ulterioare din Europa și Asia, deocamdată. Este foarte posibil ca omul de la Oase să reprezintă o ramură dispărută în evoluția omului modern din Europa, dar care să apară și în alți oameni moderni fosili din Eurasia, care sperăm să fie descoperiți și studiați în viitor” declară Oana Teodora Moldovan, care a fost implicată în identificarea și studierea sitului Peștera cu Oase.

 „Aceste rezultate confirmă o dată în plus descoperirile anterioare de la Peştera cu Oase însă comparaţia dintre aceste resturi umane şi cele de la Bacho Kiro a fost posibilă doar datorită perfecţionării tehnicilor de cercetare genetică şi a celor de datare absolută”, spune Silviu Constantin, care a datat indirect resturile fosile din România.

Articol original:

Titlu: Initial Upper Palaeolithic humans in Europe had recent Neanderthal ancestry

Autori: Mateja Hajdinjak, Fabrizio Mafessoni, Laurits Skov, Benjamin Vernot, Alexander Hübner, Qiaomei Fu, Elena Essel, Sarah Nagel, Birgit Nickel, Julia Richter, Oana Teodora Moldovan, Silviu Constantin, Elena Endarova, Nikolay Zahariev, Rosen Spasov, Frido Welker, Geoff M. Smith, Virginie Sinet-Mathiot, Lindsey Paskulin, Helen Fewlass, Sahra Talamo, Željko Rezek, Svoboda Sirakova, Nikolay Sirakov, Shannon P. McPherron, Tsenka Tsanova, Jean-Jacques Hublin, Benjamin M. Peter, Matthias Meyer, Pontus Skoglund, Janet Kelso and Svante Pääbo

Revista: NatureDOI: https://dx.doi.org/10.1038/s41586-021-03335-3

Contact:

Dr. Oana Teodora Moldovan

Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, Compartimentul Cluj-Napoca 

str. Clinicilor 5, Cluj-Napoca

Tel: +40-724802637

Email: oanamol35@gmail.com

Dr. Silviu Constantin

Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”, 

Departamentul Geospeologie şi Paleontologie

str. Frumoasă 31, Bucureşti

Tel: +40-744904693

Email: silviu.constantin@iser.ro