Slava Ukraini! Oferim comunicate Premium gratuite companiilor care ofera ajutor

BUCURESTI - 4 martie 2022

Comunicat tip General in Media / Publicitate, Social, CSR

Live site

Comunicatedepresa.ro este aproape de Ucraina, dar si de companiile si ONG-urile care, in aceste zile crancene, dau o mana de ajutor oamenilor din Ucraina.

FOTO: bunadimineata.ro

FOTO: bunadimineata.ro

Poporul ucrainean este pus la grele incercari, in aceste zile sumbre, dupa ce Rusia a inceput atacurile asupra tarii. Sute de mii de ucraineni (majoritarea femei si copii) au parasit in ultimele zile tara, in incercarea de a scapa de razboi. Au lasat totul in urma, de la bunuri si pana la sperante si vise. Au fost nevoiti sa fuga pentru a se salva. Sotii, fratii si tatii acestora au ramas insa pe front si lupta pentru a-si salva tara de invadatori. 

Refugiatii au ajuns pe taramuri necunoscute si spera ca intr-o zi sa se reintoarca acasa. Nu stiu insa daca vor mai avea unde sau la cine.

Tocmai de aceea oferim comunicate Premium GRATUITE tuturor celor care ofera o mana de ajutor personelor care au atat de mare nevoie in aceste zile. 

Orice informari ale companiilor si ONG-urilor care desfasoara actiuni pentru sprijinul ucrainenilor (indiferent de tipul acestora), ori care initiaza alte actiuni umanitare pentru sprijinirea refugiatilor vor putea fi publicate gratuit pe comunicatedepresa.ro.

Asteptam orice comunicat care are ca scop sustinerea refugiatilor din Ucraina pe adresa de e-mail: info@comunicatedepresa.ro sau trimis direct din contul de companie.