Intenţia MFP de anulare a reducerii de impozit transmite un semnal negativ investitorilor în domeniul IT

BUCURESTI - 4 octombrie 2005

Comunicat tip General in IT&C

Vineri, 30 septembrie a.c. a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României o conferinţă de presă cu tema „AOAR şi Coaliţia Tech21 în sprijinul dezvoltării durabile a informaticii în România”.
La conferinţă au fost prezenţi Florin Pogonaru, Preşedinte AOAR, Varujan Pambuccian, Preşedinte al Comisiei IT&C de la Camera Deputaţilor, Vasile Baltac, Preşedinte ATIC, Florin Talpeş, Preşedinte ANIS, Mihai Bătrâneanu, Preşedinte ANISP, Valentin Negoiţă, Preşedinte APDETIC şi reprezentanţi ai companiilor din domeniu.

Intr-o luare publică de poziţie, asociaţiile din domeniul IT reunite în Coaliţia Tech 21 au cerut Ministerului Finanţelor Publice să renunţe la intenţia de a anula facilitatea de impozitare 0 a salariilor programatorilor.
Conform documentului semnat de şase asociaţii din domeniul IT, momentul anunţat pentru anularea acestei facilităţi nu este unul potrivit, întrucât industria informatică românească nu a atins pragul minim de maturitate care să îi permită succesul în climatul concurenţial impus de piaţa europeană.

Industria românească de IT cunoaşte o creştere anuală constantă, cu o medie pentru ultimii ani de 25%. Cu toate acestea, cheltuielile IT pe cap de locuitor în România – 36 de euro în 2004 - se menţin la un nivel substanţial mai mic în comparaţie cu cele din Ungaria, spre exemplu – 234 euro sau faţă de media vest-europeană de 714 euro.
Aceste date indică o industrie al cărei nivel de dezvoltare este încă la început, dar care datorită condiţiilor economice favorabile înregistrează o dezvoltare accelerată. Prof. Vasile Baltac a subliniat: „Industria IT nu este o ramură economică oarecare, pentru că dezvoltarea economică este condiţionată de dezvoltarea acestei industrii. Indicatorii de dezvoltare, precum cheltuielile IT pe cap de locuitor şi poderea în PIB sunt destul de mici pentru nivelul pe care
ni-l propunem.”

Participanţii la conferinţa de presă au subliniat că dat fiind numărul relativ redus de facilităţi oferite investitorilor în acest domeniu, anularea reducerii de impozit va transmite un semnal negativ atât potenţialilor investitori, cât şi celor care au investit deja în România.
Mai mult decât atât, impactul asupra resurselor umane, unul dintre diferenţiatorii pe care industria românească de IT îi promovează, va fi semnificativ. „Avantajele noastre comparative sunt calificarea înaltă a specialiştilor şi menţinerea acestei expertize în ţară. Riscăm ca pe termen lung să pierdem competenţele de înaltă specializare şi să pierdem astfel un pol de putere economic şi tehnologic” a spus Varujan Pambuccian.
„Estimăm că majoritatea companiilor care au făcut investiţii majore în România se vor reloca în Rusia, Ucraina, Republica Moldova, India, China şi Malaezia. In Statele Unite şi Uniunea Europeană relocarea forţei de muncă a dus la şomaj şi noi ne pregătim acum pentru acelaşi scenariu”, a adăugat Pambuccian.

Referitor la neconcordanţa facilităţii de impozitare 0 a salariilor programatorilor cu normele europene, Florin Talpeş a subliniat: „Uniunea Europeană acceptă menţinerea unor măsuri existente încă un număr de ani, pentru susţinerea unui interes strategic şi acceptă chiar iniţierea unor măsuri suplimentare de sprijinire a sectoarelor economice strategice. Dacă argumentaţia noastră este solidă şi bine susţinută, UE poate face excepţie de la reguli.” Varujan Pambuccian a completat: „Atâta timp cât măsura a fost acceptată de Consiliul Europei şi Fondul Monetar Internaţional fără dată limită de aplicare, nu vedem de ce trebuie să avem noi înşine iniţiativa de a o suspenda”.

Delia Golcea, reprezentant al Alcatel Networks România, a întărit cele spuse de antevorbitori: „Aşa cum angajaţii care sunt performeri sunt stimulaţi şi li se oferă sprijin pentru a-şi dezvolta capacităţile, şi domeniile care performează la nivelul economiei trebuie să aibă în jurul lui măsuri care să îl sprijine; un sector precum IT care are productivitate de 6 ori mai mare decât media trebuie susţinut în mod special. Retragerea specialiştilor şi transferarea competenţelor către alte zone nu este o soluţie acceptabilă: este necesar să cerem şi să obţinem adoptarea acelor măsuri care să crească acest sector.”
Reprezentanţii industriei au menţionat şi alte măsuri care pot veni în sprijinul dezvoltării industriei IT româneşti. Prof. Vasile Baltac a menţionat câteva dintre aceste măsuri: informatizarea administratiei publice şi a serviciilor, adoptarea unor criterii care să încurajeze participarea IMM-urilor la licitaţii, crearea unui fond de garantare a creditelor pentru IMM prin planul de afaceri şi nu cu garanţii colaterale, generalizarea educaţiei la nivel de bază - alfabetizarea digitală şi altele.

Printre măsurile de ordin fiscal vizate de asociaţii au fost menţionate: impozit 0 pe profitul reinvestit, impozit 0 pe profitul reinvestit în cercetare şi dezvoltare, deducerea impozitelor pentru achiziţiile IT.

Despre ANIS

„Credem că suspendarea acestei facilităţi a fost anunţată după o analiză superficială. La nivel guvernamental se lucrează la strategia de dezvoltare şi susţinere a exporturilor; în acelaşi timp, Ministerul Finanţelor Publice are iniţiative care vin în contradicţie cu măsurile agreate la nivelul grupurilor de lucru pentru strategie. In opinia noastră, măsura trebuie extinsă nu doar până la 1 ianuarie 2007, ci pentru încă cel puţin 5 ani.”, a concluzionat Florin Talpeş.
Cristina Milicescu, Responsabil de comunicare ANIS, tel. 0741.169.100
c.milicescu@anis.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/anis/intentia-mfp-de-anulare-a-reducerii-de-impozit-transmite-un-semnal-negativ-investitorilor-in-domeniul-it