Seminar cu tema „Aplicarea Legislaţiei în domeniul Eficienţei Energetice – ALEE” la Petrosani

BUCURESTI - 2 noiembrie 2005

Comunicat tip General in Industrie

Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Agenţia Română pentru Conservarea Energiei, anunţă că joi, 03 noiembrie 2005, va avea loc, in municipiul Petrosani, seminarul cu tema „Aplicarea Legislaţiei în domeniul Eficienţei Energetice – ALEE”

Evenimentul, înscris în Programul Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei, de diseminare a informaţiilor din domeniul eficienţei energetice, va fi organizat în colaborare cu Universitatea Petroşani şi se adresează reprezentanţilor Autorităţilor Publice Locale din municipalităţile cu o populaţie mai mare de 20 mii de locuitori şi agenţilor economici cu un consum energetic anual mai mare de 200 tep.

Participanţii la aceasta manifestare vor fi informaţi cu privire la:
□responsabilităţile ce le revin în domeniul eficienţei energetice potrivit legislaţiei în vigoare,
□tehnologiile şi metodele de reducere a consumurilor energetice ,
□posibilităţile de finanţare a proiectelor de eficienţă energetică, de punere în valoare a potenţialului energetic şi de promovare a resurselor regenerabile la nivelul comunităţilor locale.

In cadrul seminarului vor susţine intervenţii prof. univ. dr. ing. mat. EMIL POP – Prorectorul Universităţii Petroşani, dr. ing. Monica Leba – şef lucrări in cadrul Universităţii Petroşani, dr. ing. Gheorghe Berca – director general TERMOFICARE SA Petroşani, ing. Florin Teslici – responsabil energetic Compania Naţională a Huilei Petroşani, ing. Adriana Buşoni – responsabil energetic SE PAROŞENI.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai: Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Consiliului Judeţean Hunedoara, Consiliilor locale din municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi oraşelor Petrila, Aninoasa, Uricani, societăţilor comerciale SE PAROŞENI, COMPANIA NAŢIONALĂ a HUILEI PETROŞANI, TERMOFICARE SA PETROŞANI, EDIL THERMA SA VULCAN, TERMOPREST SA PETRILA, UNIVERSAL EDIL SA LUPENI, GEROM SA PETROŞANI, REGIA AUTONOMĂ a APEI VALEA JIULUI, UPSROM SA PETROSANI.

Prin organizarea unor astfel de acţiuni, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei dovedeşte că este consecventă misiunii care i-a fost încredinţată şi este preocupată în permanenţă de găsirea de noi soluţii pentru dezvoltarea de noi parteneriate în vederea îndeplinirii rolului pentru care a fost creată. Este cunoscut faptul că utilizarea eficientă a energiei şi valorificarea, pe scară largă a surselor regenerabile de energie permit reducerea consumurilor de energie şi resurse energetice primare, cu efecte benefice asupra:
□dezvoltării economice şi sociale;
□conservării resurselor naturale;
□reducerii impactului activităţilor economice asupra mediului, prin diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Despre Agentia Romana pentru Conservarea Energiei

Seminarul va începe la ora 10.00 si se va desfasura în sala de şedinţe a COMPANIEI NAŢIONALE a HUILEI.
Catalin - Ion OPRESCU

Ofiter de presa
oprescu@arceonline.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/agentia-romana-pentru-conservarea-energiei/seminar-cu-tema-aplicarea-legislatiei-in-domeniul-eficientei-energetice-alee-la-petrosani