INVESTESTE IN COMUNICARE ELECTORALA
Alege impactul, alege increderea, alege Comunicatedepresa.ro! Cere o oferta personalizata pentru campanii electorale pe ziare.com, acasa.ro si comunicatedepresa.ro!Contacteaza-ne la info@comunicatedepresa.ro sau la 0374.112.675.
Comunicat de presa - 25.06.2024
BUCURESTI - 27 iunie 2024
Comunicat tip General in Afaceri, Constructii, Social
Fisiere atasate:
1722257030_comunicat-de-presa-etapa-a-iia--pdd-ilfov.pdfApă - Canal Ilfov S.A anunță începerea etapei a II-a a
Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerarea Snagov, judeţul Ilfov, în perioada 2014-2020
Imagine
La data de 06.06.2024, S.C. Apă - Canal Ilfov S.A. şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru Etapa a II-a a ,,Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerarea Snagov, judeţul Ilfov, cod SMIS 321019.
Etapa a II-a a ,,Proiectului de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în aglomerarea Snagov, judeţul Ilfov, cod SMIS 321019, este finanțată din Fondul de Coeziune prin Programul de Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021-2027 și are o durată de implementare pana in 31.12.2027. Valoarea totală a contractului este de 284.005.134,25 lei, din care fonduri europene nerambursabile in valoare de 89.907.737,20 lei, buget național 130.366.218.94 lei și cofinanțare beneficiar 4.495.386,86 lei.
Obiectivul general este de a continua investițiile demarate și finalizate parțial prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din aglomerarea Snagov, în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european pentru îndeplinirea angajamentelor derivate din directivele europene 91/271/EEC şi 98/83/CE .
Prin finanţarea acestui proiect, vor fi realizate următoarele investiţii:
Lungimea conductelor noi sau optimizate pentru rețeaua publică de colectare a apelor uzate (km) - 53,97 km;
Lungimea conductelor noi sau optimizate pentru sistemele de distribuție din rețeaua publică de alimentare cu apă - 37,30 km;
Populația racordată la rețele publice îmbunătățite de alimentare cu apă - 9.557 persoane;
Populația racordată la instalații publice secundare de tratare a apelor uzate - 6.951 persoane;
Staţii de pompare apă potabilă - 7 unităţi;
Rezervoare înmagazinare - 4 unităţi;
Staţii de tratare apă – 2 unităţi;
1 Sistem SCADA;
2 Fronturi de captare.
Etapa a II-a proiectului va aduce beneficii semnificative comunității prin îmbunătățirea accesului la apă potabilă, se vor construi și extinde rețelele de distribuție a apei potabile în zonele care nu au fost acoperite până acum sau care necesită modernizări pentru a îndeplini standardele actuale.
Rețelele vor fi reabilitate sau înlocuite, reducând astfel pierderile de apă și îmbunătățind fiabilitatea serviciilor de furnizare a apei. De asemenea, se vor introduce sisteme avansate de monitorizare și control pentru a detecta rapid eventualele probleme în rețea și pentru a gestiona eficient resursele de apă.
Prin realizarea acestor obiective, proiectul va avea un impact pozitiv semnificativ asupra comunităților locale, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii de bază și la protejarea mediului, în conformitate cu obiectivele strategice stabilite în Planul de Dezvoltare Durabilă al județului.
Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027 sprijină inițiativele menite să contribuie la dezvoltarea durabilă a României, în conformitate cu obiectivele strategice ale Uniunii Europene.
Pentru mai multe informații despre proiect: S.C Apă - Canal Ilfov S.A., B-dul Dimitrie Pompeiu, nr. 9- 9A, cladirea IRIDE 10, sector 2, Bucuresti, Tel:0374.205.200, E-mail: contact@acilfov.ro