Grupul de Parteneriat Local Prahova îşi definitivează obiectivele şi planul de acţiune.
Ploiesti - 24 martie 2004
Comunicat tip General in Administratie Publica
În data de 22 martie 2004, la sediul Consiliului Judeţean Prahova a avut loc şedinţa Grupului de Parteneriat Local. Această întâlnire a avut ca temă stabilirea scopului, obiectivelor şi a planului de acţiune ale Grupului de Parteneriat Local . Cu aceeaşi ocazie au fost prezentate şi discutate rezultatele Conferinţei Regionale a Parteneriatelor (desfăşurată la Buşteni pe 22 şi 23 ianuarie 2004), eveniment la care au participat şase reprezentanţi ai Grupului, şi s-a adoptat minuta ultimei şedinţe a Grupului de Parteneriat Local (desfăşurată în noiembrie anul trecut).
Grupul de Parteneriat Local Prahova (GPL) este alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (Consiliu Judeţean, Prefectura, Primăria municipiului Ploieşti, servicii publice descentralizate), reprezentanţi ai sectorului privat (Camera de Comerţ şi Industrie, Consiliul Local al IMM Ploieşti) precum si parteneri sociali (organizaţii neguvernamentale). GPL Prahova s-a format în luna iunie 2002 la iniţiativa Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. În cadrul Convenţiei de Înfrăţire Instituţională cu Oficiul Primului Ministru Adjunct al Marii Britanii, Agenţia a creat asemenea structuri parteneriale la nivelul celor şapte judeţe din regiune (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman). În acelaşi timp, activitatea grupurilor este susţinută prin proiectul „Dezvoltarea parteneriatelor locale şi regionale”, finanţat de către Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Guvernului Marii Britanii.
Pe parcursul a aproape doi ani de funcţionare, Grupurile de Parteneriat Local au avut ca principală sarcină participarea la elaborarea unor capitole ale Planului de Dezvoltare Regională. Această misiune s-a îndeplinit treptat, prin realizarea analizelor SWOT ale fiecărui judeţ precum şi la nivelul regiunii, identificarea problemelor existente iar mai apoi prin conturarea strategiei capabile să determine o dezvoltare socio-economică echilibrată a Regiunii Sud Muntenia. Aceste activităţi au fost orientate spre definirea rolului strategic pe care structurile parteneriale încep sa îl joace in procesul dezvoltării regionale.
Despre Agentia ptr Dezvoltare Regionala Filiala PRAHOVA
De asemenea, membrii GPL au participat la patru conferinţe regionale care au avut loc la Târgovişte (3-4 octombrie 2002), Slobozia (8-9 iulie 2003), Piteşti (6-7 octombrie 2003) şi Buşteni (22-23 ianuarie). Totodată, pentru fiecare Grup de Parteneriat Local a fost organizată o sesiune de instruire de „Elaborare a proiectelor” cu scopul de a dezvolta abilităţile de scriere de proiecte şi de a întări coeziunea în cadrul grupului de Parteneriat Local.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul central ADR Sud Muntenia, tel.: 0242/331769, fax: 0242/313167 şi la sediul filialei Prahova, tel/fax: 0244/595594, e-mail: cdoprahova@adrmuntenia.ro, persoană de contact: Dl. Mircea MARINACHE.
cdoprahova@adrmuntenia.ro