AROBS ocupa locul 28 in topul companiilor de software din Europa, Orientul Mijlociu si Africa

Cluj-Napoca - 30 noiembrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Dezvoltarea rapida din ultimii cinci ani a plasat AROBS Transilvania Software pe locul 28 in cadrul sectorului software, respectiv pe locul 102 in topul general Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2009 – un top al primelor 500 de companii publice si private cu activitati in industria de tehnologie, media, telecomunicatii, industria medicala sau tehnologii ‘green’ din 26 de tari EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).

Prezentarea acestui top a avut loc in cadrul unui eveniment organizat la Londra in data de 24 noiembrie 2009, eveniment la care a participat d-nul Voicu Oprean, director general AROBS, alaturi de majoritatea reprezentantilor celor 500 de companii nominalizate.

Obtinerea de catre AROBS a unei rate de crestere a cifrei de afaceri de 1663% in contextul actualei crize economice care se resimte la nivel mondial reprezinta o realizare deosebita datorata atat echipei AROBS, cat si strategiei de dezvoltare a firmei care actioneaza pe o piata deosebit de dinamica: dezvoltarea de solutii software pentru terminale mobile, solutii de localizare si monitorizare a flotelor auto prin GPS, solutii SFA de automatizare a fortei de vanzari, de eficientizare a activitatii de depozitare, solutii destinate industriei turismului, dar şi dezvoltarii de software in regim de outsourcing si distribuţiei de sisteme de navigaţie GPS.

Topul Deloitte Technology Fast 500 reprezinta cel mai obiectiv element de referință in industria de tehnologie. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie sa aiba activitate de cel puțin cinci ani, venituri operaționale de cel putin 50.000 de euro in primul an luat in calcul si de cel putin 800.000 de euro in anul curent.

„Produsul potrivit, bazat pe tehnologia potrivita si sustinut de echipa potrivita reprezinta solutia pentru contracararea recesiunii. In ciuda declinului global, serviciile si produsele care ruleaza tehnologii avansate, cum sunt telefoanele smart sau televizoarele high-definition au obtinut rezultate bune in ultimul an. Cele mai dinamice companii de tehnologie stiu ca performanta in vremuri de crestere nu este suficienta; ele trebuie sa fie capabile sa se distanteze de competitie in perioade tulburi”, spune David Halstead, Partener coordonator al programului Deloitte Technology Fast 500 EMEA.

Despre ARoBS Transilvania Software

Despre AROBS Transilvania Software

AROBS este o firma specializata in dezvoltarea de solutii software de nisa in domeniul GPS. In anul 2008, AROBS a lansat in calitate de distribuitor national de sisteme de navigatie prin GPS propriul brand de sisteme de navigatie, Smailo (www.smailo.ro). Solutia de localizare flote auto – TrackGPS - este una dintre cele mai performante si prezente solutii de localizare GPS din Romania, aproximativ 450 de firme si circa 6.000 de masini folosind aceasta solutie. (www..trackgps.ro). Totodata, solutiile de SFA si CRM pe terminale mobile completeaza baza de clienti, peste 150 de firme din Romania folosind aceste solutii de eficientizare a vanzarilor.

Despre Deloitte Romania

Deloitte Romania este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din Romania care furnizeaza servicii de audit, servicii fiscale si juridice, consultanta, consultanta financiara si servicii de evaluare a riscului, avand o echipa de aproape 500 de profesionisti romani si expatriati. Firma a inaugurat primul sau birou regional la Cluj-Napoca, in luna mai, în cadrul strategiei de a fi cat mai aproape de clienti si a identifica noi oportunitati de afaceri. In prezent, biroul are in jur de 20 de profesionisti in audit, servicii fiscale si juridice.
Camelia Iusan-Cocis
Marketing Manager
Tel. 0264 406 700
marketing@arobs.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/arobs-transilvania-software/arobs-ocupa-locul-28-in-topul-companiilor-de-software-din-europa-orientul-mijlociu-si-africa