2,4 milioane de Euro, bani europeni pentru facilitarea inserției viitorilor ingineri pe piața muncii

BUCURESTI - 24 aprilie 2012

Comunicat tip General in IT&C

Compania ADA anunță finalizarea proiectului PLM – Adaptor. Proiectul desfășurat în parteneriat cu șase dintre cele mai prestigioase universități tehnice din țară, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea din Oradea, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea din Petroșani, a avut un buget de 2,4 milioane Euro cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

2,4 milioane de Euro, bani europeni pentru facilitarea inserției viitorilor ingineri pe piața muncii
 “Ne declarăm încântați de rezultatele obținute prin implicarea în acest proiect alături de unele dintre cele mai prestigioase universități și companii private din țară. Prin prisma activității pe care compania ADA o desfășoară, înțelegem importanța rolului noilor angajați bine pregătiți. 

Ionel Barbu - Manager de proiect

Obiectivul principal al proiectului a fost creşterea aptitudinilor de muncă pentru 700 de studenţi ai universităţilor partenere aflaţi în situaţia de tranziţie de la universitate la viaţa activă, printr-o adaptare a cunoştinţelor la necesităţile mediului de afaceri, care va duce la îmbunătăţirea inserţiei acestora pe piaţa muncii în regiunile Nord-est, Sud-est, Nord-vest și Vest.

Pe parcursul celor 4 module care acoperă etapele din ciclul de viață al produsului, interesul studenților a fost menținut la cele mai înalte cote, iar informația din cursurile susținute de experții PLM va fi inclusă în programa de învățământ și poate fi regăsită în cele 4 manuale de specialitate, elaborate în cadrul proiectului.

Prin activitățile specifice, studenții au avut ocazia de a-și însuși și de a simula concepte complexe de  dezvoltare digitală a produselor și proceselor în cadrul întreprinderii virtuale, concepte cheie pentru înțelegerea mediului de afaceri.

De asemenea, la Bursa locurilor de muncă – eveniment în cadrul proiectului, replicat de 14 ori în principalele orașe universitare din țară,  studenților li s-a asigurat dialogul deschis cu reprezentanții mediului de afaceri privat și posibilitatea de a-și începe cariera de viitori ingineri la unele dintre cele mai importante companii din țară.

Întreaga experiență creeată pentru studenți în cadrul proiectului,  îi susține pe aceștia în construirea profilului ideal al noului angajat pentru corelarea pregătirii cu așteptările angajatorilor.

În ceea ce privește parteneriatul între instituțiile de învățământ superior și firmele din industrie, prin corelarea sistemului de educație și formare profesională cu dinamica pieței muncii, acesta este unul de bun augur deoarece răspunde premiselor necesare întreprinderilor româneşti de a se integra în spaţiul economic și tehnologic al Uniunii Europene, scăderea migraţiei forței de muncă din zonele declarate defavorizate ale României și oferirea către industrie a 700 de viitori angajați la standarde europene.

Proiectul s-a bucurat de un nivel crescut de receptivitate din partea categoriilor de public țintă, studenți și cadre didactice, reprezentanți ai mediului de afaceri privat, iar rezultatele obținute sunt relevante în acest sens. Principalii  indictorii ai proiectului au fost depășiți cu un procent de aproximativ 60%, ceea ce înseamnă că numărul de persoane asistate în tranziţia de la şcoală la viaţa activă a depășit cu 415, numărul de persoane stabilit inițial în proiect, numărul de persoane care au beneficiat de asistență în carieră a fost depășit cu 429 persoane, numărul parteneriatelor încheiate între şcoli, universităţi, întreprinderi şi alte instituţii a depășit cu 29 numărul stabilit inițial în proiect.

 

Despre ADA Computers

Despre ADA

ADA este lider în România în implementarea soluțiilor pentru managementul ciclului complet de viață al produsului (CAD, CAE, CAM, PLM). Compania este specializată în consultanță tehnică, analiză FEA, servicii inginerești de proiectare, programare roboți și linii automate și instruirea forței de muncă pentru lucrul cu softurile dedicate managementului ciclului de viață al produsului. Soluțiile ADA sunt adaptate nevoilor industriilor producătoare în parte (aeronautică, navală, auto și mijloace de transport, mașini și roboți industriali, mobilă, echipamente medicale, bunuri de larg consum).

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ada-computers/24-milioane-de-euro-bani-europeni-pentru-facilitarea-inseriei-viitorilor-ingineri-pe-piaa-muncii