Grupul RTC obtine o crestere spectaculoasa a cifrei de afaceri

BUCURESTI - 26 octombrie 2005

Comunicat tip General in Afaceri

RTC Holding, unul dintre cele mai mari grupuri comerciale aflate in proprietate romaneasca, a obtinut, in primele 9 luni ale anului in curs, o cifra de afaceri de 117 milioane euro, inregistrand un procent de crestere spectaculos (64%) fata de aceeasi perioada a anului 2004, cand rulajul a atins 71 de milioane euro.

Cresterea se datoreaza in principal strategiei performante de dezvoltare adoptata de Grupul RTC, strategie care vizeaza consolidarea pozitiei detinute pe piete cu o dinamica mare si castigarea unei cote crescute pe pietele cu potential.

Un exemplu relevant il constituie piata de telecomunicatii, unde Grupul RTC este prezent atat pe zona de retail – prin reteaua Versus – cat si pe zona B2B, ca distribuitor pentru produse preplatite de telefonie fixa si mobila ale operatorilor Orange, Connex si Romtelecom.

Astfel, Divizia “Telecom” – care cuprinde ambele zone de activitate mentionate - inregistra, la 30 septembrie 2005, un rulaj de 34 milioane euro, cu o crestere de peste 300% fata de aceeasi perioada a anului precedent (9,5 milioane euro), fiind cea mai dinamica Divizie din Grup.

Cresterea provine din extinderea portofoliului de clienti (lanturi de benzinarii, difuzori de presa, mass-market) si dezvoltarea sistemului de reincarcare electronica.



Pana la sfarsitul anului 2005, RTC Holding estimeaza un rulaj de peste 180 de milioane euro, in conditiile consolidarii sensibile a pozitiei pe care Grupul o detine pe piata de IT&C. Obiectivul propus are ca suport recenta achizitionare a Best Computers, Best Distribution si Sistec.

„Rezultatele obtinute sunt un argument pozitiv in demersul nostru de extindere a activitatii pe pietele vecine. Intentionam ca, in 2006, sa fim prezenti in Republica Moldova cu cat mai multe din componentele Grupului RTC. Primul pas l-am facut: suntem deja acolo, prin cel mai important distribuitor de carte romaneasca cu care
ne-am asociat recent – reteaua ProNoi. Vom „exporta” in curand brandul Diverta catre aceasta destinatie, pe care o consideram strategica”, considera Octavian Radu, fondatorul RTC Holding.

Despre addvice

Grupul RTC cuprinde mai mult de 65 de companii, grupate, dupa specific, in 13 divizii: Vanzari B2B, Retail, Telecom, IT si Aparatura de Birou, Carte si Jucarii, Articole de Birou, Alimente si Bauturi, Productie, Media Audio-Video, Mass media si Publicitate, Transport si Logistica, Solutii IT, Imobiliare si Constructii.
La sfarsitul anului 2004, RTC Holding avea peste 2.000 de angajati si o cifra de afaceri de 108 milioane euro.

Ema Catalin
PR Manager
RTC Holding
ema.catalin@rtc.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/addvice/grupul-rtc-obtine-o-crestere-spectaculoasa-a-cifrei-de-afaceri