LEMNUL-UN PRODUS DE CONSTRUCŢII PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ

BUCURESTI - 10 mai 2010

Comunicat tip General in Constructii

„Aplicarea conceptelor despre dezvoltarea durabilă prin particularizarea lor asupra fiecărei resurse este una din soluţiile ce evită destabilizarea economică şi constituie premizele progresului social” a declarat dl. Claudiu Georgescu, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România, referindu-se la Conferinţa Naţională „ LEMNUL-un produs de construcţii pentru dezvoltare durabilă”, organizată de APMCR în data de 12 Mai 2010, la Romexpo, sala Bălcescu.

„Într-o ţară în care suprafaţa împădurită este de 6909 mii ha. şi în care în anul 2008 s-au tăiat 85730 ha iar împăduririle au fost de 11244 ha, problemele unei structuri optime ale speciilor plantate în raport cu necesităţile actuale şi viitoare constituie unul din subiectele ce vor fi abordate în cadrul conferinţei naţionale”, a continuat dl. Georgescu.
Cu o civilizaţie milenară bazată pe utilizarea lemnului, dar care în timp a ajuns o furnizoare de cherestea, pierzând şi din importantul segment al producţiei de mobilă, România trebuie să adopte un nou tip de politică în privinţa acestei resurse valoroase şi regenerabile de care încă mai dispune.
În acest demers constructiv, APMCR împreună cu partenerii profesionali: ASFOR, APROCOR, ASI, CCIR şi Romexpo vor prezenta şi supune dezbaterii următoarele probleme:
a) pădurile României – factor de susţinere a dezvoltării naţionale durabile, situaţie fond forestier – exploatabilitate, planificare, sustenabilitate; b) politici de industrializare a lemnului pentru cons-trucţii; c) politici de cercetare pentru valorificarea în construcţii a materialului lemnos; d) politici de construcţii pentru stimularea locuinţelor din lemn; e) poziţiile asociaţiilor profesionale vis a vis de politicile guvernamentale; f) realizǎri în Romania- oferta de de structuri şi case de lemn; g) izolaţii din fibră de lemn şi materiale complementare pentru construcţii.
Manifestarea este realizată cu sprijinul: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului-ANCS, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, care prin reprezentanţii lor de competenţă vor prezenta politicile sectoriale privind subiectul propus.
Considerăm că larga paletă de utilizări care se poate obţine printr-o utilizare inteligentă a masei lemnoase, de la izolaţii termice pînă la case de lemn realizate în sistem industrial, poate să constituie o reinterpretare modernă a proverbului „Codrul frate cu românul” şi să genereze o politică naţională de dezvoltare durabilă.

Despre APMCR

*****APMCR este o asociaţie profesionalǎ constituitǎ în 1997, membrǎ a Consiliului European al Producǎtorilor de Materiale pentru Construcţii (CEPMC), ce reprezintǎ interesele comune ale membrilor sǎi, principalii producǎtori de materiale pentru construcţii, în faţa autoritǎţilor publice, în raporturile cu instituţiile publice şi profesionale din ţarǎ şi din strǎinǎtate.
La nivelul anului 2009 cifra de afaceri a membrilor APMCR a fost de 620 milioane euro, ceea ce constituie un indicator relevant despre forţa organizaţiei.
Mai multe detalii despre activitǎţile APMCR gǎsiţi accesând site-ul www.apmcr.org.


Miu Cristina
tel. 021/3213232
office@apmcr.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/apmcr/lemnul-un-produs-de-constructii-pentru-dezvoltare-durabila