Primul club Toastmaster din Romania la grupul APT

BUCURESTI - 19 ianuarie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

Grupul APT lansează tuturor doritorilor invitaţia de a deveni membri ai Clubului Toastmasters România organizat de Evolution (Centrul de Dezvoltare APT). Cei care sunt deja înscrişi în Toastmasters sunt bineveniţi să ni se alăture cu ocazia următoarelor întâlniri ale clubului.

Alături de alte activităţi de dezvoltare pentru angajaţi şi organizaţii derulate prin programele Evolution, fondarea primului club Toastmasters din Bucureşti s-a dovedit a fi o iniţiativă deosebită, care aduce beneficii atât la nivel organizaţional, cât şi individual. Toastmasters International, organizaţie non profit, care, în prezent, cuprinde aproape 235.000 de membri, 11.700 de cluburi funcţionând în 92 de ţări, oferă o metodă deja consacrată pentru exersarea şi îmbunătăţirea capacităţii de comunicare şi a abilităţilor de leadership. Din postura de membri activi Toastmaster, mulţi oameni şi-au depăşit teama de a vorbi în faţa unui auditoriu, devenind persoane active şi de succes. Activităţile Toastmasters asigură instrumentele necesare care ajută la transformarea oamenilor obişnuiţi în realizatori de prezentări de succes şi lideri eficienţi.
Cei care participă la întâlnirile Toastmasters îşi perfecţionează abilităţile chiar în timp ce vorbesc în faţa auditoriului şi lucrând în echipă cu ceilalţi membri, fiind motivaţi de beneficiile unui mediu prietenos şi de susţinerea colegilor. Participanţii exersează şi învaţă prin îndeplinirea câte unui rol cu ocazia fiecărei întâlniri. De la rolul de prezentator al unui discurs, la cel de evaluator ale aspectelor generale sau specifice (persoană care contabilizează „ă-urile” sau greşelile de gramatică) sau la cel de responsabil cu măsurarea timpului alocat activităţilor, fiecare iopstază contribuie la progresul general al participanţilor activi. Întotdeauna evaluarea se realizează în termeni pozitivi, axându-se în principal pe încurajarea participanţilor să se implice activ în cât mai multe dintre activităţile clubului. Întălnirile se desfăşoară în limba engleză şi oferă ocazia îmbunătăţirii unor abilităţi valoroase precum: planificarea şi conducerea întâlnirilor, dezvoltarea şi prezentarea unei idei, improvizarea unui discurs pe o temă dată, susţinerea unui discurs pregătit în prealabil şi realizarea de evaluări constructive. Odată cu înscrierea într-un club Toastmasters, fiecare membru nou primeşte manuale şi diverse materiale care îl ajută să aibă mai multă încredere în abilităţile sale de prezentare şi de leadership. Totodată, membrii au acces la mai multe resurse educaţionale şi primesc The Toastmasters, revistă lunară care cuprinde ultimele noutăţi cu privire la tehnicile de prezentare şi de leadership.
Întâlnirile clubului nostru au loc seara (după 7 p.m.), durează aproximativ o oră şi se desfăşoară o dată la două săptămâni în atmosfera prietenoasă din sediile APT, situate în centrul Bucureştiului: strada Clucerului 82/B2, sector 1 sau din strada Paul Greceanu 26A, sector 2.

Clubul Toastmasters România, aflat acum în proces de înregistrare la Toastmasters International, este deschis pentru toţi cei care au peste 18 ani, vorbesc limba engleză fluent şi sunt interesaţi să devină membri Toastmasters. De asemenea, sunt bineveniţi toţi cei care sunt deja membri Toastmasters şi doresc să ia parte la reuniunile noastre. Înscrierea se realizează pe baza unei cereri pentru care trebuie să contactaţi secretarul clubului, d-ra Simona Dobre la adresa simona.dobre@apt.ro.
Într-o lume care devine zi de zi din ce în ce mai selectivă şi mai competitivă, nu este loc pentru neînţelegeri sau întârzieri provocate de comunicarea defectuoasă. Totuşi, alături de Toastmasters este loc suficient şi motivaţie pentru îmbunătăţirea abilităţilor de prezentare/comunicare. De asemenea, Toastmasters înseamnă beneficii precum ridicarea nivelului de cunoaştere şi utilizare a limbii engleze, oportunităţile de relaţionare cu alţi membri din mediul business, alături de modalitatea relaxantă de a încheia o zi de muncă.

Despre APT Resources & Services

Despre grupul APT:
APT este un grup de companii ce desfăşoară o gamă largă de servicii de resurse umane, BPO şi relatii publice. În prezent, există 4 linii de afaceri care funcţionează sub brandul APT: HR (Recrutare & Selecţie, Payroll & Leasing de Personal), BPO, Training & Dezvoltare şi Comunicare & PR. Tradusă în cifre activitatea grupului se poate sintetiza astfel: peste 1500 de angajaţi în leasing, 12 puncte de lucru şi cifră de afaceri de 12 milioane Euro în 2007.

Contact editorial: Andrei Teleleu (andrei.teleleu@apt.ro, 0729 600 403).
andrei.teleleu@apt.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/apt-resources-services/primul-club-toastmaster-din-romania-la-grupul-apt