La CONIL, sărbătorim Ziua Națională a Cititului alături de mari campioni

BUCURESTI - 14 februarie 2022

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Live site

“Când ești pe planșa de concurs, vederea ți se focalizează la extrem, simțurile se amplifică, adrenalina pompează în corp și ți-ai dori ca spada să fie prelungirea firească a mâinii tale, ca un tot unitar pe care vrei să îl controlezi pană la ultima tușă. Și abia după ce se termină totul, fie că ai câștigat sau că ai pierdut, când ai auzit zgomotul de final și ai văzut semnalul luminos, abia atunci îți permiți să visezi.

Ana Maria Brânză alături de copii de Ziua Națională a Cititului

Ana Maria Brânză alături de copii de Ziua Națională a Cititului

 „Cărțile sunt faruri înălțate în imensul ocean al timpului.“ (E.P. Whipple) 

E.P. Whipple

Un copil care face sport de performanță este un copil care speră, care visează în sinea lui, dar care de cele mai multe ori este ancorat în realitatea antrenamentului, competiției, adversarilor…

Însă, printre toate astea, un copil are alături, întotdeauna, cei mai buni prieteni, cu care învață să viseze cu ochii deschiși - cărtile. Mai ales pentru copii care fac scrimă, cărțile sunt nava de pirați pe care tocmai se pregătesc sa o abordeze, sunt foșnetul frunzelor din pădurea în care tocmai i-au atacat tâlharii și pe care i-au învins în luptă dreaptă, sunt aplauzele mulțimii atunci când ai fost declarat caștigătorul unui turneu cavaleresc… Cărțile sunt locul său de evadare, sunt locul său plin de magie, sunt tărâmul fermecat unde poate fi oricine își dorește…

Astăzi cărțile nu au încetat să fie și pentru mine fuga din cotidian, locul viselor mele, căci ele sunt parte din viața mea” - Ana Maria Branză

 

Minunatele cuvinte de mai sus sunt ale extraordinarei noastre campioane la spada, Ana Maria Branză. O campioană care nu încetează să ne uimească. Și care, de Ziua Națională a Cititului, a decis să fie alături de copiii CES de la CONIL, susținând un inedit atelier de lectură.

 

“Prezența ei, inspirațională pentru toți copiii noștri, nu poate decât să ne bucure, să ne stârnească curiozitatea și cu siguranță să ne provoace la lectură. Așadar mâine, 15 februarie, de Ziua Națională a cititului, în sediul nostru din str. Dimitrie Brândză nr. 24, Sector 6, între orele 13.00 si 14.00, nu ratați atelierul de lectura cu Ana Maria Branză” - Irina Ismail, director executiv CONIL

 

Asociația CONIL este o organizație non guvernamentală care de 11 ani se ocupă de educația, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu diferite dizabilități. Este singura asociație care a dezvoltat un sistem de educație inclusiv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist, care este completat de terapie și tratament zilnice pentru mai mult de 300 de copii din centrele noastre de zi, grădinițele, școala primară și afterschool-urile de care ne ocupăm. Pentru mai multe informații intră pe www.conil.ro, trimite un email la office@conil.ro, suna-ne la 0784 412 222 sau fă-ne o vizită pe Strada Bascov 14-18, București.

 

 

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-conil/la-conil-sarbatorim-ziua-nationala-a-cititului-alaturi-de-mari-campioni