Sfaturi pentru a prelungi persistența parfumului tău

Arad - 3 decembrie 2020

Comunicat tip Produse / Servicii in Retail

Te tentează ideea de a achiziționa parfumuri originale ieftine , dar te îngrijorează faptul că mirosul lor nu va persista prea mult? În acest caz, trebuie să știi că există câteva trucuri care te vor ajuta să prelungești siajul parfumului tău, chiar dacă acesta face parte din categoria parfumurilor accesibile. Astfel, data viitoare când îți dorești un parfum ieftin, nu îți va mai fi teamă să îl cumperi, știind că poți profita la maxim de aroma sa. Iată câteva sfaturi și trucuri care te vor ajuta să te bucuri mai mult de parfumul tău:

Parfumland.ro - Parfumuri originale ieftine

Parfumland.ro - Parfumuri originale ieftine

Te tentează ideea de a achiziționa parfumuri originale ieftine, dar te îngrijorează faptul că mirosul lor nu va persista prea mult? În acest caz, trebuie să știi că există câteva trucuri care te vor ajuta să prelungești siajul parfumului tău, chiar dacă acesta face parte din categoria parfumurilor accesibile. Astfel, data viitoare când îți dorești un parfum ieftin, nu îți va mai fi teamă să îl cumperi, știind că poți profita la maxim de aroma sa. Iată câteva sfaturi și trucuri care te vor ajuta să te bucuri mai mult de parfumul tău:

Aplică parfumul imediat după duș

Dacă ai obiceiul să faci duș dimineața, înainte de a merge la muncă sau în oraș, este bine de știut că aplicarea parfumului la scurt timp după duș va ajuta la prelungirea mirosului pe pielea ta. Așadar, după duș, de îndată ce ai uscat pielea cu ajutorul unui prosop, aplică parfumul preferat.

Hidratează pielea bine înainte de aplicarea parfumului

Mirosul unui parfum rezistă mult mai bine pe o piele hidratată, în comparație cu o piele ternă, uscată. Recomandabil ar fi să folosești loțiuni sau unturi de corp fără miros, astfel încât parfumul acestora să nu influențeze în mod negativ sau să modifice mirosul parfumului preferat. Masează loțiunea hidratantă sau untul pe piele, și apoi foloșeste parfumul dorit. O piele hidratată va reține un timp mai îndelungat mirosul parfumului tău.

Aplică parfumul direct pe piele

Deși unii recomandă aplicarea parfumului pe haine, mirosul unui parfum rezistă mai mult și mai bine atunci când este amestecat cu uleiurile naturale ale pielii. Deci, ar fi mai bine să pulverizezi sau să tapotezi un parfum direct pe piele, fără ca acesta să fie obstrucționată de materiale sau haine.

Aplică parfum pe punctele cu circulație intensă

Parfumurile reacționează la căldură, atfel un sfat deosebit de prețios ar fi aplicarea parfumului în zonele cu circulație intensă a sângelui. Aceste zone sunt, de cele mai mult ori, calde pe tot parcursul zilei, ceea ce înseamnă că mirosul parfumului va fi eliberat în continuu. Care sunt aceste zone ale corpului? Încheieturile mâinilor, gâtul, pliul cotului și în spatele genunchiului. Dacă pulverizezi parfum în aceste zone, ai toate șansele să îi simți mirosul pe tot parcursul zilei, sau cel puțin o foarte bună parte din zi.

Întinde o cantitate mică de vaselină cosmetică pe punctele cu circulație intensă înainte de parfum

Acest truc poate suna puțin ciudat, dar, spre surprinderea ta, vei observa că este foarte eficient. Aplicarea unei mici cantități de vaselină în punctele cu circulație intensă, menționate mai devreme, va prelungi viața parfumului tău după aplicare. Ce se întâmplă de fapt este că vaselina va acționa ca un balsam hidratant ce va reține mirosul parfumului și îl va elibera gradual. Deci, înainte de pulverizarea parfumului pe piele în aceste puncte, masează puțină vaselină cosmetică pe piele.

Nu masa parfumul pe piele

Aceasta este o greșeală făcută de foarte multe persoane, care cred eronat că masarea pielii, după aplicarea parfumului, va duce la un miros mai puternic și mai persistent, datorită generării de căldură la nivelul pielii. Din păcate nu se întâmplă asta. Atunci când îți freci încheieturile între ele, spre exemplu, distrugi particulele chimice din parfum, ceea ce va face ca notele parfumului să se dezintegreze mult mai repede decât ar fi făcut-o în mod normal. Asta înseamnă că scurtezi viața parfumului, în loc să o prelungești. Dacă nu poți pulveriza parfumul pe piele, tapotează-l cu blândețe pe suprafața pielii, fără să masezi sau să freci pielea.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/ai-on-web/sfaturi-pentru-a-prelungi-persistenta-parfumului-tau