Inovatie in recrutarea online - s-a lansat JobOutlook, primul software de asistenta in procesul de recrutare a personalului prin internet

Cluj-Napoca - 20 iulie 2007

Comunicat tip General in IT&C

Utilizarea portalurilor online de resurse umane este una dintre modalităţile de recrutare folosite tot mai mult în ultimii ani. În aceeaşi măsură a crescut însă şi efortul şi timpul de selecţie pe care trebuie să îl depună angajatorii în analizarea, clasificarea şi trierea candidaturilor primite. JobOutlook este o suită de aplicaţii software care centralizează şi automatizează gestiunea CV-urilor şi a job-urilor, simplificând procesul de recrutare online.

Inovatie in recrutarea online - s-a lansat JobOutlook, primul software de asistenta in procesul de recrutare a personalului prin internet

Internetul devine rapid metoda de recrutare preferată a angajatorilor, tot mai multe companii fiind atrase de costurile reduse, viteza şi aria largă de acoperire pe care o oferă mediul online în procesul de recrutare. Faţă de 2 milioane de dolari anul trecut, piaţa de recrutare online este estimată pentru acest an la o valoare de 4-5 milioane dolari, preconizându-se că ritmul de creştere se va menţine în continuare ridicat.

Gândită ca o soluţie pentru companiile şi departamentele de resurse umane, JobOutlook simplifică procedurile clasice de recrutare online, creşte eficienţa raportată în timp, scade costurile legate de managementul CV-urilor şi disciplinează procesele aferente. Timpul care trebuie alocat pentru urmărirea aplicărilor venite în urma unui job postat online creşte cu fiecare site în care a fost publicată disponibilitatea respectivului post. JobOutlook realizează automat acest proces şi oferă în acelaşi timp facilităţi extinse pentru gestiunea CV-urilor.

Prima ediţie disponibilă este JobOutlook Express, care centralizează într-un mod automat toate job-urile postate de angajator pe site-urile de recrutare. De asemenea, candidaturile primite pentru fiecare job sunt automat colectate şi stocate offline în aplicaţie, pentru acces rapid şi eficient. JobOutlook Express este sincronizat deocamdată cu www.myjob.ro şi www.ejobs.ro, urmând ca în viitorul apropiat să se coreleze şi cu celelalte site-uri importante de recrutare online.

Pe lânga componenta de colectare automată a aplicărilor postate pentru un job, JobOutlook Express permite şi încărcarea manuală de CV-uri provenite din alte surse decat site-urile de recrutare. Utilizatorii vor avea acces offline la baza de CV-uri, unde pot efectua căutari, defini filtre de triere, clasifica şi imprima, pentru un management complet a CV-urilor.

JobOutlook Express este disponibil gratuit în primele 30 de zile de la instalare. Funcţia de sincronizare automată cu conturile de pe site-urile de recrutare este condiţionată ulterior de achizitionarea unui abonament pre-platit pentru 45, 90 sau 180 de zile. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.joboutlook.ro.

În etapa următoare, JobOutlook este interesat de încheierea de parteneriate strategice cu agenţiile de recrutare şi plasare a forţei de muncă. Pentru mai multe informaţii vă invităm să ne contactaţi la info@joboutlook.ro sau la numărul de telefon 0264-452.273.

JobOutlook este un produs dezvoltat de Arxia Group.

Despre Arxia

DESPRE ARXIA GROUP
Arxia Group este o companie în expansiune cu o viziune matură, modelată de cei peste 6 ani de experienţă în domeniile new media / internet / software.
Având o echipă de peste 20 de persoane, Arxia Group este specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii şi produse software inovatoare pentru suportul afacerilor din domeniile Publishing, Retail, Dezvoltare Imobiliară şi Resurse Umane. Pasiunea pentru ceea ce facem şi transparenţa faţă de clienţii şi angajaţii noştrii sunt valorile care stau la baza dezvoltării companiei.
Printre clienţii Arxia se numără Euro-GSM, PubliMedia Internaţional, Realitatea Caţavencu, Mobile Distribution.

Arxia Group

Str. Pârâului 2b
400651 Cluj-Napoca
Tel/Fax: 0264-452.273
info@arxia.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/arxia/inovatie-in-recrutarea-online-s-a-lansat-joboutlook-primul-software-de-asistenta-in-procesul-de-recrutare-a-personalului-prin-internet