SOCIETATEA CIVILA SPRIJINA DNA IN LUPTA ANTICORUPTIE

BUCURESTI - 10 februarie 2006

Comunicat tip General in ONG

Organizatiile semnatare dezaproba votul de ieri al Senatului Romaniei, care este de natura sa compromita demersurile Departamentului National Anticoruptie in activitatea sa de combatere a coruptiei.

Respingerea de catre Senat a proiectului de lege pentru aprobarea OUG 134/2005 pentru modificarea si completarea OUG 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie reprezinta, in opinia noastra, o lipsa de responsabilitate a Senatului Romaniei, dar si o lipsa de interes si de perspectiva a membrilor autoritatii legiuitoare in raport cu prioritatile Romaniei, si anume cele legate de integrarea in Uniunea Europeana. In fapt, prin respingerea acestui proiect de lege se urmareste ingreunarea unor anchete in curs ale DNA privind marea coruptie.



A retrage institutiei specializate competenta in anchetarea actelor de mare coruptie tocmai atunci cand a inceput sa isi demonstreze eficienta este o declaratie de sprijin acordata marilor corupti.



De asemenea, consideram ca acei senatori care, prin votul lor sau prin absenta deliberata, au dus la respingerea ordonantei, reconfirma esecul actualului sistem electoral. Acest sistem permite alesilor sa substituie interesului public interese private, fara a risca sa dea socoteala pentru activitatea lor in nume propriu.



Reamintim faptul ca efectele OUG 134/2005 au fost apreciate in Raportul de monitorizare al Comisiei Europene din octombrie 2005, iar intoarcerea la situatia din trecut pune in pericol aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.



De aceea, cerem cu insistenta Presedintelui Romaniei sa evalueze atent aceasta situatie si sa retransmita Parlamentului legea. Totodata, in aceasta situatie de criza, cerem Guvernului Romaniei sa-si asume raspunderea guvernamentala asupra unei legi privind organizarea si functionarea Departamentului National Anticoruptie. Cerem deputatilor si senatorilor sa analizeze importanta acestei legi, din perspectiva interesului public si nu din aceea a protejarii intereselor proprii, de partid sau de grup.


Semnatarii:



Asociatia Pro Democratia

Asociatia pentru Protejarea si Promovarea Libertatii de Exprimare

Agentia de Monitorizare a Presei

Alianta Civica

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul de Resurse Juridice

CENTRAS

Fundatia CONCEPT

Fundatia pentru o Societate Deschisa

Fundatia Gheorghe Ursu

Fundatia Proiectul de Educatie Civica si Dezvoltare Academica

Freedom House

Grupul pentru Dialog Social

Societatea Academica din Romania

Societatea pentru Justitie

SocietateaRomana de StiintePolitice

Transparency International Romania


Despre Agentia de Monitorizare a Presei

Comunicatul a fost remis vineri, 10 februarie 2005 in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Uzin Export, Sala Agat.
Teo Zabava, Coordonator Programe
AGENTIA DE MONITORIZARE A PRESEI - Academia Catavencu -Membra a Retelei Reporteri Fara Frontiere
Tel/Fax: 021-313 40 47; 0723 535 717
E-mail: teo@mma.ro; office@mma.ro
office@mma.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-de-monitorizare-a-presei/societatea-civila-sprijina-dna-in-lupta-anticoruptie