Cazurile de DC sancţionate se înmulţesc

BUCURESTI - 25 februarie 2010

Comunicat tip General in IT&C

Un utilizator de DC++ din Cluj care punea la dispoziţia publicului prin intermediul programului instalat opere muzicale şi alte produse protejate de copyright a achitat în cursul lunii ianuarie către AIMR prejudiciul de 10000 de lei.


La începutul anului 2009 AIMR a formulat către IPJ Cluj plângere penală împotriva unui utilizator DC++. În urma cercetărilor penale s-a identificat făptuitorul şi a fost audiat de către Parchet, ocazie cu care a recunoscut că a utilizat DC++, însă fără să ştie că este ilegal.

Parchetul i-a pus în vedere să contacteze reprezentanţii părţilor civile (reprezentanţii titularilor de drepturi, printre care şi AIMR), în vederea acoperirii daunelor materiale, circumstanţă în care inculpatul ar putea beneficia de un tratament sancţionator redus (eventual aplicarea unei amenzi administrative şi dispunerea măsurii scoaterii de sub urmărire penală).

În ianuarie 2010 inculpatul T.D. a achitat către AIMR suma de 10.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat pentru postarea în reţeaua DC++ a fonogramelor şi videogramelor muzicale. Pentru că inculpatul a achitat daunele, procuratura va putea da o soluţie de scoatere de sub urmărire penală a acestuia.

“Soluţionarea acestor cazuri va fi din ce în ce mai facilă şi ne aşteptăm ca fenomenul să se frâneze de la sine pentru că utilizatorul final va înţelege gravitatea unor astfel de activităţi. Tot ceea ce se întâmplă şi se va mai întâmpla câţiva ani de acum înainte face parte dintr-un proces firesc de reglementare a internetului în ceea ce priveşte folosirea legală a acestuia.” a declarat Florin Ciuică - Directorul Executiv AIMR.

Acesta este al doilea caz de piraterie prin intermediul programului DC++ sancţionat.


Despre AIMR - Asociatia Industriei Muzicale din Romania


AIMR (Asociaţia Industriei Muzicale din România) are ca principal scop prevenirea faptelor de piraterie, constatarea faptelor penale care generează prejudicii industriei muzicale din România şi acţionarea în scopul sancţionării persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. În acest sens, AIMR reprezintă interesele şi drepturile principalelor case de producţie muzicală din România şi din străinătate.
Florin Ciuica
florin.ciuica@aimr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/aimr-asociatia-industriei-muzicale-din-romania/cazurile-de-dc-sanctionate-se-inmultesc