Deceuninck oferă un sistem inovator pentru ferestre și uși cu o durată de viață de peste 50 de ani și 100% reciclabil

BUCURESTI - 27 aprilie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in Arhitectura / Design, Constructii

București, 26 aprilie 2021. Producătorul belgian de sisteme PVC pentru ferestre și uși Deceuninck, Top 2 la nivel mondial, lansează o serie de inovații tehnologice în industrie prin sistemul pentru ferestre ELEGANT care îmbunătățește eficiența energetică a unei locuințe.

Casă cu ferestre Elegant

Casă cu ferestre Elegant

Profilele PVC din noua gamă oferă un grad ridicat de izolație termică, fiind etanșe la aer și apă, extrem de rezistente la vânt, precum și cu o izolație fonică foarte bună, respectând cerințele prevăzute prin standardul nZEB („nearly zero energy building”) aplicabil clădirilor rezidențiale, de birouri și nu numai construite începând din 2021. Profilele pentru uși și ferestre ELEGANT reprezintă o opțiune viabilă și pentru casele pasive.

Inovațiile tehnologice din produsele Deceuninck ajută nu doar la construirea de case și locuințe sustenabile. În concordanță cu filosofia de “buclă închisă” a companiei, produsele sunt construite să aibă o viață mai lungă de 50 de ani, urmând să fie reciclate și refolosite în totalitate. Deceuninck și-a mărit capacitatea de reciclare a PVC-ului la fabrica din Diksmuide, Belgia, unde cu ajutorul inovației tehnologiei poate procesa până la 45.000 de tone de PVC anual, ceea ce înseamnă că sunt salvate până la 90.000 de tone de CO2 în fiecare an. Granulatul de PVC care se obține aici este folosit ca materie primă pentru viitoarele profile și sisteme de ferestre.

Inovațiile ELEGANT: iCOR, ThermoFibra, Forthex și Decoroc

Într-un design elegant și minimalist sunt integrate atât soluțiile estetice, cât și beneficiile tehnologiei inovatoare, prin valoarea de izolație termică superioară cu o durabilitate competitivă.

Deceuninck schimbă astfel paradigma ferestrelor din PVC prin profilul zvelt cu o imagine minimalistă Elegant, premiat la competiții importante de design pentru estetică și inovație. Sistemul Elegant este construit pe nucleul iCOR, primul modul unic central ce permite alăturări pentru toate tipurile de profile de ramă cu profile de cercevea, indiferent de designul ales, dacă este armată cu fibră de sticlă sau echipată cu armături termice (Forthex) sau dacă este destinată construcțiilor noi ori renovărilor. iCOR oferă posibilitatea unor combinări fără precedent, simplificând semnificativ complexitatea producției. Cu o gamă de trei profile ramă și cinci profile cercevea se pot obține imagini diferite stilistic.

Probabilitatea de a pierde o lucrare din cauza lipsei unei perechi de profile este minimalizată. Prelucrarea se face fără modificarea setărilor echipamentelor sau a software-ului la trecerea de la un profil la altul ceea ce permite o economie de timp raportat la versatilitatea producției. Mai mult, garnitura centrală mediană prevăzută din fabrică crește performanța termică și acustică a ferestrei.

ThermoFibra reprezintă a doua inovație Deceuninck, pentru modul în care este utilizată fibra, longitudinal, acționând ca o adevărată armătură. Creșterea rezistenței profilelor duce la eliminarea armăturilor din oțel. Rezultatele implică o creștere a capacității de izolare, precum și scăderea greutății ferestrei. Prin îmbunătățirea permanentă a conceptului, profilele Elegant sunt cele mai zvelte din clasa 76 de mm.

Valorile de izolare ale profilelor sunt substanțial crescute prin utilizarea spumei rigide din PVC armate cu bare subțiri din oțel, într-o carcasă de PVC reciclat.

Decoroc este alternativa de finisaj de la Deceuninck. Decoroc, prin Smart Colors, este inovația tehnologică prin care sunt obținute suprafețe rezistente la zgâriere, la intemperii extreme și murdărie sau chiar și graffiti. În același timp, asigură o stabilitate a culorilor și este ușor de curățat.

Despre Deceuninck Group

Deceuninck Group – Belgia este unul din principalii actori pe scena producției de profile din PVC pentru ferestre și uși, fiind clasat în top 2 mondial. Compania a fost înființată în 1937 în Belgia și s-a extins rapid datorită calității produselor și a serviciilor oferite, astăzi fiind activă în peste 91 de țări, printre care se numără și România. Experiența și expertiza cumulate în cei peste 84 de ani de activitate a consacrat identitatea Deceuninck ca „The Blue Force”. Este vorba de o prezență puternică în domeniul producției de sisteme de profile PVC pentru ferestre și uși cu geam termoizolant, consolidată prin produse și servicii de cea mai înaltă calitate. Deceuninck este o entitate complexă, ce nu se rezumă doar la procesul de producție, ci desfășoară și o activitate continuă de cercetare și dezvoltare. Astfel, „Forța albastră” fabrică încă din 2004 produse 100% reciclabile (fără plumb), ocupând o poziție fruntașă în dezvoltarea de produse cu un nou standard ecologic.         

 

Deceuninck România SRL ▪  Șoseua de Centură, Nr. 13 A, Key Logistic, Center, Chiajna, Județul Ilfov, România 

T. +40 21 3274952; +40 21 3191722 ▪  officedeceuninck.ro@deceuninck.com ▪  www.deceuninck.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/advertigo-srl/deceuninck-ofera-un-sistem-inovator-pentru-ferestre-si-usi-cu-o-durata-de-viata-de-peste-50-de-ani-si-100-reciclabil