ALSO Romania își consolidează colaborarea cu HP Inc.

BUCURESTI - 23 iunie 2021

Comunicat tip Produse / Servicii in IT&C

Live site


ALSO este deja unul dintre distribuitorii de top pentru HP Inc. în multe țări din Europa. Pe baza succesului în afaceri în comun și a relațiilor excelente dintre cele două companii, HP a extins contractul existent al ALSO România după intrarea cu succes a companiei ALSO pe piața din România.

Îmbunătățirea constantă a portofoliului de produse și furnizori pentru revânzătorii săi este unul dintre motivele dezvoltării cu succes a ALSO în ultimii ani. Având în vedere legăturile puternice ale companiei cu acest sector al IMM-urilor, extinderea contractului dintre cele două companii va ­ajuta HP să crească pe acest segment de piață important.

 Pentru a răspunde cerințelor crescânde ale clienților, ALSO România se mută în prezent într-un depozit nou și mult mai mare. Aceasta face parte din strategia de creștere a companiei în țările din Europa de Est.

 Sergiu Lujanschi, Chief Customer Officer al ALSO România: „Ne extindem constant ecosistemul ALSO și îmbunătățim serviciile noastre pentru a ne sprijini partenerii în creșterea lor profitabilă. Distribuția celor mai căutate produse HP, livrarea mai rapidă pe care o putem oferi cu noul nostru depozit și evoluția constantă a platformei noastre de comerț electronic sunt cea mai bună dovadă în acest sens. ”

Partenerii planifică deja următorii pași: să dezvolte și să implementeze noi soluții, precum dispozitive, PC-uri, notebook-uri și imprimante ca serviciu (DaaS, Smart Printing), deschizând astfel noi oportunități de afaceri clienților săi din România.

Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. Romania: „Suntem bucuroși să confirmăm și pentru România extinderea unui parteneriat solid confirmat deja pe plan internațional și să explorăm împreună cu Also Romania oportunitățile de dezvoltare a acestui parteneriat pe plan local, prin promovarea unui pachet extrem de variat de produse și soluții IT HP.”

Despre ALSO Technology

ALSO Holding AG (ALSN.SW) (Emmen/Elveția) este unul dintre cei mai importanți furnizori de tehnologie pentru industria TIC, activ în prezent în 24 de țări din Europa și într-un total de 90 de țări din întreaga lume prin intermediul partenerilor PaaS. Ecosistemul ALSO oferă aproximativ 110 000 de revânzători de hardware, software și servicii IT de la peste 700 de furnizori din peste 1340 de categorii de produse. În spiritul economiei circulare, compania oferă toate serviciile, de la furnizare până la reciclare, dintr-o singură sursă. Divizia de furnizare cuprinde gama tranzacțională de hardware și software. D¬ivizia de soluții sprijină clienții în dezvoltarea de soluții IT personalizate. Ofertele cloud bazate pe abonament, precum și platformele pentru securitate cibernetică, virtualizare și inteligență artificială se află în centrul domeniului de servicii. Pentru mai multe informații, vizitați: https://also.com Acționarul principal este Droege Group, Düsseldorf, Germania.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/also-technology/also-romania-isi-consolideaza-colaborarea-cu-hp-inc