Spectacolul “NOI” la Teatrul de pe Lipscani

Locul desfasurarii: Teatrul de pe LIpscani - sala Rapsodia

Organizator: Compania de Teatru "Passe-Partout Dan Puric"

Spectacolul “NOI” la Teatrul de pe Lipscani

Compania de teatru “Passe-Partout Dan Puric” de la Teatrul de pe Lipscani  va invita Joi, 19 Ianuarie, orele 19:00, la spectacolul “NOI”, in care  23 de oameni sunt in acelasi timp actori, regizori, scenografi si coregrafi. O adevarata demonstratie de curaj si originalitate, o Commedia dell’ Arte a zilelor noastre, un comentariu fermector asupra contemporaneitatii.

Spectacolul este o creatie colectiva realizata sub bagheta maestrului Dan Puric. Limbajul teatral folosit este unic  prin faptul ca aduna pe scena mai multe genuri spectaculare: dans, teatru de cuvânt, teatru non-verbal (relatie), pantomima comportamentala si imitativa, dans popular, step etc. Spectacolul nu se bazeaza pe forma si nu este o simfonie de virtuozitati, desi performanta nu lipseste, ci mizeaza pe continut, pe idee, pe efectul emotional asupra spectatorului. Succesul acestei “metode” a fost probat în numeroasele reprezentatii din tara si strainatate. Avantajul si “raritatea” acestor montari sta mai ales în faptul ca din toate elementele care compun spectacolul, factorul uman este de departe cel mai prezent, cel mai reliefat si exploatat estetic.

Costume: Anca Cernea Coregrafia: Lelia Marcu

Distributia: Antoanela Vladescu, Claudia Susanu, Mihaela Ailincai, Ana Pepine, Dana Paraschiv, Diana Vladu, Raluca Urea, Lelia Marcu, Nadejda Dimitriu, Alexandra Neacsu, Silviu Oltean, Mircea Cristescu, Silviu Man, Petre Voicu, Axel Moustache, Vadim Rusu, Stefan Ruxanda, Adrian Nour, Florin Rosu, Matei Muntiu, Alex Calin, Sebastian Petrovici, Paul Cimpoieru.

Bilete şi rezervări la Casa de bilete a Sălii Rapsodia, str. Lipscani 53, Telefon 021-315.89.80 sau 0761.319.819. Program: Marţi-Miercuri: 11 - 18, Joi - Duminică: 12 - 19.

Despre ASOCIATIA COMPANIA DE TEATRU

Compania de teatru "Passe-Partout DP" a fost înfiintata de catre actorul si regizorul Dan Puric în anul 1999. Membrii companiei sunt actori amatori si profesionisti de toate vârstele, dar cu precadere tineri de pâna în 35 de ani.

Confirmare pana la data: 19 January 2012

Participare: Taxa de participare