Teatru, muzică, magie în parcurile bucureştene

BUCURESTI - 21 iulie 2011

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Monden / Lifestyle, Social

Cea de a treia ediţie a proiectului Bucureşti - Cartier de Vară a debutat cu succes weekend-ul trecut în parcurile Sebastian, Moghioroş şi Herăstrău. Copii, cel mai fidel şi participativ public, s-au bucurat de spectacolele Teatrelor Creangă şi Excelsior precum şi de muzicalul oferit de Opera Comică pentru Copii. Cei mari au primit şi ei, plăcut surprişi, cadoul făcut de Consiliul şi Primăria Generală, în parteneriat cu administraţiile locale ale Sectoarelor 4, 5 şi 6.

Teatru, muzică, magie în parcurile bucureştene

Furtuna violentă de duminică seară a impus anularea unora dintre reprezentaţii, dar această excepţie nu face decât să întărească regula evenimentului, anume că spectacolele trebuie să continue şi o vor face până pe 4 septembrie.

 

Momentele de ploi sau furtuni trecătoare nu trebuie să îi sperie pe iubitorii de teatru, muzică şi dans, ei fiind aşteptaţi în aer liber, în număr cât mai mare. Zilele de sâmbătă 23 iulie şi duminică 24 iulie aduc spectacole în aceleaşi parcuri ca şi la sfârşitul de săptămână care a trecut.

 

Sâmbătă 23 iulie, dimineaţa de la ora 10.00, în Parcul Sebastian, Opera Comică pentru Copii le propune celor mici adaptarea muzicală a basmului fraţilor Grimm - Scufiţa roşie, regizat de Stela Popescu. Seara de la ora 20.00, Teatrul Odeon oferă concertul Pop vs. Classic susţinut de Formaţia ALLEGRIA.

 

În Parcul Moghioroş, dimineaţa de la ora 10.00 Teatrul Ion Creangă vine cu spectacolul Povestiri hazlii, glume şi magii, iar seara, de la ora 20.00, Teatrul Nottara prezintă spectacolul O zi de vară.

 

Parcul Herăstrău găzduieşte dimineaţa de la ora 10.00 Teatrul Excelsior şi a lor Veselie în vacanţă,  iar seara de la ora 20.00, actorii Teatrului Metropolis prezintă piesa de teatru A fi sau ce va fi...

 

 

 

Duminică, 24 iulie, dimineaţa de la ora 10.00, în Parcul Sebastian publicul se întâlneşte cu Teatrul Ion Crengă si spectacolul pentru cei mici Numai bucurii pentru voi copii. Seara de la ora 20.00, Teatrul Nottara aduce şi în acest cartier piesa O zi de vară.

 

În Parcul Moghioroş, dimineaţa de la ora 10.00 copii sunt aşteptaţi să participe la spectacolul cu marionete Rolling Strings Puppets Show susţinut de Compania de teatru de animaţie PUR ANIMA. Seara, de la ora 20.00, trupa Improvisneyland prezintă un Spectacol de teatru de improvizaţie.

 

În Parcul Herăstrău, dimineaţa de la ora 10.00, Opera Comică pentru Copii vine cu baletul Mirandolina, iar seara de la ora 20.00, Teatrul de Comedie prezintă o combinaţie amuzantă de teatru şi iluzionism în spectacolul Magicianul trăsnit.

 

Intrarea este liberă!

Sunteţi aşteptaţi în parcurile bucureştene să vă bucuraţi de spectacole gratuite în aer liber!

 

Evenimentul este organizat la iniţiativa Comisiei pentru Învăţământ, Cultură, Culte şi Sport  a  Consiliului General al Municipiului Bucureşti, de către Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale şi Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, în parteneriat cu Primăria Sectorului 4, Primăria Sectorului 5, Primăria Sectorului 6 - Centrul Cultural European, A.L.P.A.B. şi R.A.T.B.

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Bucureşti FM, 24-FUN, Caţavencii, Dilema Veche, Ring.

Parteneri media online: Port.ro, iConcert.ro, apropo.ro, metropotam.ro, 4arte.ro, paspartu, youmago.ro, hipmag.ro, goingout.ro, urbo.ro, modernism.ro, diseara.ro, Glamour.          

 

Persoane de contact:

Mădălina Negrea                                                                                       Anamaria Antoci

PR Manager                                                                                                              0721 769 303

0728 100 209                                                                                                   

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/arcub-centrul-de-proiecte-culturale-primaria-municipiului-bucuresti/teatru-muzica-magie-in-parcurile-bucurestene