Lansarea Proiectului “ProSiguR” in Romania

BUCURESTI - 16 mai 2006

Comunicat tip General in Social

Vineri, 12 Mai 2006, a avut loc inaugurarea oficiala, in premiera la nivel national, a sistemului de supraveghere si control al traficului rutier „ProSiguR” in jud. Arges. Acest proiect a fost dezvoltat de catre Centrul Regional Bucuresti al Academiei Internationale pentru Siguranta Rutiera in parteneriat cu Inspectoratul General al Politiei Romane si Administratiile Publice Locale din judetul Arges.

Lansarea Proiectului “ProSiguR” in Romania

Avand in vedere cresterea parcului auto, a tranzitului international precum si numarul tot mai mare de evenimente rutiere cu consecinte deosebit de grave si nu in ultimul rand obligatiile cu privire la statutul de viitor membru al Uniunii Europene, s-a nascut ideea dezvoltarii unui proiect inovator de siguranta rutiera.
Este pentru prima dată cand o echipa formata din institutii ale statului (IGPR prin Inspectoratele Judetene de Politie precum si Politia Rutiera, Administratii Publice Locale), societatea civila (organizaţia neguvernamentală si non profit IRSA - Romania) si companii comerciale (UTI - Grup si Gatsometer BV, Rank Xerox, Fan Courier Electrica si Romtelecom) reusesc sa genereze un proiect de o asemenea anvergura, fara alocatii bugetare si care se autosustine din punct de vedere financiar.
Organizatia IRSA – Romania le multumeste tuturor acestor institutii si companii pentru deschiderea si sprijinul pe care le-au aratat precum si pentru curajul lor de a se implica intr-un proiect pilot cu o abordarea complet noua.

Proiectul „ProSiguR” va fi extins la nivel national prin cooperarea cu Administratiile Publice Locale precum si la nivel internaţional. „ProSiguR” are ca obiectiv principal reducerea cu pana la 30% a numarului si efectelor accidentelor rutiere prin combaterea traversarii pe culoarea rosie a semaforului si a depasirii vitezei legale.
Pe langa beneficiile de imbunatatire a sigurantei pentru toti participantii la trafic si sporirea fluentei traficului rutier, „ProSiguR” inlatura orice suspiciune de coruptie prin utilizarea de sisteme automate, cu grad de implicare umana minim.
Arges este primul judet unde s-a inceput implementarea proiectului, urmand judetul Ialomita (inaugurarea pe data de 3 iunie a.c.) unde s-a inregistrat cel mai grav accident de pe teritoriul Romaniei soldat cu 18 morti, de anul trecut - si judetul Cluj care detine cel mai mare numar de accidente din ultimii ani din toata tara. De asemenea, speram ca pana la finele acestui an, proiectul sa fie demarat si in alte judete imporatante din tara: Bacau, Brasov, Sibiu, Alba si Vaslui.
In fiecare dintre judetele unde se implementeaza sistemul, va functiona un dispecerat in cadrul Inspectoratului Judetean de Politie, 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana si, ca noutate absoluta, acest dispecerat va fi integrat cu celelate servicii oferite in cadrul IPJ-urilor, sisteme de supraveghere a traficului si sistemul de urgenta 112.


Despre Asociatia Centrul regional pentru Siguranta Rutiera

IRSA – România este o organizatie independenta, non-guvernamentala si non profit, care a luat nastere pe data de 22 Octombrie 2004 cu scopul declarat de a limita efectele sociale grave cauzate de accidentele rutiere si de a reduce consecintele tragice ale acestora asupra familiilor, sanatatii si economiilor nationale, in general.

Siguranta rutiera este, prin excelenta, un domeniu care cere o abordare integrata. De aceea, IRSA - Romania îsi propune sa dezvolte programe coerente de siguranta rutiera, prin aplicarea experientei si know-how-ului international a specialistilor Academiei Internationale pentru Siguranta Rutiera (IRSA Association) a carei Centru Regional suntem, precum si a partenerilor nostri (International Traffic Care, World Road Safety Network), programe care sa corespunda standardelor internationale si sa vina in intampinarea necesitatilor pe plan local.


Adina Radu
Coordonator PR
IRSA - Romania
Sos. Oltenitei 158-160, sect. 4, Bucuresti
Tel: +40 21 634 09 99
Fax:+40 31 405 21 34
E-mail: adina.radu@irsa-ro.org
Web site: www.irsa-ro.org


adina-radu@irsa-ro.org

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-centrul-regional-pentru-siguranta-rutiera/lansarea-proiectului-prosigur-in-romania