Tranziția de la copilărie la maturitate este printre cele mai mari provocări pentru cercetătorii dezvoltării umane, în ceea ce privește autocontrolul

BUCURESTI - 6 februarie 2019

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, Monden / Lifestyle, Cursuri

Avem motive pentru a face sau pentru a obţine un lucru sau altul pe termen scurt sau lung. Dar, foarte adesea, trebuie să ne suprimăm sau să ne inhibăm expresia directă a motivelor sau dorinţelor noastre. Cum facem acest lucru? Şi putem învăţa să o facem mai bine?

Self Love

Self Love

Walter Mischel şi colaboratorii săi au demonstrat de-a lungul timpului această dependenţă de factorii situaţionali. Descoperirile lor sugerează că autocontrolul poate depinde de un set de abilităţi care pot fi învăţate.

Walter Mischel s-a născut la Viena, Austria şi s-a mutat la New York atunci când avea 10 ani. În experimentele sale de început asupra autocontrolului, procedura era următoarea: participanţilor, de obicei copii mici, li se spunea că puteau primi o recompensă foarte valoroasă dacă aşteptau destul pentru a o obţine. Ei puteau obţine o recompensă şi imediat, dar aceasta nu avea să fie la fel de plăcută. în astfel de experimente, recompensele pot varia în feluri potrivite vârstei, dar pentru copiii mici, ceva simplu cum ar fi bezelele sau sticks-urile sunt de-ajuns.

 

Copiilor li se spunea că fie aşteptau până când experimentatorul revenea în încăpere şi puteau avea parte de două astfel de plăceri, fie că puteau suna dintr-un clopoţel, urmând ca experimentatorul să revină imediat — doar că în acest caz nu aveau să primească decât o recompensă, nu pe amândouă. Astfel, copiii trebuia să facă faţă unei dileme foarte persistente. Ei preferau recompensa mai mare şi încercau să aştepte pentru aceasta. Pe când aşteaptau însă întârzierea devenea din ce în ce mai dificilă, iar frustrarea copiilor creştea. în acest caz, aceştia puteau să renunţe şi să se hotărască pentru o recompensă mai mică.

 

Într-un experiment clasic, unor copii de patru ani li se oferea o alegere de acelaşi tip, dar într-una sau mai multe condiţii. într-una dintre acestea, ambele recompense erau amânate, iar recompensele imediate erau amândouă expuse undeva unde copiii le puteau vedea. în a doua, ambele recompense erau acoperite astfel încât copiii să nu le vadă. Iar în a treia şi a patra condiţie, o recompensă era acoperită, în timp ce cealaltă era lăsată la vedere.

 

Ne puteam aştepta că dacă ar fi existat diferenţe, lăsarea recompensei mari la vedere ar fi trebuit să fie cea mai eficientă în încurajarea copiilor de a aştepta. Recompensa cea mare era acolo, vizibilă, pentru a se concentra asupra ei şi, în acelaşi timp ca un mod de a le reaminti de marele deliciu pe care puteau să-l aibă în curând. Ne-am putea aştepta ca acel gând să funcţioneze ca un fel de recompensă temporară în sine, acest lucru făcând aşteptarea mai uşoară.

 

Blendea Ana-Lucia
lucia.blendea@gmail.com

https://terapiionline.ro
Contact: https://terapiionline.ro/contact/